sâmbătă, 14 decembrie 2013

Caci eu voi frange mereu ceea ce strang la piept...

Tot ce strang la piept se frange de prea multa voluptate.
Tot ce cred ca as putea iubi se disloca din ungherul in care alta data statea tihnit.


Mi s-a spus ca nu stiu cum sa iubesc acum. Si cred asta. E ceva schimbat in debitul de pulsatii al inimii mele, in paloarea fetei, in tremurul buzelor mele. Nici pupilele nu mi se mai dilata si nu mai palpita ca alta data la vederea celui pe care l-am iubit, la citirea vreunui vers, la imaginea abstractizata din memoriei a mainilor ce ieri stateau una in cealalta.


Timpul ne schimba. 

Ne face de piatra si ne erodeaza cu fiecare furtuna. Uneori, se preface ca ne pune in fata o alta piatra-stavilar. Dar astfel de pietre mereu si mereu se rostogolesc. 

Ajungem din nou goi. Cu vantul si viata izbindu-ne in fata.

Caci eu voi frange mereu ceea ce strang la piept...

luni, 9 decembrie 2013

Nu vrem să fim marfă pentru export!


        Devize, oratorie, like-uri, share-uri, verzi şi uscate pentru... pentru un vot în plus în visteria noastră, unul în minus în a lor. Matematică elementară pentru fraierit poporul. Îşi motiveză cu toţii clişeismul şi eşecul politic prin guvernarea ţării într-o perioadă critică, prin opţiunea de a-şi asuma misiunea modernizării statului prin reforme în principalele sectoare ale vieţii publice şi ale economiei. Auzi la ei: "perioadă" critică. De mai bine de două secole tot în stadiul critic suntem, iar aleşii noştri îţi asumă riscul temerarului de a aduce o schimbare.       

        Eschişerul politic e trasat clar: nu ştim ce vrem, ştim că ne opunem celorlalţi şi ştim că apărăm România europeană, independenţa justiţiei şi responsabilitatea bugetară. Ne vrem europeni! Şi, era să uit, statul de drept. Şi pe el îl apărăm cu surle şi tobe. Definit pentru români, de către români, pe picior, în curse de avion plătite din bani publici şi de pe bancheta din spate a maşinilor fascuoase. Şi asta nu e tot.  

       Impozite, taxe, accize. Cresc toate proporţional cu demersurile intrării definitive şi irevocabile în UE, ca într-o căsnicie de compromis în care intri şi nu mai ai cum să ieşi. Da' las' pe 'ăi mai mari de la mese rotunde că ştiu ei să ne gestioneze cu brio problema insuficienţei locurilor de muncă, a pib-ului abia citibil, a creditelor neperformante, a credibilităţii externe scăzute şi, poate, bine-voiesc să ne dicteze şi o variantă de reformă constituţională mai acătării. Ne importă ei materia cenuşie. Şi pe noi ne lasă în dorul lelii şi într-o perpetuă hibernare a minţilor rămase în ţară.  

          Ce vreau să spun cu toate astea? Că e frustrant să doarmă o ţară întreagă. Am văzut că nu pică candelabrele din Casa Poporului dacă se aud una-două sforăituri, am văzut că nu pică niciun cartof din vreo ţeapă dacă se guvernează prin moţiuni şi apar peste noapte apartenenţi ai vreunor partide de care nu a auzit nici surdu' şi nici mutu', am văzut că schimbarea şi evoluţia au fost rara avis într-un ring politic de alienaţi. Dar nu ne putem bizui pe providenţă pentru un viitor mai bun şi nici nu trebuie să fim marfă pentru export pentru o Europă întreagă, uitând de România. 




joi, 5 decembrie 2013

Dupa un an- din dorul de mine

De parca ar fi trecut muntii si marile peste noi...de parca ar fi lasat urme, de parca m-ar fi julit stancile pe la coate si as mai avea inca pe talpi nisipul...

De parca mi-ai fi spus-o si nu am auzit-o. Cu aceeasi voce, cu acelasi accent, cu acelasi tremur si aceeasi tragere nesatula din tigara.

De parca ai putea cuantifica toata caldura din ochii mei si mi-ai putea incadra in nuante buza de jos dupa ce o muscai...

De parca ea ar fi ca mine, de parca el si el si ei ar fi ca tine...


De parca am fi trecut peste. Ne mai vedem si acum. Cand si cand ne mai strangem la piept. Cand si cand ne mai vorbim ca pe vremuri. Iti spun de ei, imi spuvrei ce este mai bun pentrui de ea. Cica nu ma place, nici tu nu ii placi pe toti. Dar nu din vanitate, ci pentru ca vrei ce este mai bun pentru mine. Eu o plac. E frumoasa si simpla. Nu trebuie decodificata, nu trebuie elogiata si mangaiata pe tample ca mine. Are clavicule proeminente. Si picioare lungi. Sanii...despre sani nu pot spune nimic, nici tu nu mi-ai vorbit. In schimb, mi-ai vorbit de dorul tau de mine, de setea ta de a vorbi cu mine si despre tine.. .Despre ea, doar, din optica dorului de mine.

Despre ea imi vorbesti prin dorul de mine... de mine.

duminică, 24 noiembrie 2013

Azi eşti pe cont propriu.

Astăzi. Mă doare burta, capul. Oficial nu am semnal. Şi-mi semnalez lipsa prin ignoranţă şi mi.se.ru.pism. Şi mi s-a luat. Şi mi-e aşa de bine şi de cald in coconul meu de nu-uri încât nu fac nici cel mai mic efort să îţi ascult elogiile. Şi ce?! În felul ăsta primeşti şi tu un motiv în plus să-ţi antrenezi speranţele, să năzui că va fi din nou ca înainte fără să-ţi mai dictez eu cum se face. E ca mersul pe bicicletă. Iniţial cineva te susţine de şa. Apoi, îţi dă drumul. Acum e momentul în care eu voi rămâne în urmă şi voi observa dacă te-ai deprins sau nu cu pedalatul. Echilibrul este cheia. Dacă nu te increzi în fizica firească, vei cădea. Nu sunt eu exemplul bun. Nu am ştiut niciodată să merg pe bicicletă, dar pretind ca tu să ştii care-i treaba. Nu de alta, dar am adunat şi am investit în tine cele mai bune sfaturi, ţi-am făcut tutoratul şi acum... acum trebuie să te văd în echilibru. Cât de greu trebuie să fie? Cu siguranâă, nu e mai greu ca primul sărut cu ea sau ca prima noapte în care mână ta era pe pţntecele ei. Nu mai greu decât să-i înveţti nuanta roşcatului din păr şi forma alungită a coapselor. Nu mai greu ca ochii şi zâmbetul ei trunchiate atunci când mă rememorai. Dorul nu vindecă. Dorul acuză. Dorul nu iartă, dorul nu scuză. Nu-i timpul părerilor de rău. Nici nu-şi au rostul- nu mi-ai greşit- Ai încercat, doar, să iubeşti o alta şi ai realizat că nu-ţi merge. Azi vei realiza că nu sunt nici o roată de rezervă, nici o şansă care te pândeşte pe la colţuri de-a pururi. Astăzi vreau să te văd pedalând- Să văd că ai învăţat ceva şi că eşti mai mult decât omul ce-mi spune seară de seară că mă iubeşte. Petru că, am mai spus-o, iubirea nu e de ajuns pentru noi.

joi, 14 noiembrie 2013

TAXI FĂRĂ BANI, cu drag...

1,39lei/km - Cel mai mic preţ pe care îl poţi plăti la taxi. Ţinând cont de numărul maşinilor din Bucureşti, preţul de pornire, ambuteiajele şi orele de vârf, cel mai scurt drum cu taxiul te face să scoţi din buzunar minim 10 lei. Şi am omis să pun la socoteală prea-sfântul bacşiş fără de care taximetristul nu se oboseşte să te ajute cu bagajul la coborâre, chiar dacă bocceaua ta e sisifică şi te căzneşti să o mişti din loc.

Pentru o pensie, un ajutor social, un trai bazat pe alocaţiile copiilor, un drum cu taxiul până la spital este un adevărat efort financiar. Dar, dracul nu-i aşa de negru! Alex Bobeş s-a gândit la semenii săi şi... şi nu a stat cu mâinile în sân! Aşa a apărut proiectul TAXI GRATIS. 

TAXI GRATIS este UNICUL serviciu de transport GRATIS în regim de TAXI. Suni, ţi se adresează câteva întrebări, apoi maşina apare în dreptul tău în cel mai scurt timp. Fără bon, fără bani şi cu maximum de seriozitate, acest serviciu vine în ajutorul persoanelor nevoiaşe din sectoarele 2 şi 3.



Mai multe detalii despre Alex şi TAXI GRATIS găsiţi aici:

vineri, 8 noiembrie 2013

La ceas de seara

Obiectivitatea este "virtutea" specialistuil in comunicare. Si cand spun specialistului ma refer la zeci de ani de jurnalism si relatii publice, ma refer la experienta si la inducerea unui mod de a trai: acela de comunicator. Obiectivitatea nu e greu de dobandit. Nu dupa acest sistem de valori se cuantifica ea. E, de fapt, exercitiul indulgentei si a educarii opiniilor.

Eu nu pot fi obiectiva. Inspir si expir prin fiecare por indoieli si opinii. Nu pot fi impartiala si echilibrata. Nu ma pot exprima fara sa inclin balanta spre talerul mai greu, iar puctul zero dupa care ma orientez este sistemul meu de valori si principii.


