luni, 31 decembrie 2012

De la an la an...

     
         Am mers pe sarma- in echilibru precar. Cu fiecare pas corpul mi se contracta si pulsa ca un urias mecanism al inertiei. Miscarea era iluzie, intrebare muta, declin probabil.
Am mers pe sarma cu tamplele ancorate de tamplele altora pana cand am ales sa ma desprind. Si sa imi conduc de una singura viata. Mi-am amintit vorbele unui profesor:"Oamenii ca tine sunt condamnati sa fie invingatori." si le-am transformat in crez.




       Mi-am propus sa-mi pun limitele la incercare cu fiecare experienta, sa-mi stabilesc valori, sa ma analizez, sa-mi prioritizez dorintele. De fapt, abia de curand pot spune ca mi-am conturat dorinte inalte, dar cu toate acestea, tangibile.

       In mare parte datorez optica diferita pe care o am despre viata AIESEC-ului, oamenilor valorosi pe care i-am intalnit acolo, conferintelor, trainingurilor. perioadei de Inductie (care mi-a oferit cele mai puternice invataminte pentru viata, probabil). Am trait in cateva luni cele mai frumoase clipe, am purtat cele mai inteligente discutii, m-am conciliat pentru ca mai apoi sa lupt, m-am distrat si am facut cunostinta cu cearcanele.

       Le sunt recunoscatoare prietenilor vechi si celor noi. Ii sunt recunoscatoare mamei mele pentru ca mi-a fost mereu cea mai buna prietena desi m-a combatut adesea. Le sunt recunoscatoare clipelor grele care m-au calit si oamenilor ce au fost alaturi de mine in acele clipe. Poate ca alegerile mele nu v-au parut mereu a fi cele corecte, dar v-o spun cu sinceritate, fiecare carte jucata de mine in viata a avut un temei. Nu privesc cu regret. Iar daca s-a intamplat sa esuez, mi-am asumat caderea si-mi spun ca am mai invatat o lectie.

      In 2012 am muncit mult. A fost un an greu. Un an plin. Un an pe care mi-l voi aminti toata viata. A inceput intr-o sala de repetitii dintr-o cladire inalta din Berceni. A inceput cu pupilele dilatate si basi ce-ti rezonau in stomac. Meditatii. Carti. Bac. Presa. Stres. Disperare. Incertitudine. Tatuajul si promisiunea. Pana de idei dinaintea admiterii. Mii de emotii. Conglomerate de stari. O vacanta superba. O persoana gresita in viata mea. Facultate. Vreau sa ajung in PRO. Vreau sa ajung sus. Vreau sa arat ca pot. AIESEC. Ordine in viata. Iubire. Prezent. Ma simt de parca as fi urcat un munte. Mi-am deprins pasiunea pentru lupta. A trai nu e un fapt, e o pasiune. E daruire, E un pariu continuu cu tine insuti pe care nu-ti permiti sa-l pierzi.

        Imi doresc un 2013 in care sa devin o persoana admirata in orice mediu. O tipa puternica, o femeie frumoasa,  desteapta care intriga prin bagajul de cunostinte si abilitatea de a-si gasi cuvintele potrivite. Daca in 2012 am invatat ce inseamna sa ai mentalitatea invingatorului, in 2013 vreau sa-mi atribui intru totul aceasta conceptie: sa performez in tot ceea ce fac.

Si inca ceva: voi fi mai diplomata!

Si inca ceva: Ma voi gandi in primul rand la mine!

Dupa toata poliloghia asta simt nevoia sa spun clar ce-mi doresc:

Sa-i dau in fiecare zi omului pe care il iubesc motive pentru a ma admira: sa fiu demna, fumoasa, desteapta, ambitioasa, puternica, intelegatoare si sensibila.

Imi doresc din suflet ca Global Village-ul sa fie un succes.

Imi doresc sa tintesc un trust bun in martie.

Imi doresc sa imi pun la punct engleza si sa nu las balta germana.

Imi doresc sa merg in vara ca voluntar la Tesse.

Imi doresc sa invat politica.

Imi doresc sa slabesc si sa fac mai mult sport(*)

Imi doresc sa invat tehnoredactare.

