Habar n-am de mine

   Habar n-am de mine. Doar vertebrele care dor imi mai amintesc de forma mea, doar parul dezordonat pe care-l innod cu dintii pentru a auzi scasnetul in cutia de rezonanta ce-mi e gura. Doar fierbinteala resimtita a picioarelor si vinetiul translucid al mainii mele stangi.
   Habar n-am de mine...Cand imi deschid bratele simt lutul tau cum mi se frange pe corp ca un mulaj increat. Cand ma ridic pe varfuri, corpul mi se face de guma si se lasa absorbit de tine ca intr-un vortex. Cand incerc sa ma regasesc, ma pierd de casa, ma las condusa de vant pe strazi inguste, intortochiate, voit neatenta pentru a-mi fi imposibil sa gasesc drumul inapoi.
   Habar n-am de mine... In schimb, te-as recunoste pe tine dintre mii, chiar daca te-am vazut o singura data cu ochii, cu gura, cu trupul. Stiu ca ai parut de noduri de navod si ochii de mare si... mai stiu mirosul gutuilor coapte si-a nucilor in zahar. Parfumul coniacului din sticlutele rotunjite pe care le tineai in biblioteca printre carti... te-as recunoaste, desi, n-am habar de mine.
   Stii, mi-ar placea sa fiu pictata in timp ce beau potiuni dulce-ametitoare ce-mi fac ochii limpezi, sticlosi, patrunzatori. Sa fiu ancora-femeie aruncata de barbat in mare- ancora ce are sa opreasca corabia si timpul.
   Habar n-am. Imi place balansul lenes al barbiei tale. Esti proaspat barbierit. Maxilar lat, obraji usor supti, fruntea incrancenata. Amintirile nu si-au estompat contururile. Aveai o pata pe spate- spuneai ca-ti poarta noroc; si o galaxie de alunite.
Amintirile au cosmosul propriu.
Habar n-am de mine...