Past is over

Dupa o portie de tutun. Suna si telefonul. Zbarnaie si se aprinde prin vraful de hartii de pe birou. I se innoada cuvintele si lacrimile sub barbie. I se innoada gandurile de amintiri si i se faramiteaza din nou armura.
"Cu tine sunt altfel. Cu tine mereu voi fi altfel" isi spune.
Lor le vorbeste prin portavocea tuturor experientelor cu tine. Le vorbeste printre degetele tale impregnate in carne si pe gura si pe crestet.

Dupa o luna

Dupa o luna totul se schimbase. Isi arcuise sprancenele si talia si varfurile parului. Renuntase la vocea nazala de pustoaica infumurata, renuntase la atitudinea femeii tinere si ranite. Lasa acum, in final, sa graiasca femeia din ea. Era Ea. Abia acum era Ea.

luni, 28 octombrie 2013

nod in gat

Am adunat multe de spus. Si oricat m-as stradui nu voi reusi sa prezint nici pe sfert. In primul rand, nu mi-e bine, nu mi-e rau. Sunt pe linia de plutire. Cateodata simt ca iau apa la bord, ca ma inec un pic, dar ii scuip in fata vietii excesul de apa si-mi revin. Ii spuneam de curand lui M ca am inghitit prea multa apa in vara asta la mare incercand sa invat sa inot si ca excesul asta de apa ar motiva si excesul de lacrimi din ultima perioada. Heh...divagarile mele puerile.
Si cum spuneam, nici prea bine, nici prea rau. Nici rece, nici fierbinte. Mai mult eu si proportional mai putin din tu. Dar nu zero barat. Niciodata fara tine.

(Gandurile mele iau forme neo-moderniste, asa ca nu ma invinovatiti de lipsa logicii.)

Orice mi s-ar spune, eu cred. Mi-am descoperit paternul psihismului. Oricat timp mi-ai da, il consum pe disecat idei. De curand, un baiat-barbat mi-a spus ca sunt un copil in forma de femeie. Asa motiva el incompatibilitatea dintre noi. Era unul dintre aceia care-si doreste sa fie mobilul unei relatii. Sa lupti cu morile de vant, cu nalucile gandirii lui pentru a ajunge la el. Saracul, nu a intuit nicio clipa ca nu ma va determina sa lupt pentru el nici in ruptul capului. De ce as face-o?! Eu lupt atunci cand intuiesc ca izbanda imi ofera un dram de fericire, nu un freamat de dor in plus sau un junghi in tampla.

Deci, in ultima vreme nu am lasat timpul sa treaca pe langa mine: M-am intors la Antena, am mers la facultate, am sters cateva etajere de praf din viata mea si m-am lovit (voluntar!) de ... .

Ok. E bine. Despre ce simt nu pot sa vorbesc.

Nici despre ce simte nu pot sa vorbesc.

Nici despre maine.

Stiu doar ca nu-mi doresc sa izbucnesc. Si mai stiu ca sunt clipe in care sunt cel mai fericit om. Dar asta e cu totul si cu alta poveste. Fericirea mea e zidita de departare, de dor, de zile si nopti in care stau cu ochii atintiti pe religvele povestii ...(nu gasesc niciun atribut convenabil).
Stiu ca sunt puternica si foarte puternica in fata celor multi. Stiu ca imi restructurez cu succes zidul de aparare, ca devin pe zi ce trece mai aroganta si mai intangibila in ochii lor. Cu el sunt la fel. Doar cu el sunt la fel.

Acum nu mai pot, pe cuvant, sa scriu...

Ma duc sa-mi fumez tigara de seara si sa-mi alunga asa, poate, nodul din gat.


miercuri, 25 septembrie 2013

Nu-mi pasa, baiatule!

Toti barbatii pe care nu-i iubesti sunt patetici. Si ma intriga si-mi dau impresia unui razboi tacit purtat intre trecut si un potential prezent. Incearca sa imparta teritorii, sa schiteze noi harti, sa puna amprente si sa impuna ritmuri.
Iar eu nu sunt dispusa sa-mi asociez viata cu a nimanui. Eu nu sunt dispusa sa ascult poliloghia nimanui despre cat de rau fac tigarile, despre cat de nociva e cafeaua, despre o viata traita sanatos, despre pasiuni pe care nu le impartasesc. Mie nu-mi pasa unde ai facut, omule, gradiniti. Nu-mi pasa care e melodia ta preferata si nici ce mancare iti place cel mai mult.

Nu-mi pasa!

miercuri, 18 septembrie 2013

Lupta nu e purtata de barbati...

Un barbat care iubeste nu te lasa niciodata sa pleci. E litera de lege. Si nu te intreaba daca el este cel ce te face fericita. Si nu te intreaba daca nu cumva vrei un altul mai bun. Un barbat care te iubeste este pe zi ce trece mai bun pentru tine si daca simte ca tu tot ai dubii te apuca de umeri, te zdruncina, iti da fiori si apoi repeta intrebarea: "Mai bun de atat?". Atunci iti simti pielea in broboane se sare. Atunci simti ca mainile lui puternice sunt cele ce te-au capturat si te vor proteja pe veci.

Un barbat care te iubeste lupta. Ca un vanator. Esti prada lui si face totul pentru a te avea in gheare. Iti da tarcoale, se incovoiaza de furie cand un altul iti da ocheade si nu pleaca niciodata din preajma ta fara a se intoarce cu blazonul unei alte lupte castigate. Castigate pentru tine.

Acest barbat nu abandoneaza lupta atunci cand ii spui "S-a terminat!" si nu capituleaza in bratele alteia. Nu-ti spune noapte ca te va reintalni peste ani si ca veti avea copii si o casa ca in vise si-un caine si un dormitor cu tavanul spre stele. Si nu-ti spune pe veci ca abia atunci te va iubi. Sau ca te va iubi mereu chiar de va adormi langa o alta.

Un barbat care te-a iubit vreodata si care, totusi, face toate acestea, e un barbat care te iubeste si astazi sub masca. E barbatul tau-copil care nu s-a deprins inca cu lupta si nu a dobandit inca puterea.

Sa-l astepti? Sa induri? O, nu... Viata-i prea scurta. Si el a fost abia prima picatura de cucuta presarata pe buza ta de jos. El a fost abia inceputul corvoadei de a fi femeie.

Pentru femeile ca mine, lupta nu e purtata de barbati...



Argument

Sunt prea tanara si prea sincera pentru a-mi motiva vreo actiune facuta in fata cuiva. Sunt prea frumoasa si prea mandra pentru a face compromisuri. Sunt prea putin permisiva pentru ca tu sa ma faci vreo clipa sa plang! Sunt prea intelegatoare pentru a judeca.

Asa ca-mi vad de frumusetea mea, de viata pe care mi-o creez cu fiecare vis la care tanjesc sa devina realitate.

Good luck! Good luck, my ex-lover!

marți, 17 septembrie 2013

Poate ca pentru ea e mai bine sa iei numele dragostei in desert...



Nu ne-am facut niciun rau si nu ne-am fi putut face vreodata. De ce? Fiindca ne-am iubit. Fiindca ne-am regasit pentru un timp unul in celalalt, pentru ca buzele noastre s-au contopit pentru mai mult de o clipa, pentru mai mult de un pahar de vin, pentru mai mult de o iarna. Nu ne-am face niciodata niciun rau pentru ca nu ne-am putea impotrivi nicicand unei parti din noi.

E un gol nesfarsit ce imi amareste zambetul, o cautare in arhiva de stari. Cum eram eu fara tine? Cum eram eu acum un an? Stiu ca eram puternica! Ca intimidam si te intimidam! Ca atragam si te atrageam...

Imi reconstruiesc armura. Imi cambrez soldurile, imi pieptan migalos parul si imi port pieptul ca pe un blazon al feminitatii. Primesc atentia altor ochi, sarutarea altor buze, confirmari duioase si ... si nu am taria de a spune mai mult.

Nu-i iubesti, dragule, umerii. Te cunosc. Nu-ti uit vorbele. Le-am crezut fara a le cerceta si le voi mai crede... . Nu te judec. Nu am puterea. Vrei sa umpli un gol si il vei umple- Pentru ca tu nu pleci dintr-o relatie, iar ea nu va fugi asa cum am facut eu. Ti-am spus ca voi fugi... nu te-am mintit.

Te rog, nu-i spune de mine, spune-i ca o iubesti, piaptana-i si ei parul, arata-i Podul Sarului iarna, arata-i Bucurestiul de sus si du-o la un ceai. Dar nu o lasa sa puna mana pe ursuletul meu, pe umbra mea de pe pielea ta.

Poate ca pentru ea e mai bine sa iei numele dragostei in desert...

luni, 2 septembrie 2013

Impacata

Ma simt impacata. Impacata cu mine, cu voi toti, cu cei patru pereti ai camerei, cu teancul de cursuri de la facultate, cu parintii si cu toate iubirile in care am staruit vreodata.

Sunt fericita si iubesc acum cald. Fara flacari, fara jar, dar adanc. Altfel. Agapic.

Am invatat o lectie pe care nu o pot enunta, dar am invatat-o bine. Am invatat ca ceasca de cafea si tigara impartita cu tine trebuiau altfel iubite. Am invatat ca revolta nu face bine si ca la nervi ne cresc inimi gigantice impietrite. Inimi care nu mai pulseaza sange, ci venin. Am invatat ca dorul e un capitol de pret al vietii si ca prefata fiecarei carti trebuie citita cu scrupulozitate chiar daca te dor ochii si ti se incercaneaza.

Nu stiu daca se numeste nostalgie. Simt ca ar trebui, parca, sa spun "Multumesc!" pentru ceea ce simt acum. Sa multumesc unei urme de rimel curs si unui creion tocit pe hartie. Tuturor cartilor citite si tututot chistoacelor de tigara. Tuturor cafenelelor si parcurilor in care ne-am tinut de mana. Sa-i multumesc muntelui si marii. Si unei parti din noi. Acelei parti comune din noi.