Imi doresc sa fac toate demersurile pentru a ajunge in India.

Imi doresc sa iubesc, sa fiu iubita si sa invat alaturi de persoana iubita!


Un 2013 sub semnul dorintelor implinite!

Si pasiunea de a trai!





vineri, 28 decembrie 2012

5 Ganduri in ceas de seara

Gandul 1.
Ma infurii prea repede atunci cand nu reusesc sa fac conexiuni. Pentru mine totul e un infinit sir de conexiuni, de sensuri si nonsensuri ce coexista cu un scop. Cand scopul nu-mi este clar, ma infurii. De fapt, ma simt frustrata de incapacitatea mea.

Gandul 2.
Nu stiu daca imi pot asuma riscul de a fi deschisa fata de oamenii la care tin. Am mai spus-o si o repet: Sunt vulnerabila sentimental si mi-e groaznic de teama de esec.
Asa ca ma invinuiesc de naivitate de fiecare data cand spun franc ceea ce simt.
Dileme peste dileme- un adevarat Turn Babel.

Gandul 3.
Am idealuri, stiu care exista un drum batatorit pana in varf, stiu pasii, am putere de munca, am resurse.
 -Cu toate acestea, mi-e teama ca ma voi lasa acaparata de alte musturi si-mi vor scapa printre degete visele.

Gandul 4.
Credeam ca povestea cu "Tind spre munti si ma impiedic de pietre" este rezolvata.
Spre surprinderea mea, este laitmotivul intregii mele ascensiuni.

Gandul 5.
"O fi bine, o fi rau..."- gand indus. Empatizez cu emitentul acestei calomnii aduse ratiunii. :)





marți, 25 decembrie 2012

Craciun fericit!

Sunt cel mai fericit muritor din aceasta lume stramba.
Zambete concave si buze de tutun, iubitule...
Multe promisiuni mute- numai scrum, numai zat
Un nod in gat
si-un "Te iubesc!"

miercuri, 28 noiembrie 2012

Timp pentru suflet

Am o carte buna, un ceai aromat, un noian de vise, o iubire neimplinita, sperante, o seara in care nimeni nu-mi spune unde sa fiu si ce sa fac...
Toate acestea dupa doua luni la foc-continuu.

O seara frumoasa tuturor!

marți, 20 noiembrie 2012

Nebunului meu de alb...


Despre femei cu Neagu Djuvara

"A incercat sa ma domine. A si facut-o. Pana cand m-am razvratit..."- Neagu Djuvara despre femeia de care este despartit din 1961, dar de care nu a divortat.
 "Am fost cununat de un sfant, Monseniorul Vladimir Ghica. Iar cand te cununa un sfant, nu ai voie sa divortezi. "

Istorie vie: Neagu Djuvara

Nu voi incepe printr-o poliloghie interminabila despre modele; ma rezum parafrazandu-l pe Neagu Djuvara "Daca vreti sa cautati modele, aveti de unde lua!"

Povestiri despre studenți și societate cu Neagu Djuvara
“Puteti compara studentia din perioada dumneavoastra cu cea de acum?”- “Nu. Pentru ca am facut scoala afara. Ba nu, scoala primara am facut-o la Sinaia.”- Se considera un norocos- a fentat comunismul printr-un noroc al sortii- “Am fost scutit de comunism: am iesit din Petrograd in prima zi a Revolutiei bosevice”. Referindu-se la comunism, Neagu Djuvara observa ca acesta a schimbat profilul etnic al romanului: Inainte taranii erau slabi, aveau o oarecare demnitate, nu se imbatau decat duminica. Intors in tara i-a regasit cu fete negricioase, bosumflati, band in fiecare zi.
Cand se gandeste la copilarie, isi aminteste anii de scoala din Franta, de la Nisa unde a fost intern si unde a fost marcat de violenta copiilor de acolo si pe care nu o vazuse niciodata in scoala primara din Sinaia: “Cand ma uitam pe geam, vedeam mereu baieti cum se bat.”
            Una dintre cele mai mari pericole ale Romaniei este emigrarea. Taranul roman, sarac, nu-si dorea sa fie altundeva. Un alt pericol? – Furtul! Copiilor ar trebui sa li se spuna zilnic:”Furtul e o crima!”- In cateva zeci de ani mentalul colectiv se va schimba. Argumentand aceasta idée, Neagu Djuvara precizeaza: “Nici japonezul nu a fost mereu curajos.”- Mamele japoneze isi plangeau fiii cand erau inrolati, pentru ca mai apoi natia sa-ti infranga temerile.(aici a amintit de eroii kamikaze).
            Omul acesta are un umor savuros. Atrage prin gestica, prin timbru, prin orice cuvant. “Dumnezeu prevede toate. Si in 1916 Dumnezeu a prevazut televiziunea. Si a vorbit cu ursitoarele sa-i dea pruncului Neagu insusi sa apara la televizor.”
De asemenea, adauga: “Eu sunt facut in Romania de televizor.”
         

