duminică, 27 februarie 2011

AVALANSA













Acum mai putin de jumatate de ora am iesit din Teatrul National. "Avalansa" a iscat si-n mine "ceva-ul" acela de nedescris care pune oamenii sa mediteze in fata unei lumanari, sa faca apel la actul de a scrie, sa-ti deschida ochii mai larg, sa-i deschisa larga asa cum nu au mai facut-o demult. "Sa tip" ar fi momentul. Dar sa tip exprimand, simtind, exteriorizand, inspirand si expirand concomitent vocale. Sa las de-o partea ceata consonantica in care de atata timp vietuiesc manata fiind numai de obscur si nonsens pentru a da fricii, in sfarsit, leacul.

Stie acea temere din lautrul meu ca viitoarea femeie ce-i este camin este o luptatoare?!

Poate ca-si aminteste doar vocea mamei de acum vreo ...14 ani... "tu, Diana, esti o invingatoare...".
Sunt tulburata fiindca ma simt din ce in ce mai aproape de pragul de 18 ani. Atunci o sa-mi plang, poate, adolescenta aceasta in care mi-a fost foarte frica... .
M-am visat noptile trecute pe scarile de la Universitate, vis-a-vis de statuie, acolo unde sunt vanzatori ambulanti de carti. Stiu ca-mi spuneam de una singura ca sunt studenta la filozofie. Aveam blugi verzi, o esarfa mare neagra... e amuzant, aveam sensatia ca mi-e foarte cunoscuta acea postura de studenta boema, frumoasa, foarte frumoasa pe dinauntru. ...Cred ca asa am sa fiu daca am sa ma descatusez de frica. Daca am sa indraznesc sa tip vocalic.

...sau daca am sa trec pragul.

La 18 ani, il voi suna si-i voi marturisi totul. N-are sa-mi mai pese, n-are sa-mi mai fie frica. Voi face atunci "partajul echitabil de a fi", asa cum in inocenta noastra juvenila ne promiteam unul altuia. Eu imi voi respecta promisiunea. Ce va fi apoi?! ...nu stiu.

AVALANSA se va produce in mine. Va fi infruntata de cealalta parte de mine. Va fi infranta intru totul de mine. Supusa. Distrusa.



Piesa de teatru: GENIALA

http://www.tnb.ro/index.php?page=spectacol&idspec=415

Frica
















Era un peron de amurguri intre el
si crinolina mea prea tantosa
...si fumul tigarii lui- prea dens,
altfel ne-am fi sarutat.

Era un marfar duhnind a carburant,
sine soioase si copii de tara galagiosi si murdari.
cantau cu totii un tango bizar,
iar nou nu indrazneam sa ne incepem dansul,
noi nu stiam sa ne purtam pasii printre sine si fum si crinolina mea...


El era un nebun
purta pijama vargata si duhnea a carburant.
nu intelegeam prea bine. imi spunea ca a muri sub arsita soarelui e un dar, ca nu-i e dat oricui sa moara in lumina
mai ales in lumina aceea de aur.

Eu ii spuneam ca-mi este greu sa ascult. Ii spuneam ca din moment in moment trenul meu trebuia sa soseasca si n-as fi vrut ca pana atunci sa vorbesc in van cu unul ca el, cu un necunoscut. Ii spuneam ca-mi este oricum greu sa-i disting cuvintele, ca ele se impletesc cu muzica copiilor si nu stiu cui apartin de fapt. I-am spus si despre urletul surd ce era tintuit in mine, de tempoul sacadat al clipelor ce ma desparteau de ceea ce am sa fiu...

-Ceea ce ai sa fi... Ce ai sa fi?
- O femeie purtand crinolina, o femeie in tren. Indreptandu-ma spre...
- Trenurile sunt o stare.
- Esti un nebun.
-Te numesti Rachela.
- Esti un nebun...
- Asta nu schimba nimic. Rachela asteptand trenul... Fiica Soarelui, cumul de sanse, destin, asteptand pretextul de a trai... Biata frumusete, tu nu vezi ca spre acest peron te-a purtat un alt tren.
- Esti nostim domnule... nostim...
- Rachela, stearpa de frumoasa... fara mine.
Spunand acestea, nebunul porni spre marfar lasand in urma sa o umbra.