Vreau sa prelungesc la nesfarsit aceasta stare. Ma imbata si ma vrajeste cum nicio alta stare nu a reusit vreodata. Sa inchid ochii atunci cand lumina ma apasa si sa continui sa vad, sa gandesc si tu sa auzi ce-ti spun, sa simti, desi departe, ce simt eu. - O minune.

O minune ce sper sa dureze mai mult de trei zile,
mai mult decat toate minunile pamantului...




vineri, 30 august 2013

Mai bogata cu o experienta, mai frumoasa cu un sarut ....

Mi-am propus sa ma reinventez. Sa-mi intorc viata pe cealalta parte. Zis si facut. Am lasat de-o parte trezirea matina si am staruit pana dupa ora 10 in pat. Pe nerasuflate am fumat o tigara si, apoi, mi-am facut baie in cada, nu dus. Am imbracat blugi, dupa o lunga perioada de purtat rochii si m-am incaltat in tenisi. Uitasem demult cum iti simti picioarele in incaltaminte sport si fesele conturate de pantaloni slim. Am coborat la masina cu bratele ticsite de cd-uri si am condus nebuneste prin labirintul orasului cetos. Imi era dor de norii prafosi, de acorduri de chitara si de vibratia basului. (daca stau bine sa ma gandesc, in fiecare toamna imi iau viata in maini ca pe un teanc de cd-uri; imi iau viata si ii curm stralucirea, apoi, demiurgic, ii redau elanul unei noi iubiri). Imi era dor sa conduc fara sa privesc ceasul, fara sa trimit mesaje la semafor, fara sa-l aud ca-mi cere asigurari ca voi ajunge curand. Fara: "Cumpara o Cola mare!" sau "Pun de cafea?" Fara!

Auzeam in urechi ecourile acelei voci ce ma indemnau sa beau o Cola. Sa-mi aprind o tigara. Sa ascult melodia 5 de pe un cd zgariat de obsesia mea pentru versurile lui Elvis.

Dar, astazi, mi-am propus sa ma reinventez. Sa nu beau Cola. Sa nu astept sa-mi faca el cafeaua. Am inspirit murmurul orasului, am fredonat Deep Purple si am fumat ... Tineretului, Unirea, Universitate, Cismigiu, Cheiul Dambovitei, Leu, Preciziei... Si, apoi, Chiajna si trenurile ce vin si pleca la orizontul fiecarui mare oras... toate mi-au traversat retina direct spre suflet... toate m-au facut sa palpit.

Dar, sunt un om reinventat. Mi-am schimbat culoare parului, tunsoare, culoarea ojei si... si parfumul.

Mai bogata cu o experienta de viata, mai frumoasa cu un sarut ....

si pregatita pentru o alta poveste...

A fost frumos.




miercuri, 28 august 2013

Insane

Port in ochi deznadejdea omului ce nu gaseste
si, in grai, tremurul aceluia ce-si plange fiecare noapte.

Nu visez la regasiri, nu vreau sa repar, vreau sa ma repar.
Sa innod doua idei cursive, sa-mi pudrez din nou simetric obrajii
si... sa-mi conturez ochii fara fasonul unui bufon de curte.

Sa scot din piept ecoul, sa sterg de pe buze alte buze,
Sa platesc rascumpararea
Portii ce ma duce pe mine spre mine.

joi, 15 august 2013

In locul tau...

Las noaptea sa-mi intre in camera ca un crepuscul al fiintei mele. O las sa ma cuprinda, sa-mi sopteasca vorbe nerostite, sa ma infioare in locul tau.

marți, 13 august 2013

Ziarul - o istorie scrisa la metrou

Ne informam. Dam de mancare unor absolventi de facultati meschine, bagam bani in buzunarele unor agentii de publicitate. Sau oferim o paine unor persoane ilustre care se dedau unui redactor-sef ce le dicteaza ce sa scrie, cui sa scrie, pe cine sa duca de nas.

A trecut varsta in care sa te mai revolti. Te complaci in efectele fenomenului gratis si a falsei informari. Asa se dicteaza de catre... de catre naiba stie. Nu ai de ales, iti intinzi si tu mana purtatoare de servieta si ceas, mana ce a tocit stilouri pe bancile scolii dupa un ziar gratis. Te imbulzesti printre purtatori de papuci de plastic, printre corpuri gri nadusite si prafuite. In fond, e alternativa privitului in telefon, alternativa unei partide de Angry Birds sau... a unui capitol de roman. E minciuna unor femei tiparite, a unor zvonuri redactate in stil cancan si a informarii. Autism informational.

Automatismul nu-i e impus numai purtatorului de servieta. Copii, muncitori, pensionari. Mecanic isi intind mana dupa hartie. E un ultim gest ce mai aminteste de munca gazetarului, de presa ca fenomen social,  de tabietul cestii de cafea si a ziarului fasaietor. Purtatorii de papuci nadusiti sunt, poate, nepotii vreunui Moromete adormit demult. Cei ce poarta acum servieta sunt, poate, copii muncitorilor ce altadata citeau gazeta fabricii. Sau ai celor ce altadata tineau, dintr-un moft aristocratic, un teanc de ziare pe masuta de cafea din antreu.

Istoria ziarului se scrie acum la metrou. Metroul este ultimul loc in care cititorii se mai inghesuie sa puna mana pe hartie. Pe hartie gratis. Blestemata fie ziua in care ziarul si-a trait prima zi din publicitate. Blestemata fie acea zi in care nu textul, ci poza a primat. 




vineri, 9 august 2013

...sa vreau si sa fac

Urasc sa merg pe frangii intinse de voi. Urasc sa calc pe drumuri poleite. Urasc sa va ascult cum invocati iubirea inainte de a-mi fi surpat pamantul de sub picioare. Fiecare prima clipa dintr-o iubire e initiatica.

Fiecare prim sarut e o usa deschisa spre universul altuia. O usa care nu-ti mai poate fi trantita in nas decat de cel ce ti-a deschis-o.

Si mai presus de tot si toate, sunt eu- cea pe care voi o iubiti, cea careia ii doriti fericirea fara sa realizati ca i-o surgiuniti si sugrumati fara drept de apel.

Dati-mi dreptul sa vreau si sa fac!

joi, 18 iulie 2013

Dimineţi

Despre cum se cumulează frustrări vorbeşte toată lumea. Fiecare scriere cu tente subiective are de-a face cu vreo frustrare personală, cu vreun pitic pe creier netratat cu medimente pentru hiperexcitaţii nervoase. Aşa că nici eu nu mă tot ţine departe de povestea asta îmbârligată a liţelor ce se ţes prin mintea mea.

Astăzi mă calcă pe nervi ignoranţa. O persoană care ignoră nu se poate respecta pe sine. O persoană care priveşte prin tine nu se vede pe sine. O persoana pentru care nu reprezinţi nici măcar o fiinţă grăitoare nu are dreptul sa vorbească.

- Mă gândeam mai demult că eşti receptat de aproapele tău în aceeşi măsură în care tu îl vezi. Poate este un exerciţiu cognitiv greşit, dar mă face sa cred că atitudinea mea, modul în care vorbesc, gesturile, mimica constituie o piedică. Singura piedică sunt însămi eu în interacţiunea cu ceilalţi. Cât despre cei care-mi sunt aproape- ei fac rabat de la regulă. Printr-o eroare a sorţii, lor li s-au îmbârligat sinapsele şi mă simpatizează, mă iubesc, mă apreciază.

Astăzi am nevoie de mai mulţi oameni cu minţi îmbârligate şi interes pentru ceea ce sunt.


luni, 8 iulie 2013

Bad day

Sunt in stand by... suspendata de-o franghie deasupra sortii si indopata constant cu deziluziile si scepticismul celor care ma inconjoasa. Ma simt ca in copilarie cand nu eram lasata sa pun mana pe obiecte ascutite pentru ca m-as fi putut rani. Diferenta? Acum nu am voie sa-mi iau viata in maini din cauza neincrederii lor in mine, a credintei lor ca jucaria aceasta fragila care este viata mea s-ar putea sfarama la orice actiune de-a mea.

Rezolvarea? Jucaria sa ramana neatinsa pe un raft sau, si mai bine, sa fie manuita, chipurile cu iscusinta, de unul dintre ei...

-Pentru ca ei stiu mai bine mereu ce este cuvenit sa se intample..

In toata situatia asta, mie nu mi se da ragazul unei revolte. Daca ma impotrivesc si bat cu pumnii in piept ca lucrurile nu stau cum le vad ei, ca eu stiu mai bine ce simt, cum simt, ce fac si cum fac mi se spune ca am o reactie violenta cand dau ochi in ochi cu adevarul. Mi se spune ca prin aceasta imi demasc vulnerabilitatea sau, mai pe romaneste, ca ma simt cu musca pe caciula. De asemenea, mi se spune ca toata lumea se realizeaza, isi gaseste un loc, in timp ce eu ma surclasez pe zi ce trece...

Si toate acestea alimenteaza dramul de neincredere in propriile forte de astazi si teama de maine...

miercuri, 26 iunie 2013

Alinare

Tesaturi peticite. Bucata peste bucata: matase, atlaz si rafie in putregai. Cusaturi si noduri pescaresti.

Viata mea e o opera de manufactura.
De 20 de ani muncesc neintrerupt: innod, tai, cos- pentru ca mai apoi, sa descos.
Prima data mi-a fost pus in mana acul - il manuiam cu iscusinta.
Apoi am invatat sa brodez vise, ochi migdalati, zambete, gradini, poduri, copii si astrii.
Am cusut broderii pe faldurile rochilor ereditare si in diademele fetelor. Am impodobit chipuri si, apoi, am inchinat rugaciuni de multumire. - Eram un copil fericit si cresteam frumos.

