luni, 31 mai 2010

Ma doare tabloul din perete fiindca se lasa de ani spanzurat intr-un cui si-n el inca mai palpita viata, pata de culoare nu s-a fluidizat, omul acela din lanuri mai are de strabatut multe spice pentru a cunoaste graul in adevaratul lui sens. Ma doare acea norma care-mi impune sa mor de ma invoiesc la a nu mai respire. Ma doare neputinta mea de a sedea atarnata fara suflu pentru un timp pentru ca mai apoi sa ma intorc la viata.
As vrea sa pun punct si sa incep un alt alineat uitand ultimul gand avut. Dar cum sa uit cand de fapt viitorul mi-l proiectez mereu facand apel la elemente ale trecutului…. Bine, atunci nu vreau sa uit. Vreau doar sa incep un nou alineat fiind impasibila in fata ultimului rand.

Ploile reci s-au inrudit cu ploile calde si-au dat nastere unor oameni frumosi carora le-au crescut barbi lungi ce s-au innodat intre ele. Astfel, oamenii frumosi s-au impiedicat si-au ajuns sa se calce unii pe altii pe capete. Din trupurile celor ce mureau, suvoaie de sange se involburau asupra calailor, in timp ce chipurile victimelor se iluminau. […]

sâmbătă, 29 mai 2010

"Iubirea isterica isi are ratiunea doar in imperative de stare, n-are nicio legatura cu devotiunea, cu consecventa, e o iubire fara constiinta."

miercuri, 26 mai 2010

1.
Schitul lui e pe platoul unui munte galben si prafos, un munte galben, mereu mai galben cu fiecare amurg,de parca cerul si-ar fi revarsat plictisul asupra acelui plai. El e tanar. Pielea-i pare sa indeplineasca un ritual ecleziastic cu fiecare fir de nisip pe care-l calca sau care i se aseaza la toga. Calugarul nu cunoaste femeia, dar candva a gandit ca trebuie sa fie asemeni nisipului pe care-l poate vedea: nemarginire care prinde forma, o forma de nedefinit purtand culoarea galben-aramie sub rasarit -parand ca zambeste- aa ce amurgul o picteaza contemplativa.
Isi explica aceste ganduri prin providente si rugaciune. Nu gandise ca tot ceea ce traise era teologie, ca pumnul de pamant era lid, cerul la fel... Defapt... Se proiectase pe sine sub trupul femeii conceptuaale, isi imblanzise liniile oblice ale chipului implinindu-si pomenii, arcuindu-si buzele intr-o reflexie in apele unei oglinzi din adancul Sinelui sau.

2.
E inca zi. N-are sa mai fie. Frange maini, arde si simte ca intr-o uvertura a spaimei demiurgic cantate in do si fa. Chilia lui e acum catedrala faramei de cenusa ce are sa fie in zori. Biet menestrel al luminilor de ceara, chipul ti se fluidizeaza, se descotoroseste de suba de piele, de zambetul si ochii ce-i purtai drept manta.
Norii s-au coborat. Corbul pluteste apasat de lumina aramie a unei singure stele.
Se simte miros de tamaie. O ultima providenta, poate. O femeie.

sâmbătă, 15 mai 2010

Am fost mama surogat a unei idei strambe. Am purtat in pantec dorul. Un an am purtat "ora de dor. ora de amor. ora adora". Am frematat cu plodul si prin el m-am invoit sa-i accept tatal ce nu ma iubea pe mine, ci femeia aceea nalucitoare, conceptuala, tacuta si nascatoare de idealuri. Biata de mine... mama surogat. Refugiu de trairi barbatesti dogoritoare, febrile, grotesti. Iar mie imi era dor... mi-l voiam rostind poeme in cadre difuze, pustii, cu mine alaturi privindu-l pioasa. Mi-l voiam implinit de barbatie si totusi copil. L-as fi putut naste chiar eu, m-as fi si dat. Ar fi fost pruncul unei fecioare, m-ar fi mantuit, m-ar fi numit mama... sau m-ar fi numit sfanta. Dar am sfidat retorica aceasta stramba, ce mie-mi servise ca religie, si-am ajuns sa fim tot doi atei cu idealuri paralele sau opuse. Ne-am deznodat din nodul unui an si-am luat acum viata ceas cu ceas sa ne-o tesalam babeste pe prisma amorului ranit. De fapt nu ar trebui sa pun in discutie " amorul ranit". Nu simt durere, oasele-mi nu se trosnesc, nu dogoraste departarea mea de acel om. Trairi opace si marunte. Atat. Si noaptea, ultima noapte ce mi-a stigmatizat chipul, fara dureri, facandu-l mai sters, mai vested. N-am incetat sa mai astept semne. Sa mai dorm cu telefonul sub perna. Sa ma mai intreb unde e. In burta mea freamata inabusit primul sarut, cafeaua tare, peretii de calciu ingalbeniti si sparti pe la colturi.
Nu mi-e cald. Nu mi-e frig. Nu. Mi-e bine.

joi, 13 mai 2010

Rar

Vreau sa fiu beata si orbita de-un fulger sub tenebre fluide.In noaptea asta am inima metalizata.Ploaia suna-n mine dogit, prelung, funest. Fiecare ghimpe de apa sapa in tample, pe brate, pe sani, caci Graalul de apa din Inalt s-a spart in aste vremi. Ma jerfesc apei, nu indur jugul.Azi vreau sa ma abat din calea salvarii. Sa ma inec. Sa traiesc providenta unei noi rastigniri christice, asta data sub ape.

joi, 6 mai 2010

Cadru in noapte




Clopote dogite, preavechi- precum esti,
rasuna preludiu al sfarsitului
cum mori, cum te zbati si cum inca slavesti
dogma fiirii, a rasaritului.


Iubite, e noapte, si-i teama
nutresti la bezna, ma infrunti si te infrunt
Tu-mi ceri sa ascult cantus mortifer, cantus nostrum.
Ascult.


Un abandon mut in pernele patului nostru.
doi fosti iubiti, doi clovni la curte.
Ce suntem oare si ce-am fost?
apari, te rog,
raspunde-n umbre.