vineri, 31 mai 2013

Pielea mea a initiat o noua comunicare

             Singura.

             E racoare.

            Vad cum pielea mi se imbroboneaza si devine treptat translucida. Oja grena contrasteaza avangardist cu nuanta mainii- Ce observatie denaturata. Ce-mi pasa mie?! E noapte. Mi se pare ca aud telefonul vibrand pe birou. De ce as cobori din pat? -Niciun ecou de gand.

            Revin: ma sperie aspectul pielii mele. Poate ca ar trebui sa ma incalzesc. As putea sa trag o patura. Punctele astea dubioase trebuie sa aiba un algoritm. Se incranceneaza la orice stimul care nu le este pe plac si ma imbraca pe mine intr-o textura rugoasa.

            Ce incearca sa spuna de fapt? Ce-ti spune trupul meu atunci cand noi nu ne vorbim? Ce-ti spun eu?  Eu imi inghit cuvintele. Dar pielea mea a initiat o noua comunicare. Se autodesluseste: se desprinde de mine ca magnetizata de o alta forta si se infioara. E palida si translucida. Eu cred ca-i e dor de tine.



luni, 27 mai 2013

Plicticoasa si Anosta

In timp ce Grupa 1 Jurnalism, FJSC, invata de zor si-si arde creierii cu spor, eu stau si meditez la nemurire. Am nevoie de un excitant puternic in viata mea- de o pilula de vlaga, de o palma zdravana pe spate, de un sut bine tintit in posterior sau mai stiu eu ce poke-uri cu rol determinant.
Ma simt plictisoasa. Ma agat de oameni si ii implor sa aiba un efect sesizabil asupra mea. Sunt conformista si, prin urmare, anosta. Ma trezesc in fiecare dimineata cu fata la cearceaf, protestez ca e dulce cafeaua, ma duc pe balcon si fumez, intru in dus si uit ca trece timpul. Buimaca, ma trezesc ca ma spal pe corp cu sampon. Protestez cat pentru 10 state federale la un loc. Ma schimb de 20 de ori pana ies din casa: ba am curu mare si-mi stau prost blugii, ba arat prea dichisita si dau impresia prea clara ca sunt plictisita de oameni si-mi omor timpul cu boarfe.
Am o atitudine de caine plouat. Stau in centrul puhoiului de stari si nu ma atinge nimic. El sta in centru intersectiei, ploua, si nu se fereste de ploaie. Un strop in plus, unul in minus- oricum- e leoarca.
Stau la geam si fumez o tigara. Incerc sa-mi dau seama ce caut si daca ma las gasita, la randul meu, de ceea ce imi doresc sa gasesc. Vreau sa vorbesc neincetat. Caut noptile din adolescenta cand citeam pe nerasuflate carte dupa carte si experimentam stari autentice. Acum traiesc franturi din ceea ce citeam pe atunci. Religve. Umbre.
Imi amintesc de Fiul Risipitor al lui Radu Tudoran. Si-mi amintesc de Nopti de Sanziene. Si-mi amintesc de tigari tari pitite prin genti de piele cu tinte. Si de coditele mele impletite cu ata. Si de folk. Si de nopti de Paunescu, Tatiana Stepa si chitara rece. Rezonam altfel cu autenticul pe atunci. Aveam alta sensibilitate. Imi doream si visam altundeva decat unde ma aflu acum.

Nu-I bine, nu-I rau. Nu vreau sa fiu o ancora in drumul altora. Nu vreau sa ancorez pe nimeni acolo unde ma aflu eu. Sunt o stanca. Dar nu sunt de-a pururi. Ma erodez si las bucati din mine sa cada navalnic in mare.

Vreau sa plec din Bucuresti un weekend. Vreau ca in seara asta sa nu invat. Vreau sa ma ridic si sa ma impotrivesc. Vreau sa-mi exercit vointa si sa ma impotrivesc plictisului. Vreau sa beau o bere chiar daca nu-mi place berea... Am dat-o in bara cu enumeratia asta... Am dat-o in bara din nou.




Maine voi fi ... un pic mai altfel,

Diana

duminică, 19 mai 2013

Fericirea indelungata seamana cu tristetea blanda.

Mi-a ramas in suflet ca un ghimpe o propozitie citita de curand pe un habar n-am care forum: "Fericirea indelungata seamana cu tristeta blanda." Cuvinte adanci, aruncate violent in haul sufletului meu, cuvinte arhetipale si vii deopotriva. Eu nu-mi doresc fericiri fara orizont, eu nu-mi doresc sa pun capul pe perna zambind mereu si mereu. Eu vreu zbucium, vreau inadins sa freamat, sa plang, sa frang, sa infrang. Vreau sa fiu departe, apoi aproape, sa fug de la tine si spre tine. Vreau sa plang pe plaje prafoase, arse si putrezite sub soare si apoi sa iubesc cu ardoare sub luni milenare. Nu mi-au placut povestile niciodata. Mi-l amintesc pe tata citindu-mi 1001 de nopti, mi-l amintesc interpretand replici si privind mirat la copilul care eram. Cu toate acestea, gandesc ca abia acum vreau sa treiesc din povesti si prin povesti. Vreau sa fac reportaje: vreau sa vorbesc despre mine, despre cele mai adanci firide ale simtirii mele prin fapte, locuri si oameni. Stiu ca mereu se vor gasi indivizi ce nu vor putea rezona cu mesajul meu, dar am un vis si nimeni si nimic nu ma poate face sa ma trezesc din el.




Beatrice spune ca sunt dependenta de relatii. Eu spun ca singura mea dependenta e nicotina si povestea. Si tocmai pasiunea pentru povestile-vieti ale celor din jur ma indeparteaza de fericirea indelungata sau tristetea blanda. Povestile nu sunt frumoase, niciodata nu au fost. Povestile au eroi, eroine si ...moarte. In povesti, raul e sanctionat cu moartea. Si de aici, moartea este intriga. In viata, moartea, thanatosul marcheaza putreziciunea.

Nu sunt deloc liniara in idei; imi permit sa gresesc. Sunt indulgenta cu mine. Imi dau ragaz de odihna. In ultima saptamana am facut o groaza de nimicuri pentru sufletul meu: Am avut timp sa filosofez cu Mihai timp de un pachet de tigari si-o limonada, am mers la Muzeul de Istorie, mi-am pus unghiute rosii si-am dat si-o fuga prin magazine. Am vorbit... am vorbit mult si nu de ajuns. Niciodata nu va fi de ajuns. Ma simt eliberata de vorbe si prinsa in mrejele lor.

Despre pasii spre viitoarea profesie nu vreau sa vorbesc. Spun doar ca am de ales intre 3 drumuri...

Trei drumuri ce duc spre povestea mea...