La 7 ani am facut primul nod. Pe atunci se rupea cea mai frumoasa dintre rochiile mele ereditare. Imi tremurau mainile, imi tremura barbia. Emotia lua forma primei caderi de calciu. De 13 ani tot peticesc rochia de atunci, rochia unor lacrimi, a unor credinte si a visului de a fi din nou ca in vremea in care faceam primii pasi.

Barbia imi tremura si acum cand prind in mana acul sa cos ruptura, cand iau faldurile si le innod.


Rugile mele de atunci au luat forma unei iubiri ce ma alina acum.

luni, 17 iunie 2013

Sunt langa tine

Nu sunt speriata si nu fug-
ma agat de vorbele tale ca o pisica de soareci
imi raman in gheare consoanele tale; vocalele se furiseaza prin inclestarea mainii-gheara.

Iubitule, nu sunt speriata si nu fug-
stau langa tine si astept sa-mi pui in causul mainii vorbe
sa gasesti pentru fiecare absenta a ta cate un imn si... si sa mi-l canti.

Mai mult ca niciodata, tanjesc dupa cuvintele tale
cuvinte date cu Paco Rabanne
ce innoada mana ta de a mea si pe a mea de a ta.

Nu sunt speriata si nu fug-
Sunt langa tine.




joi, 6 iunie 2013

Drum batatorit spre soare

N-am asteptat Sanzienele sa se deschida Cerurile, dar am aflat cheia succesului. Acum stiu pas cu pas care-i drumul batatorit spre cariera, bani, frumusete (artificiala, da' tot frumusete se numeste mai nou)...si muuulti bani.

Inceputul e simplu:

ca firul de iarba,
ca "norocul" din grajd,
ca behaitul iezilor.

Sa fiu mai explicita:

Te nasti la coada vacii.
 "Cresti mare" cu branza grasa facuta de bunica, cu-n praz sanatos, cu-n Ciko de la nea Grigore tractoristul si cu o papusa de carpa. Frumusica, frumusea, ajungi prin Bucuresti cand abia de-ti mijesc si tie sanii. Doi smecherasi de cartier pun pret bun pe capul tau si-ti vantura afaceri banoase prin plete si lenjerii desucheate. Intr-un an-doi te emancipezi. Incepi sa-ti cureti tarana dintre degete si sa-ti pomezesti obrajii. Un don'sor pompeaza bani si te vulcanizeaza si pe tine in schimbul afectiunii si a implicarii in relatii interpersonale puternice...

...Si de aici pana la Show-ul lui Capatos nu e drum lung. Si de la televizor pana intr-un pat prin Dubai, nici atat.

De parca te-ar intreba cineva in Burj Al Arab daca era bun prazul de la bunica si Ciko de la nea Grigore...

Asta-i succesul...

marți, 4 iunie 2013

ASISTENTELE LA COZI, INCOLONEAZA BABE SI NEROZI

           Sunt in sesiune. Si orice activitate este cu mult mai placuta decat aceea de a invata. Si cum in sesiune se gaseste mereu timp pentru nimicuri absolut necesare, am ales sa merg sa-mi fac analizele. -Unde? -Le medicul de familie.
          Cabinet in apartament de bloc. Ora 8. Trei babute cocarjate asezate reglementar pe scaune (o sa intelegeti de ce spun reglementar). Patru cucoane dolofane postate pe culoarul ingust in fata camerei de recoltare. Eu- in centrul lor emotionata la culme. Nu mi-e frica de ace, nu mi-e frica de sange, dar ma infioara imaginea acului in pielea mea translucida. Si, in plus, niciodata nu am intalnit o asistenta care sa-mi gaureasca mainile de mai putin de 5 ori pana sa reuseasca sa umple o eprubeta.
          Doctora boscorodea din cabinetul de alaturi. Asistenta care trebuia sa preleveze sange intarzia. Conform doctorei, era plecata la nu stiu ce pacient "tare nazuros". PROBABIL, O VIATA INTREAGA DE PLATIT TAXE PESTE TAXE PENTRU SERVICII MEDICALE DEFECTUASE TE MOTIVEAZA SA FII NAZUROS....PROBABIL... (In orice caz, m-a enervat tupeul.)
         Ora 9. Slava Cerurilor! Apare asistenta, pe numele ei de gazela -Anca.O scumpete de fata cu picioare in X si par slinos prins in clamute-flutursi.- ILAR. Si, draga de ea, se apuca sa incoloneze toate babele si nerozii adunati prin jur ca doar... ASISTENTELE LA COZI, INCOLONEAZA BABE SI NEROZI.
         Sa le fi vazut, saracele babute cum intrau cu haina si trasta pe-un umar si cu manecile sunetecate- Ti se rupea inima. Si Anca noastra racnea cat o tinea pieptul: "Lucrurile pe scaun!!!MAI REPEDE!!!" Si babuta tremura din toate incheieturile si executa ce-i spunea Ancuta... . Se ridica, apoi, cu mana arcuita si soldurile contorsionate si-i indesa o hartie de 5, de 10 lei. Si asa Ancuta noastra isi indulcea vocea si scuipa cu greu un "Saru' mana".
        Mi-a venit randul. "Tu, Diana, esti cu probleme!" <<Mda... m-am nascut cu un picior mai lung si unul mai scurt si cu obrazul prea subtire pentru ca o palma zdravana sa-ti ricoseze drept in fata, am gandit.>>  La mana stanga nu am vene. Dovada: doua gaurele, nicio picatura. "Tie n-am cum sa-ti iau sange!" Imi pastrez calmul privind cu greu la mana mea intins frecata indelungat cu spirt si tamponata cu vata. Ii spun:"Mai incearca...". Anca stramba din nas... Eu:"Si daca da acum masina peste mine si am nevoie de-o perfuzie, ce naiba imi fac doctorii?! Doar nu ajung direct la cateter..". Anca se enerveaza si-mi smuceste mana dreapta. Uite ca de aici curge sange... Trei eprubete. Rosu si proaspat.

Ce am vrut sa spun cu acest episod? Am vrut sa repet ceea ce stie tot romanul: E JALE...



luni, 3 iunie 2013

Balaceanca- Istorie in sarma ghimpata sau PRIMUL MEU REPORTAJ


Balaceanca este destinatia tuturor mintilor ratacite si a limanelor de negasit. Nu exista gura sloboda care sa nu foloseasca toponimul cu pricina, fara vreo forma de imperativ si vreo aluzie la integritatea psihica a subiectilor. Ba vine vreun Becali, ba vreun Dumitru Dragomir, ba ca sa fie treaba treaba, vreun personaj din “clanul” Moculestilor si arunca cu vorbe si iar vorbe.

Balaceanca este un sat din Comuna Cernica, la mai putin de 20 de km de Bucuresti, dar edificator este sa spun ca odata ajuns aici pleci cu o alta optica despre lume. Traversezi sudul Capitalei, dai nas in nas cu un colos edificiu al ortodoxismului- Manastirea “Duminica Sfintilor Romani”-, iti desfeti simturile cu miasma groapei de gunoi Glina asezonata cu damful de Abator si poposesti, mai apoi, cu stoicism, in ceea ce multi invoca: Balaceanca.

Doamne, mare ti-e gradina si multi nebuni ii sar gardul...
Printre nebuni se numara in ziua de astazi si jurnalisti in cautare de sensational.

Am vrut sa stiu ce se afla dincolo gardul de beton si sarma ghimpata a Spitalului de Psihiatrie Eftimie Diamandescu. La numarul de telefon gasit pe internet am sunat timp de doua zile in care nimeni nu s-a obosit sa ridice receptorul. Apoi, viceprimarul satului din perioada 2000-2008, nea Vasile, mi-a oferit un alt numar de contact, de unde o asistenta intepata mi-a facut legatura cu Eugen Sandu, actualul manager. Mi-a fost refuzata din start vizita in spital, iar motivul invocat a fost ca nu sunt angajata unui trust media si ca pot oricand sa vand materialul realizat. De asemenea, mi s-a spus ca in institutia sanitara au intrat alti jurnalisti in moduri mai putin ortodoxe: au sarit gardul sau au pretins ca vor sa-ti interneze vreo ruda cu mintea in pustiu. Imaginea spitalului a fost, de asemenea, afectata prin articolele din presa ilustrate cu imagini din alte spitale. Eugen Sandu mi-a spus sa revin cu un telefon in doua zile, pentru ca in acest timp el sa obtina din partea Consiliului Judetean Ilfov acceptul pentru reportaj.

Gardul spitalului - de netrecut

Nici dupa doua zile nu mi s-a permis accesul in spital. De aceasta data mi se spunea verde-fatis ca articolul meu (nu peretii jupuiti si geamurile lipite cu scoci care se vedeau de cealalta parte a gardului) ar afecta imaginea spitalului. Nu puteam elucida misterul decat confruntandu-ma cu el, asa ca, precum spune si vorba, pe-aci mi-e drumul. La chioscul din centrul comunei, vizavi de intrarea in spital un barbat de vreo 40 de ani bea cu nesat bere sprijinit alene de navete de plastic. Vanzatorul de la buticul din colt imi  spune ca “insetatul” ar fi o sursa buna de informatii daca vreau sa aflu mai multe despre e spital- Barbatul este ingrijitor in “lumea de dincolo de gard”. Alcoolul nu dezleaga mereu limba, asa ca don’ ingrijitor ne-a zis sa-l lasam in plata Domnului ca nu-i din sat si n-are habar de spitale, nebuni si alte matrapazlacuri.