luni, 19 noiembrie 2012

Cand salvarea mea e in genunea unei cafele tari…


Cand salvarea mea e in genunea unei cafele tari…

 

Imi multumesc pentru ca mi-ai deschis ochii -sa vad

Ca mi-ai tinut pieptul la pieptu-ti -sa simt

Pentru ca mi-ai dat aripi si acum astepti sa-mi admiri zborul asa cum prefigurai naiv in copilarie.

 

Te visez. In noaptea noptilor. Te simt sub luna plina. Sunt fericita pentru ca simt. Acum realizez ca nu mi-am dorit reciprocitate, mi-am dorit numai sa simt. Acum o fac. Si  simt.

Si o simt in zorii zilei cand imi infig picioarele in paman si-mi intind oasele.

 

O simt in acel scartait strident al incheieturile, in incordarea degetelor pe stilou, in nuanta buzelor pe care mi le conturez cu religiozitate.

 

Cand imi spal fata, o spal de pacatul de a fi ranit in viata din dragoste, iar picurii prelinsi pe buze imi amintesc motivarea si jugul nectarifer: simt.

 

Dragule, iti multumesc.
Gustav Klimt-Sarutul

 

vineri, 16 noiembrie 2012

Do it!

Iubeste-o! Iubeste-o pe ea si uita-ma pe mine! Iubeste-o pentru zambetul acela voit-naiv din coltul gurii, pentru ochii verzi de pisica siameza in calduri, pentru pigmentul sangeriu din par. Pentru frumusetea de portelan si pentru pometii perfecti. Pentru ca te asculta. Pentru ca iti da cu nonsalanta ingaduirea de a visa la ea. Iubeste-o pentru ca e mai frumoasa decat mine. Iubeste-o pentru ca e mai desteapta si are ambitii mai mari. Iubeste-o pentru talentul ei, pentru arta prin care-si plimba mana prin parul tau. Iubeste-o pentru cafeaua pe care ti-o doresti sa o primesti de la ea. Iubeste-o pentru ca e un vis mai nou si pentru ca nu te zbati in somn. Pentru trenuri si gari, pentru totemuri purtate cu religiozitate la gat. Iubeste-o pentru ca e intangibila. Pentru ca nu plange in fata ta asa cum fac eu. Pentru ca e verticala si nu greseste niciodata. Pentru ca e mandra. Pentru ca e feminina. Pentru ca e slaba si bine-proportionata. Iubeste-o pentru ca alaturi de ea vrei sa te trezesti dimineata. Iubeste-o pentru ca numarul ei de telefon este primul in agenda ta. Iubeste-o pentru ca te merita. Iubeste-o pentru ca ii cunosti cele mai adanci cotloane ale sufletului. Iubeste-o pentru ca ea te asteapta mai mult decat mine. Iubeste-o pentru ca pe ea o suni. Iubeste-o pentru ca ea nu te preseaza cu mesaje. Iubeste-o pentru chipul-icoana. Iubeste-o! Iubeste-o! Iubeste-o!

Eu am facut prea multi pasi strambi. Pe mine nu ma iubi!
Diana

duminică, 4 noiembrie 2012

Doamnele Toamne

Doamnele Toamne ma pun mereu in incurcatura. Imi vantura frunzele, ideile, parul si draconic imi dau junghiuri in tample, in oase, in piept.
Doamnele Toamne imi innoada mainile intre ele si-mi fac degetele sa trosneasca in necunoscute maini barbatesti. Venele se inunda de bruma si iau treptat culoarea complementara ruginii.

