luni, 19 martie 2012

23.55



Am fost o viata om-scut.
Si-am stiu sa-mi indeplinesc menirea.
Am stiut sa primesc cu demnitate lancii care adesea mi-au patruns pana-n maduva, pana-n nucleul fiintarii.
Mi-am purtat apoi rana sub alt scut si-am fost in ofensiva. Am capatat putere.
N-am iubit decat o data. -o singura lupta infranta- o singura reduta.

Cel mai mare viciu? Sinceritatea! Sunt naiv de sincera!
Punct vulnerabil? Cred uneori ca pot invinge "pe cont propriu" si ma insel.
Defect 1? Complic pana la abstractizare totul.
Defect 2? Ajung foarte greu sa iubesc. Iubesc foarte putini oameni. Dar ii iubesc pana la sacrificiu.
Dorinta? Sa fiu o pana. Sa las un semn: discret, estetic si vesnic.

luni, 12 martie 2012

Franturi de idei

In fiecare dimineata, cu aceeasi incapatanare apare soarele.
In fiecare seara, dispare.
Iar eu cu acelasi nesat ma indop lacoma cu idei pestilente,din zori si pana-n seara. Iar noapte nu dorm. Le rumeg pasional si de descos in mii de alte idei ramificate. Apoi incep o zi noua...
Simt nevoia sa ma tavalesc ca un snitel in pilitura de idei ce-o port cu mine. Sa ma umplu de imbracamintea- obsesie a ideii si apoi sa ma arunc in tuciul incins pentru a ma preface intr-un snitel autentic de culoarea uleiului incins.
Pisica-mea se agata de grinda casei de papusi din amintirea mea. Nu am amintiri clare din copilarie. Nu-mi amintesc copilaria. Nu am amintiri de cand stateam in Giurgiului. In prima mea amintire plang si musc din pumni. Vad spatele blocului in care locuiesc, unde acum imi parchez masina, intesat in pubele de gunoi si-l vad si pe unchimiu si Dacia albastra cu autenticul catelus de plus chinezesc al carui cap se misca in luneta, care imi spune ca in acel bloc voi locui. Dau sa fug, plang. Apoi mi-l amintesc pe strabunicul meu care-mi spunea basme in germana, cartofii prajiti cu branza rasa ai Maiei (strabunica) si, ca intr-un tablou al memoriei  vad cea mai frumoasa familie de nasi, adevarati parinti spirituali ai inocentei mele. (Ma trezesc din fantasme si gandesca la faptul ca inocenta mea s-a volatizat odata cu indepartarea imaginii lor.)
In gradinita aveam o personalitate de fier. Mi s-a erodat, coclit, ruginit cu timpul. Liceul i se atribuie obliteratia a ceea ce eram. Trebuie sa inchei degraba acest pasaj. Nu-i timp de regrete.
Mi s-a intamplat odata, sub efectul unei lecturi - Bestiar- Cortazar- sa-mi visez mainile, picioarele, hainele mancare de iepuri grasi, laniferi in timp ce corpu-mi era paralizat si- mi era imposibil sa fac vreun gest de impotrivire. Sunt prada ideilor contagioase. Imi sunt propria prada.

Seara buna!

vineri, 2 martie 2012

Habar n-am de mine

   Habar n-am de mine. Doar vertebrele care dor imi mai amintesc de forma mea, doar parul dezordonat pe care-l innod cu dintii pentru a auzi scasnetul in cutia de rezonanta ce-mi e gura. Doar fierbinteala resimtita a picioarelor si vinetiul translucid al mainii mele stangi.
   Habar n-am de mine...Cand imi deschid bratele simt lutul tau cum mi se frange pe corp ca un mulaj increat. Cand ma ridic pe varfuri, corpul mi se face de guma si se lasa absorbit de tine ca intr-un vortex. Cand incerc sa ma regasesc, ma pierd de casa, ma las condusa de vant pe strazi inguste, intortochiate, voit neatenta pentru a-mi fi imposibil sa gasesc drumul inapoi.
   Habar n-am de mine... In schimb, te-as recunoste pe tine dintre mii, chiar daca te-am vazut o singura data cu ochii, cu gura, cu trupul. Stiu ca ai parut de noduri de navod si ochii de mare si... mai stiu mirosul gutuilor coapte si-a nucilor in zahar. Parfumul coniacului din sticlutele rotunjite pe care le tineai in biblioteca printre carti... te-as recunoaste, desi, n-am habar de mine.
   Stii, mi-ar placea sa fiu pictata in timp ce beau potiuni dulce-ametitoare ce-mi fac ochii limpezi, sticlosi, patrunzatori. Sa fiu ancora-femeie aruncata de barbat in mare- ancora ce are sa opreasca corabia si timpul.
   Habar n-am. Imi place balansul lenes al barbiei tale. Esti proaspat barbierit. Maxilar lat, obraji usor supti, fruntea incrancenata. Amintirile nu si-au estompat contururile. Aveai o pata pe spate- spuneai ca-ti poarta noroc; si o galaxie de alunite.
Amintirile au cosmosul propriu.
Habar n-am de mine...