Istoria Balaceanca prin viu grai

Nea Vasile a fost viceprimarul comunei Cernica timp de opt ani din 2000 pana in 2008, pentru ca in 2009 sa se ocupe de administratia Gospodariei Comunale.
L-am gasit la poarta ingijindu-se de o catea ce abia nascuse in sant. De la el am aflat ca trei sferturi din sat lucreaza sau a lucrat in spital si s-a confruntat cu problemele sanitare de acolo. Pana in 2009,cand Aura Istrate era directoarea economica a spitalului, cele cinci pavioane erau intr-o stare mult mai buna. De atunci si pana acum, administrarea a fost intr-un talmes-balmes continuu deoarece s-au schimbat multi manageri intr-un timp relativ scurt.

Ce se ascunde acolo?

Inainte de anii ’90 exista un pavilion numit “La Decret” unde erau inchisi detinuti politici. Acestia nu sufereau de boli psihice, ci de boala regimului. Se bucurau de vizite, mancare mai buna si de bariera gardului de beton ce ba ii proteja de propaganda, ba ii contamna la o camaruta mica, un pat de metal si-un blid de mancare adesea rece. Dupa ’90 se zvonea in sat ca ar fi fost internati in pavilionul “La drogati” oameni instariti de prin fosta securitate. Printre acestia se numara si fiul cascadorului Sobi Csech care a fost internat in urma cu vreo 6 ani, dupa cum sustine “Bunica”, asistenta pensionara a spitalului.

Femeile sunt mai violente decat barbatii

“Bunica” povesteste ca in noptile de garda era responsabila de 100 de bolnavi care, nu de putine ori, erau violenti. Pacientii erau intr-o stare de hibernare mai mereu. Le era administrat tratamentul cu precizie: 12 pastile dimineata, 9 seara. In ultima perioada li se dadeau numai calmante: “cu doua diazepame erau blanzi. Nu mai erau bani pentru a le fi administrat tot tratamentul”. Asistenta pensionara spune ca femeile erau mult mai agresive decat barbatii.
Ex-viceprimarul povesteste ca in prima zi de Paste s-a trezit cu o nebuna in wc-ul din curte. Sarise gardul de beton, isi zdrelise coapsele in sarma ghimpata si tipa de mama focului ca n-are chiloti si ca nu poate iesi. Tanti Sanda, sotia lui nea Vasile, i-a adus fetei chiloti. Si cu chiu cu vai a reusit sa o scoata din wc. “Era tinerica, asa ca voi… maxim 23 de anisori” povesteste omul.

|Pretul unui zambet: un leu

“Se mai aud tipete cand ii lasa pe afara, dar ne-am obisnuit de-o viata.” – spune nea Vasile. Bolnavii de la Balaceanca cer un leu. Un leu inseamna o paine sau o cafea de la chioscul din centrul satului care are tejghea si de cealalta parte de gardului. Pe vremuri se vindea acolo si alcool. Cu timpul, li s-a interzis.
            Cimitirul satului se invecineaza cu gardul din spate al spitalului. Numesc "gard" doua placi de beton sparte acoperite cu sarma ghimpata. Tineri cu priviri confuse, batrani nebarbieriti, cu totii tunsi chilug sau cu suvite innodate si purtand capoade ponosite umbla printre cruci si cersesc. Pretul zambetului lor: un leu.

Dragoste si trei copii

            Ea, bolnava psihic. El- betiv.  Ce i-a unit? Un sentiment, am spune, paradoxal, in cazul lor: Iubirea. Au trei copii si se iubesc de pe vremea cand erau internati. Prima data a iesit el din spital, se vindecase de viciul alcoolului si isi crestea copilul in timp ce sotia era inca sub tratament. Cei doi si-au intemeiat o familie, au o casa si se iubesc. Sotia merge constant in spital pentru internari scurte, dar, in cazul lor, iubirea a fost panaceul spre un nou inceput.
            In spital s-au mai nascut copii, povesteste nea Vasile. Acestia erau dusi la centrul de plasament din Balotesti si aveau sa nu afle niciodata cine le sunt parintii si unde s-au nascut. Iubirea nu e fructul interzis la Balaceanca. "Bunica" povesteste ca doi tineri bolnavi se iubeau mereu pe banca dinspre poarta spitalului ziua in amiaza mare.

Sarbatorile in spital

            Bolnavii pot fi luati acasa de rude. Cei mai multi dintre ei, in schimb, sunt uitati pentru vecie in sanatoriul insalubru. De sarbatori, masa le este ceva mai plina: primesc cadouri de la Ministerul Sanatatii si de la diverse organizatii. Putini sunt cei care nu uita ca a fi bolnav psihic nu inseamna a nu mai fi.

Istoria Spitalului Balaceanca: La granita dintre "gura satului" si atestarea istorica

            Mai tot satul spune ca spitalul ar fi fost construit pe mosia Domnitei Balasa.           De ce s-a schimbat numele spitalului in 2011 din Spitalul de Psihiatrie Domnita Balasa in Spitalul de Psihiatrie Eftimie Diamandescu am aflat de la istoricul local Nicolae Ciotoran.
            Acesta a facut o pasiune din a studia istoria Comunei Cernica in care s-a nascut. In 1830 a fost pentru prima data atestata in documente localitatea Balaceanca. Pana in 1820, satul a fost in intregime parte din proprietatea unui anume Balaci, pentru ca mai apoi, mosia sa-i revina cu Iordache Balescu. Acesta ii vinde proprietatea lui Eftimie Diamandescu.
            Trebuie stiut faptul ca boierul grec Eftimie Diamandescu a fost primarul municipiului Bucuresti in 1870. Un mare filantrop, Diamandescu a construit biserica si scoala satului, iar, mai apoi, un azil de infirmi. Dupa razboi, acest azil era locul in care ranitii  isi duceau batranetea in liniste. In testament, boierul a mentionat ca lasa mosia Balaceanca in a administratia Primariei pentru ca in acest fel sa fie intretinuti batranii si elevii fruntasi ai comunei.

Testamentul Boierului Estimie Diamandescu intocmit la 4 iulie 1893

“ Mosia mea Balaceanca din judetul Ilfov, va fi dotata de veci pentru
intretinerea Azilului infiintat pe mosie la anul 1980, sub absoluta ingrijire aconsoartei mele Sophia, cat va trai, dispunand de tot venitul anual, din venitul mosiei se va intretine Azilul, dandu-se fiecaruia cate o paine pe zi, locuinta, hrana, lemne si cate 5lei pe luna de persoana, numarul azilenilorva fi pe cat va exista venitul total al mosiei,preferindu-se tarani de pe mosia Balaceanca care Azil va purta numele de“ Azilul Diamandescu” si daca dupa vremi venitul anual al mosiei se va mari, se va inmulti si numerul azilenilor infiintandu-se chiar in casele propietate, intretinerea azilului, a scolei ai a Sfintei Biserici fondata la anul 1844, vor fi administrate de sotia
mea cat va trai, fara a da compt la nimeni, avent intrensa tota confienta, se va numi un ingrijitor cu leafa de 1200 lei pe an avend si locuinta in Azil, 2 servitori a cate 320 lei pe an, avend amendoi locuinta in azil, si pentru repararea ecareturilor se va cheltui pe fie-care an cata 1000 lei si de va cere trebuinta si mai mult, tinendu-se in buna stare; “La 1 octombrie 1900 s-a inaugurat deschiderea Azilului pentru infirmi “Diamandescu “ din Balaceanca, judetul Ilfov.

De la azil la Spital de Psihiatrie

            Din 1930, s-a infiintat Sectia de Vagabonzi in care erau inchisi pentru carceriu prostituate, homosexuali, s.a. Pe o perioada delimitata, acestia munceau in folosul comunitatii pe terenul din apropierea spitalului care, ulterior, a devenit ferma spitalului Balaceanca. Pe aceasta structura, mai tarziu, a aparut si Sectia de Psihiatrie.

Comunistii i-au schimbat numele

            Un spital de renume nu putea purta numele unui boier in vremea muncitorimii si a proletcultismului. Asa ca din anii '50 Spitalul de Psihiatrie Balaceanca a tinut locul numelui de rezonanta boiereasca.
             Odata cu Epoca de Aur, mai multe spitale sunt arondate ca sectii a spitalelor din Bucuresti. Printre acestea si Spitalul Balaceanca, ce intra sub admistratia Spitalului Noua din Bucuresti alaturi de alte spitale care fusesera parte din mosia Domnitei Balasa. De aici provine talmes-balmesul prin care Spitalul Balaceanca a fost numit temporar "Domnita Balasa".

Comunismul spala istoria

            Balaceanca este o bucata de istorie. Graieste prin case boieresti vechi, printr-o biserica minutios pictata, prin clopotnita pe care sa vad incrustate numele boierilor din sat si prin scoala ce are sute de ani de istorie.
            Spitalul din Balaceanca trebuia sa poarte un nume dupa Revolutie. Autoritatile i-au spus: Spitalul de Psihiatrie Domnita Balasa. Din ce considerente? Poate pentru ca istoria era o piatra de moara prea grea pentru cei ce detineau pe atunci sceptrul puterii. Sau poate pentru ca s-a produs o confuzie… .
            Domnul Nicolae Ciotoran a reusit in 2011 sa obtina schimbarea numelui institutiei. Un act crestinesc- pentru ca, in felul acesta, testamentul boierului Eftimie Diamandescu este respectat si, in egala masura, un act de importanta nationala: un nume este o piedica in calea uitarii istoriei.






Balaceanca- nu este inspiratie de injurii si de baliverne!


