joi, 18 iulie 2013

Dimineţi

Despre cum se cumulează frustrări vorbeşte toată lumea. Fiecare scriere cu tente subiective are de-a face cu vreo frustrare personală, cu vreun pitic pe creier netratat cu medimente pentru hiperexcitaţii nervoase. Aşa că nici eu nu mă tot ţine departe de povestea asta îmbârligată a liţelor ce se ţes prin mintea mea.

Astăzi mă calcă pe nervi ignoranţa. O persoană care ignoră nu se poate respecta pe sine. O persoană care priveşte prin tine nu se vede pe sine. O persoana pentru care nu reprezinţi nici măcar o fiinţă grăitoare nu are dreptul sa vorbească.

- Mă gândeam mai demult că eşti receptat de aproapele tău în aceeşi măsură în care tu îl vezi. Poate este un exerciţiu cognitiv greşit, dar mă face sa cred că atitudinea mea, modul în care vorbesc, gesturile, mimica constituie o piedică. Singura piedică sunt însămi eu în interacţiunea cu ceilalţi. Cât despre cei care-mi sunt aproape- ei fac rabat de la regulă. Printr-o eroare a sorţii, lor li s-au îmbârligat sinapsele şi mă simpatizează, mă iubesc, mă apreciază.

Astăzi am nevoie de mai mulţi oameni cu minţi îmbârligate şi interes pentru ceea ce sunt.


luni, 8 iulie 2013

Bad day

Sunt in stand by... suspendata de-o franghie deasupra sortii si indopata constant cu deziluziile si scepticismul celor care ma inconjoasa. Ma simt ca in copilarie cand nu eram lasata sa pun mana pe obiecte ascutite pentru ca m-as fi putut rani. Diferenta? Acum nu am voie sa-mi iau viata in maini din cauza neincrederii lor in mine, a credintei lor ca jucaria aceasta fragila care este viata mea s-ar putea sfarama la orice actiune de-a mea.

Rezolvarea? Jucaria sa ramana neatinsa pe un raft sau, si mai bine, sa fie manuita, chipurile cu iscusinta, de unul dintre ei...

-Pentru ca ei stiu mai bine mereu ce este cuvenit sa se intample..

In toata situatia asta, mie nu mi se da ragazul unei revolte. Daca ma impotrivesc si bat cu pumnii in piept ca lucrurile nu stau cum le vad ei, ca eu stiu mai bine ce simt, cum simt, ce fac si cum fac mi se spune ca am o reactie violenta cand dau ochi in ochi cu adevarul. Mi se spune ca prin aceasta imi demasc vulnerabilitatea sau, mai pe romaneste, ca ma simt cu musca pe caciula. De asemenea, mi se spune ca toata lumea se realizeaza, isi gaseste un loc, in timp ce eu ma surclasez pe zi ce trece...

Si toate acestea alimenteaza dramul de neincredere in propriile forte de astazi si teama de maine...