Balaceanca este bucata de istorie!

sâmbătă, 1 iunie 2013

Filo...sofia

Anul trecut m-am visat pe scarile Universitatii langa o piatra de marmura pe care scria FILOSOFIE. Citeam pe atunci Ilinca Bernea si-mi trezea o mare curiozitate gnosa si alchimia. Dar nu gandeam la filosofie ca la o viitoare alegere. Faceam meditatii pentru admiterea la Jurnalism. Citeam ziare, citeam cancan si editorial. Imi aruncam ochii asupra satirelor politice si visam sa-mi definesc odata cu anii propriul stil de a scrie. Cu toate acestea, in acel vis stiam ca sunt studenta la Filosofie. Purtam blugi verzi, tenisi, cercei de lut si codite de ata. Mai mult, am in minte imaginea penei de paun de pe spatele meu.

Dupa admitere am aflat ca o persoana draga a ales sa studieze Filosofia. Atunci mi-am amintit visul. Am vrut sa prind in maini viata, dar mi-a fugit printre degete. Voiam sa inteleg visul. L-am lasat balta... Era un drum prea  lung pana la un raspuns si mi-era prea teama sa-mi asum o alegere. Cu toate aceste, am tinut in mana un bilet de tren, mi-am numarat banii din portofel si am indesat in geanta doua tricouri. Mama si prietenii m-au convins sa nu plec.

Astazi am intrat din pura intamplare pe site-ul Facultatii de Filosofie in care studiaza acea persoana draga sufletului meu. Ce am aflat? Ca se afla in fruntea Anului I a Facultatii de Filosofie.

Sunt fericita. Mi-a fost dat sa cunosc oameni deosebiti. Si mi-a fost dst sa ma pot infrana atunci cand ratiunea nu mai era punctual meu forte.

Nu trece zi in care sa nu multumesc Cerului ca m-a inconjurat de Oameni si ca mi-a dat putere!

Seara buna!

vineri, 31 mai 2013

Pielea mea a initiat o noua comunicare

             Singura.

             E racoare.

            Vad cum pielea mi se imbroboneaza si devine treptat translucida. Oja grena contrasteaza avangardist cu nuanta mainii- Ce observatie denaturata. Ce-mi pasa mie?! E noapte. Mi se pare ca aud telefonul vibrand pe birou. De ce as cobori din pat? -Niciun ecou de gand.

            Revin: ma sperie aspectul pielii mele. Poate ca ar trebui sa ma incalzesc. As putea sa trag o patura. Punctele astea dubioase trebuie sa aiba un algoritm. Se incranceneaza la orice stimul care nu le este pe plac si ma imbraca pe mine intr-o textura rugoasa.

            Ce incearca sa spuna de fapt? Ce-ti spune trupul meu atunci cand noi nu ne vorbim? Ce-ti spun eu?  Eu imi inghit cuvintele. Dar pielea mea a initiat o noua comunicare. Se autodesluseste: se desprinde de mine ca magnetizata de o alta forta si se infioara. E palida si translucida. Eu cred ca-i e dor de tine.



luni, 27 mai 2013

Plicticoasa si Anosta

In timp ce Grupa 1 Jurnalism, FJSC, invata de zor si-si arde creierii cu spor, eu stau si meditez la nemurire. Am nevoie de un excitant puternic in viata mea- de o pilula de vlaga, de o palma zdravana pe spate, de un sut bine tintit in posterior sau mai stiu eu ce poke-uri cu rol determinant.
Ma simt plictisoasa. Ma agat de oameni si ii implor sa aiba un efect sesizabil asupra mea. Sunt conformista si, prin urmare, anosta. Ma trezesc in fiecare dimineata cu fata la cearceaf, protestez ca e dulce cafeaua, ma duc pe balcon si fumez, intru in dus si uit ca trece timpul. Buimaca, ma trezesc ca ma spal pe corp cu sampon. Protestez cat pentru 10 state federale la un loc. Ma schimb de 20 de ori pana ies din casa: ba am curu mare si-mi stau prost blugii, ba arat prea dichisita si dau impresia prea clara ca sunt plictisita de oameni si-mi omor timpul cu boarfe.
Am o atitudine de caine plouat. Stau in centrul puhoiului de stari si nu ma atinge nimic. El sta in centru intersectiei, ploua, si nu se fereste de ploaie. Un strop in plus, unul in minus- oricum- e leoarca.
Stau la geam si fumez o tigara. Incerc sa-mi dau seama ce caut si daca ma las gasita, la randul meu, de ceea ce imi doresc sa gasesc. Vreau sa vorbesc neincetat. Caut noptile din adolescenta cand citeam pe nerasuflate carte dupa carte si experimentam stari autentice. Acum traiesc franturi din ceea ce citeam pe atunci. Religve. Umbre.
Imi amintesc de Fiul Risipitor al lui Radu Tudoran. Si-mi amintesc de Nopti de Sanziene. Si-mi amintesc de tigari tari pitite prin genti de piele cu tinte. Si de coditele mele impletite cu ata. Si de folk. Si de nopti de Paunescu, Tatiana Stepa si chitara rece. Rezonam altfel cu autenticul pe atunci. Aveam alta sensibilitate. Imi doream si visam altundeva decat unde ma aflu acum.

Nu-I bine, nu-I rau. Nu vreau sa fiu o ancora in drumul altora. Nu vreau sa ancorez pe nimeni acolo unde ma aflu eu. Sunt o stanca. Dar nu sunt de-a pururi. Ma erodez si las bucati din mine sa cada navalnic in mare.

Vreau sa plec din Bucuresti un weekend. Vreau ca in seara asta sa nu invat. Vreau sa ma ridic si sa ma impotrivesc. Vreau sa-mi exercit vointa si sa ma impotrivesc plictisului. Vreau sa beau o bere chiar daca nu-mi place berea... Am dat-o in bara cu enumeratia asta... Am dat-o in bara din nou.




Maine voi fi ... un pic mai altfel,

Diana

duminică, 19 mai 2013

Fericirea indelungata seamana cu tristetea blanda.

Mi-a ramas in suflet ca un ghimpe o propozitie citita de curand pe un habar n-am care forum: "Fericirea indelungata seamana cu tristeta blanda." Cuvinte adanci, aruncate violent in haul sufletului meu, cuvinte arhetipale si vii deopotriva. Eu nu-mi doresc fericiri fara orizont, eu nu-mi doresc sa pun capul pe perna zambind mereu si mereu. Eu vreu zbucium, vreau inadins sa freamat, sa plang, sa frang, sa infrang. Vreau sa fiu departe, apoi aproape, sa fug de la tine si spre tine. Vreau sa plang pe plaje prafoase, arse si putrezite sub soare si apoi sa iubesc cu ardoare sub luni milenare. Nu mi-au placut povestile niciodata. Mi-l amintesc pe tata citindu-mi 1001 de nopti, mi-l amintesc interpretand replici si privind mirat la copilul care eram. Cu toate acestea, gandesc ca abia acum vreau sa treiesc din povesti si prin povesti. Vreau sa fac reportaje: vreau sa vorbesc despre mine, despre cele mai adanci firide ale simtirii mele prin fapte, locuri si oameni. Stiu ca mereu se vor gasi indivizi ce nu vor putea rezona cu mesajul meu, dar am un vis si nimeni si nimic nu ma poate face sa ma trezesc din el.




Beatrice spune ca sunt dependenta de relatii. Eu spun ca singura mea dependenta e nicotina si povestea. Si tocmai pasiunea pentru povestile-vieti ale celor din jur ma indeparteaza de fericirea indelungata sau tristetea blanda. Povestile nu sunt frumoase, niciodata nu au fost. Povestile au eroi, eroine si ...moarte. In povesti, raul e sanctionat cu moartea. Si de aici, moartea este intriga. In viata, moartea, thanatosul marcheaza putreziciunea.

Nu sunt deloc liniara in idei; imi permit sa gresesc. Sunt indulgenta cu mine. Imi dau ragaz de odihna. In ultima saptamana am facut o groaza de nimicuri pentru sufletul meu: Am avut timp sa filosofez cu Mihai timp de un pachet de tigari si-o limonada, am mers la Muzeul de Istorie, mi-am pus unghiute rosii si-am dat si-o fuga prin magazine. Am vorbit... am vorbit mult si nu de ajuns. Niciodata nu va fi de ajuns. Ma simt eliberata de vorbe si prinsa in mrejele lor.

Despre pasii spre viitoarea profesie nu vreau sa vorbesc. Spun doar ca am de ales intre 3 drumuri...

Trei drumuri ce duc spre povestea mea...

sâmbătă, 20 aprilie 2013

Buna dimineata



Prefer griuri doriene si pante line intre frumos si urat.
Prefer balansul, nu haul difuz al caderii din protectie in neghina vietii.
Am nevoie de stari-tampon.
Am nevoie de echilibru. 


duminică, 24 martie 2013

Despre fericire

Nu am visat niciodata norisori roz si nu mi-am pierdut niciodata ratiunea pentru mai mult de o clipa. Nu am adulat zei prefacuti si nu m-am increzut niciodata in vorbe. Mereu am privit cu scepticism omul de langa mine, mereu a planat un semn de intrebare, o afirmatie muta asupra relatiilor de orice fel pe care am reusit sa le stabilesc.

Acum sunt fericita! De ce? Pentru ca nu reusesc sa fiu sceptica pana la bun sfarsit! Pentru ca nu reusesc sa enunt indoieli inrt-un mod lucid. Am incercat! Astazi mi-am dat seama ca pur si simplu nu-mi iese! Sunt fericita si... e un fapt atat de pur si de complex in egala masura incat logica mea inmarmureste. Iubesc! Sunt iubita! Am certitudinea ca fac ce-mi sta in putinta pentru a invata mai mult. Lucrez intr-o redactie. Ai mei sunt sanatosi si se inteleg. Am tot ce-mi pot dori si, mai mult de atat, am vise!

Pretuiesc fiecare clipa! Iubesc cu ardoare fiecare sarut! Musc cu nesat din fiecare rand citit si ma imbogatesc neincetat din povetele altora. Invat sa ascult! Invat sa apreciez! Invat sa pretuiesc! Sunt un om bogat, sunt o fericita a vietii!

Invat sa zbor!

Ma strange in brate, iar eu ma ridic usor ca pe poante si-mi simt corpul inert in mainile lui.
- Si atunci simt cu ardoare ca iubesc.-



In amintirea unor clipe eterne,

Diana

sâmbătă, 16 martie 2013

Pe loc repaus!

Mereu am spus ca prea multa rigoare ma oboseste, ca sarea si piperul vietii mele vor consta in imprevizibil, ca mi-e tot una daca Ceva-ul se intampla azi sau maine atata timp cat imi da fiori si ma face martora la inimaginabil.

Dar astazi sunt "pe loc repaus!". Mi-am spus-o soldateste in zorii zilei- Astazi imi relaxez fruntea si-mi beau cafeaua tacticos pana la ora 12. Astazi nu e loc pentru interdictii, nu e loc pentru norme. Astazi ma gandesc in primul rand la mine.

Astazi este ziua dedicata mie!


joi, 14 martie 2013

I'm not a perfect person

Nu pot sa fiu indulgenta nici macar cu mine. Astazi am sarit calul si am realizat-o destul de greu. Cand iubesc sunt o ciudata si jumatate. Si-mi displace sa spun prostii dar, totusi, o fac. Si acum simt ca trebuie sa-mi spun of-ul cuiva, pe undeva, sa mai imbuib o minte limpede si s-o mai innod macar putin cu ambitiile mele.
O tin din gafa in gafa. Primavara pentru mine este anotimpul gafelor. Dar, treaca-mearga, ma bucur de marele meu avantaj: stiu sa-ti cer scuze si-mi asum greselile.

Eu nu stiu cum sa fiu.
Ia-ma de mana si spune-mi tu!
Invata-ma!


"Lucrurile stricate nu se aruncau... se reparau..."

miercuri, 13 martie 2013

Tipologia feminina DDIT-"du-te dracu' si.... ia-ma cu tine"

Femeile DDIT- "du-te dracu' si ia-ma cu tine" sunt acelea care ba dau totul pentru printul lor pe cal alb care nu stie sa-ti inchida slitul sireturile, ba il boscorodesc, si-l trimit in toti arhanghelii si serafimii rasariteni si apuseni. Sunt un fel de gagicute din Asimov- locuind pe "Planeta celor doi sori" sau, daca vreti, sunt specii cu gandire bivalenta si acceptabilitate subreda in societate.

Cu toate acestea, sunt femei frumoase, curtate adesea indelung. Sunt femei citite si inteligente.
Au sani, au fund, au glezne fine. 
Dar iubesc orbeste vreun netrebnic pe fundul carora arunca cate 20 de lei pe zi sa-i plateasca amarata de cafea si apa plata pe care "norocosul" nu o poate degusta fara "bunavointa cuantificata in doua bancnote" a femeii din tipologia discutata. Purtatorul de pantaloni nu se oboseste sa le sune cu saptamanile, le uita data de nastere, sterge din calendar orice urma de 14 feb, 1 martie, 8 martie, s.a. . Iar  DDIT traieste cu convingerea ca saracu' baiat sigur sufera in tacere sau e bolnav sau are guturai.

Ce vreau sa va spun, fetelor? Deschideti-va ochii! Priviti-va! Sunteti mai bune de atat!

"In politica se poarta inspiratia masculina in spatele unei femei puternice"

Trendul nepotismelor e deja fumat: se poarta inspiratia masculina din spatele unei femei puternice.

Cica asta ar fi calea spre succes si spre masluirea unui sceptru de aur. Cica aici ar fi liftul spre valoare, certificarea ei, calitate, bani, pozitie sociala, influenta si toate cele verzi si uscate care te propulseaza unde altundeva decat in... politica. 

Cum pot enunta toata poezia asta mult mai simplu?- Te cocoti pe toace, iti tragi niste oxidant in par, canti tot portativul si joci cum ti se canta de catre altii si, apoi, treci la lucruri serioase.

Ce poate fi mai serios decat sa te culci cu X-ulescu ca sa ajungi smechera in partidul lui, sa pompeze baiatu' bine si sa-ti schimbe boarfele de pe tine, sa te mai trimita pe la vreun curs de limbi straine- ca se poarta- ca, doar, trebuie cosmetizat putin, de ochii lumii, CV-ul si sa-ti mai dea si-un maruntis de-un Hermes si-o pereche de Louboutine?


Si, apoi, mai prestezi putin cu si mai multa implicare si tragere de... inima si baiatu' te face si "politicianca" (hehehe) ca doar meriti.

Si daca gafezi, nu-i nimic... unde a existat un X-ulescu se gaseste si-un Y-cescu mai cu hambat si tragere la portofele si la propulsari pe ochi frumosi  glezne frumoase si solduri implinite. 

Ce-am vrut sa spun cu asta? Voiam sa fac reclama la oxidant de par, la pantofi si la genti.

Atat!

Va puuup!

Si cum spun si cei de la Taxi, "oamenii politici fac si ei pasiuni nebune pentru femei".


marți, 5 martie 2013

Ne mai bate cate o idee din cand in cand...


Diana Bone: Ești mai mult decât un segment al unui monstru consumerist. Ești mai mult decât mâna ce întinde doi lei pe-o tejghea, mai mult decât o cratimă în relația de vânzare-cumpărare. Nu-ți vinde votul, nu-ți vinde credința, nu da pe Apa Sâmbetei ceea ce te face autentic. Trăim un miraj al comercialului, al etichetei și al brandului, trăim pentru a ne afilia unor opțiuni deja enunțate.
Și, în acest context, eu îmi spun: E un exercițiu de curaj să trăiești o zi fără a te împiedica măcar o data de funiile consumerismului și a tezelor de gândire predefinite.
Hai să încercăm să trăim o zi fără ciorne!

Postare preluata de aici

miercuri, 20 februarie 2013

Nu vreau sa fiu un numar

Nu vreau sa ma ascund in fata unei halbe de bere si sa-mi mimez implicarea asa cum fac unii membri ai   asociatiilor de tineret din unele partide. Nu vreau sa fiu un numar, sa ma recomande o bucata de plastic inscriptionata cu numele meu si nu vreau sa fiu iubita/ sotia cuiva pentru a-mi spori brandul personal. (asta nu inseamna ca nu voi avea alaturi de mine un om puternic, ci faptul ca vreau sa fiu recomandata de ceea ce gandesc si explim)






Nu vreau sa stau la o masa si sa tac. Detest sa tac. 


Voi, cei din spatele unor halbe de bere, voi veti ocupa dormitand un scaun in parlament si voi veti asigura reprezentativitatea unei tari in lumea. E nevoie de o campanie de educare, pentru a va seca berea din halbe si a vedea cu alti ochi lumea.


Sunt intr-un moment in care nu stiu pe ce drum sa pornesc. Fac o mie de lucruri. Nu am timp pentru mine deloc. Fac o mie de lucruri dintre care multe nu-mi plac. Dar imi spus ca implicarea mea imi va certifica mai tarziu capacitatea. Imi spun ca ele sunt drumul batatorit spre succes. Ca niciodata nu va fi usor sa ajung undeva. Ca orice experinta e o lupta si, asa cum spunea un profesor, "sunt condamnata sa castig". Ma simt obosita si vreau sa evadez intr-o alta lume. Vreau sa experimentez munca intr-o redactie mai mult decat orice. Vreau sa ma simt inabusita de cotidian, de agitatie, de senzational si sa reusesc sa gestionez haosul relatand despre el. Vreau sa interactionez si sa informez. Vreau sa-mi formez opinii si sa le induc consumatorilor de mesaje convingerile mele. Vreau sa ma joc cu mintile lor si sa castig. 


Dar sunt obosita acum. Si nu dispun de puterea necesara pentru a face tot ce-mi propun. Tind spre munti si ma impiedic de pietre din nou. 


Am nevoie de o lectura savuroasa, o tigara buna, Mihai si gandul ca poate maine ma voi trezi de dimineata si-mi voi spune: "Astazi merg in redactie". Am nevoie de iluzia ca de maine lucrurile vor merge pe un fagas mai bun si ca in politica vor exista minti iscusite nu numai un numar cat mai mare de membri.


Pana atunci, mai trimit un mail, mai fumez o tigara fara gust, mai gust dintr-o iluzie, mai dau un telefon, ma mai incred intr-o promisiune desarta- asta am invatat ca inseamna normalitatea vietii mele.



Somn usor!


vineri, 15 februarie 2013

Frumusetea nu defileaza pe poante si nu e stindardul fericirii!

Cand sunt fericita ideile vin si pleaca cu rapiditate din mine spre mine incat nu le pot reprezenta grafia pe foi. Asa ca nu pot scrie despre ceea ce traiesc, despre ceea ce simt, despre mine, despre el, despre voi.


DEVIN pe zi ce trece o alta, sper eu, mai buna, mai frumoasa, mai iscusita in munca ei, mai inteleapta, dar nu si mai putin idealista. Port acum o alta rochie- mai cambrata, mai decoltata, caci imi regasesc trupul si gandul similare cu ale unui femei. E o rochie ereditara purtata de strabunica, bunica, mama si transmisa mie.

Am crescut Mama, am crescut Mico, am crescut Maia. Va iubesc!

Strabunica mea a fost o femeie moderna, desteapta, descurcareata. A batut Europa si America la picior si se poate bucura sa spuna ca si-a facut prieteni pretutindeni. Mi-e greu sa spun ca a gasit iubirea sau s-a lasat gasita e ea. Avea 16 ani cand strabunicul meu i-a spus primul "Te iubesc!" si i-a daruit primul sal de mohair. E o poveste vie stabunica mea pe care o iubesc enorm si care ina poarta blazonul unei femei frumoase, destepte si iubite.

Bunica mea a fost o femeie superba: buze groase, carnoase, ochi verzi mari creionati, par negru purtat mereu tapat, pantofi inalti, sacouri scurte ce-i cambrau talia. O frumusete de femeie! Genul de frumusete exuberanta si rafinata in fata careia nu ridica orice barbat ochii. Frumusetea care facea sa roseasca si cel mai stapan de sine barbat. Un caracter de fier si o alintata a sortii in anii tineretii.

Mama mea e o femeie care intoarce multe priviri. Spre deosebire de bunica, ea a fost o mignona, semanand mult cu femeile din familia tatalui ei. O romantica fara pereche, o luptatoare si... o invingatoare. Cu un corp superb, antrenat de o ambitie de fier, cu privire copilaroasa si umor caustic mama fenteaza anii si ma face sa fiu mandra ca-i sunt fiica. ( Si sa-mi doresc sa ajung asemeni ei.)

Eu am privirea mamei mele, dar forme mari, pline, mostenite de la tata. Imi spuneam ca e un contrast prea mare intre ceea ce sunt eu pe interior si ceea ce simt. Nu-mi permit prea multe gingasii si-mi reprim adeseaza sa imi exteriosizez latura ludica tocmai pentru ca mi-e teama ca nu fiu ridicola. In mintea mea, jocul nu e atributul unei fete ce adesea nu si-a recunoscut dramul de frumusete. Cu toate acestea, am ochi expresivi, am zambet frumos si stiu sa ma erijez intr-o invingatoare. Nu sunt o frumusete. Dar stiu sa-mi accentuez atuurile. Stiu ca nicidata frumusetea adevarata nu se va purta la brat cu prostia si nici nu va privi "muritorii" de pe catalige de 15cm. Stiu ca vraja feminitatii mostenite din familie s-a volatizat pana la mine, dar sper ca un dram din frumusetea lor sa renasca candva in mine.

Frumusetea nu defileaza pe poante si nu e stindardul fericirii!

luni, 4 februarie 2013

Global Village!!!!!!!!

Do you like adventure? Are you dreaming to travel all over the world? Well, Global Village is the answer!

This year AIESEC Bucharest offers you the opportunity to “visit” in just one day more than 20 countries with traditions, cultures and traditional food.

The 7th edition of the poject comes this year with something new, a Cultural Treasure Hunt in Bucharest which will take place a day before the event, on 23 February. Do not forget to subscribe! (http://www.aiesecbucharest.ro/global-village/apply-for-trasure-hunt/?lang=en)

Where, when?
23 February – the Cultural Treasure Hunt
24 February – the Event, between 12-6 pm, at Palatul National al Copiilor 

Find more details on the website: http://www.aiesecbucharest.ro/global-village/



duminică, 3 februarie 2013

S-a rasturnat caruta cu prosti... (sau "cum a dat indragosteala-n mine")

...nu la Caracal cum spune vorba din popor, ci in buza capitalei.
- Si-am cazut eu.-
Am simulat inteligenta in copilarie, adolescenta, i-am dus de nas pe netrebnici si inca o mai fac...S-ar spune ca sunt un actor iscusit.
Hiba mea? Imi ies din rol din ce in ce mai des in ultimul timp.
Ce fac acum? Ma iau peste picior, ca prea-i lapte si miere viata si prea naivuta (naiva suna prea tragic) am ajuns. :)

Un prieten bun mi-ar spune ca-i de bine: ca atata timp cat am depistat problema, rezolvarea e pe jumatate gata. Intrebarea se pune: Imi doresc rezolvari?

Oh, nuuu! Zbor, aterizez, zbor aselenizez. Si-i de bine, dragilor!
 E al naibii de bine!

:) Dar astazi ne-am propus sa fim fete destepte, sa invatam si sa luam viata in serios. Sa ne jucam de-a responsabilitatile si gandirea luminata, sa redresam biata caruta cu prosti si sa o tunam cu o pereche de jante misto, sa-i lustruim caroseria, "sa vopsim gardul" (desi inauntru-i leopardul).

Pam-Pam

O duminica frumoasa, dragilor! (Dupa viitorul examen ne intoarcem la caruta cu prosti!!!)


joi, 31 ianuarie 2013

Ma surprind!

Ipoteza

Cand sunt luata peste picior sau o gluma depaseste limita invizibila trasata de mine, ripostez.

In seara aceasta s-a intamplat povestea, iar persoana in cauza si-a cerut scuze.

Ce am raspuns eu?

"Eu sunt de vina. E modul meu de a reactiona, nu ai de ce sa-ti ceri scuze. Altcine ar fi putut recepta altfel ce ai spus, iar poanta nu si-ar fi pierdut hazul."

Morala? -Se intampla ceva dubios (DUBIÓS adj. 1. v. nesigur2. v. suspect3. echivoc, îndoielnic, necurat, suspect.) cu mine...

Sunt prea indulgenta. (INDULGÉNT adj. 1. v. iertător2. v. concesiv. ).


Hai,
pa-pa, 
noapte buna!


luni, 28 ianuarie 2013

Hmmm... Sunt cuminte...


Cine esti?

Ma felicit in fiecare clipa pentru ca SIMT, am OPINII, CRED, imi DORESC, imi IMAGINEZ. 
Ma felicit pentru ca sunt un individ complex, nu un trup a carui carui singura menire este sa tina umbra pamantului. 
Ma felicit pentru ca mereu imi asum greselile.
Si pentru ca niciodata nu am spus ca sunt perfecta.

Cred cu tarie ca exista o norma in tot si-n toate.

Condamn prostia si blazarea. 
Condamn insectele contorsionate prinse in chihlimbar.
Condamn demagogia si valva ieftina.
Condamn superficialitatea cu care unii oameni isi numara anii prin prisma conturilor in banca si a unui numar cat mai mare de masini si imobile. 


Ia-ti ragaz o zi si gandeste-te cine esti.
Apoi, vino si spune-mi!

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Tanz - mein Leben - tanz



Sunt melodii ce se confunda cu stari.

Diana

eu vs. ei

Aseara am iesit cu prietenele mele si cu Mister la un suc. Simplu si frumos ca "Buna ziua!" Si cum era de la sine inteles, s-au iscat discutii foarte interesante care, ulterior, au fost dezbatute intre fete si rumegate pe indelete de mine pana la 5 dimineata cand am reusit sa adorm.

Cum se defineste problema cu iubirea si relatiile? Intrebarea e sinonima cu o alta care-mi vine acum in minte: "Cum vulgarizam conceptul de relatie? (Analizand si analizand cred ca e posibil sa uitam sa traim. Sentimentele nu pot fi incadrate in forma unor concepte cu care sa ne permitem sa jonglam.)

Raspunsul cvorumului: E "de bine" sa te iubeasca el mai mult decat il iubesti tu. "Altfel suferi."

Raspunsul meu: E tragic sa te simti iubita si sa nu poti iubi. Nu poti trai cu sentimentul de vinovatie si indatorare. Nu poti sa iei asupra ta un cumul de sentimente care nu ti se cuvin. Si in plus, iubirea e un schimb continuu stimul-raspuns pentru care rezonanta partenerilor e unicul criteriu.

Parintii isi doresc sa ne tina departe de orice ne-ar face rau. " Axeaza-te pe oportunitati, Diana. Si vedeti-va amandoi de scoala!" Sesiune! Sesiune! Sesiune!

- Imperatv dupa imperativ- non-raspunsurile tale.

E clar, parintii si prietenii ne vor binele dar nu ne pot impune masura in care sa iubm, nu au cum sa empatizeze intru totul cu noi, nu au cum sa simta ce simtim.

Si, in plus, exista o doza de cacealma in fiecare destin. Dragilor, nu sunt chiar atat de naiva incat sa nu realizez asta...

Si, in plus, odata ce m-am ars, suflu si-n iaurt...

Va asigur ca am, inca, capul pe umeri...(ca gandurile-mi zboara haihui e alta poveste...)

vineri, 25 ianuarie 2013

...prin vapori de alcool (poezie din 2009)


…prin vapori de alcool

doveDe ce ma priviti prin vapori de alcool
Din cuseta vaporului cu un singur hublou?

Eu nu-s Dumnezeul corabiei voastre,
Nu-s puiul de om ce-i salvat;
Nu-s nici zeul demodat al vreunei religii.

Am doua aripi vlaguite si-un dor,
Caci am indraznit sa gandesc la amor:
La o frageda pasare ca spuma de lapte
Si ciocul tarcat ca nisipuri in noapte.

N-am cutezat sa-o salvez de-al lui Noe-Zeu,
Nici sa mor nu am vrut si mi-e greu
Caci ma apasa soapta de moarte a unei aripi de lapte.

De ce ma priviti prin vapori de alcool
Voi, bieti marinari carora va e ingaduit traiul
Si romul, si cantul, si naiul?
De ce ma priviti prin vapori de alcool
Cand eu prin hublou vad ca dus e potopul?

Tu, Sodoma,
Primeste-ma, Gomora
In cortegiu-ti funerar de apa.

De ce ma priviti prin vapori de alcool
Cand dus sunt cu pacatu-mi de amor?
Si apoi plans de o mare mai mare decat aveti voi sa vedeti
…prin vapori de alcool.