Sunt aruncata in vartejuri browniene. N-am dor. N-am buze. N-am suflet. N-am secunde destule.
N-am dor.
Ador.


miercuri, 31 octombrie 2012

le fleur du mal


Noaptea vuieste. Se ia la intrecere cu mine. Accelerez si pornesc in lupta noptii difuze.
"intra aer rece prin ventilatie, dar nu-mi poate fi mai cald de atat"
-declaratii mute.
 Temeri.
Copilul barbat imi este aproape. Candva se intorcea din Paris cu o bratara cu banuti argintati.
Alta data imi daruise biletul lui de vizitator al Turnului Eiffel.
-L-am pierdut asemeni multor clipe pretioase ce ma impiedica sa-l privesc in ochi.
"Esti frumos ca un inger."
Si apoi chinul unor cugetari prea adanci, prea involburate, febrile..
Nu e firesc ce se intampla. Fluvile mereu vor curge din munte la vale. Iar eu mereu voi fi ce-am mai fost.
La fel si el va ramane copilul unor amintiri un un Paris imaginar si imaginat.
Iar eu...
O masina vuind in noaptea lui.

miercuri, 24 octombrie 2012

Tie....

N-am sa-ti inchid gura mult-descantata cu saruturi..
Am sa te las sa-mi vorbesti pana la capat.
Am sa-ti privesc unduirile buzei de joi,
am sa-o contemplu in tacere...

si-am sa-i sug abia apoi din seve.

joi, 4 octombrie 2012

Ganduri unei Femei...

Ai daruit indulgente cererilor pioase
Pentru ca, mai apoi, sa seci pe dinauntru.
Barbatilor le-ai biruit jugul inselaroriilor
Pentru ca, acum, umerii tai sa se-ncovoaie de chin.

Ce-i drept? Un plop? Un crez? Un chin?
O pana stand demult pe-un scrin?
O lacrima sau tamplele-i incaruintite?
Amintire unui veac in care ii spuneai: "Iubite..."

Lasa-l sa plece! Da-i ragazul fugii!
si-apoi traieste tantric intr-un continuu joc cu Universul
Da-i scrisorile, da-i anii, da-i cearcanul stang...
Da-i de veste ca fuga lui e si eliberarea ta!

luni, 30 iulie 2012

fragment de stare

Iti seman prea mult. Anonimul nu a avut constiinta proportiei cand am aparut eu si m-a facut sa-ti seman prea mult. Prea mult plumb pe un singur taler. Dezechilibru.
Si tocmai de aceea, ca intr-un pasaj din Ernesto Sabato, iti spun ca te urasc caci  afara e vara torida si trotoarele-s prafoase.
De dimineata,  iti spun "te iubesc", iar tu vei fi demult plecat.
Ca-ntr-un pasaj livresc, te reneg si apoi ma supun torturii de a o fi facut-o.

joi, 7 iunie 2012

...fericire de iunie/ divagari

Empatia este una dintre minciunile colosale pe care parintii le folosesc pentru a-si determina copiii ba sa manance tot ce este in farfurie, ba sa nu se teama cand le cade o masea. E un fel de Mos Craciun, Baba Cloanta sau Zana Maseluta a oamenilor mari sau cam asa ceva...
E un mit devenit religie pentru naivii care vad in cel din dreapta lor un prieten. Ma amuz zeflemitor de propriul meu handicap, acela de a crede in empatie. 
Dragilor, dati-va jos masca! Faceti asta cu totii! Apoi, faceti cunostinta! Priviti-va contururile iregulare, colturile ciobite, cearcanele adanci, paloare cadaverica, celulita, vergeturile, oasele ce va ies disgratios din pielea stravezie, alunitele pamantii-constelatii peste constelatii-, degetele de la picioare lungi si subtiri parca menite sa se infiga in pamant. Priviti-va asa! Apoi, veniti si spuneti-mi daca va mai iubiti! Va rog...


Cordialitatea e un drog. Dulce la inceput, molipsitor de dulce. Apoi, e cucuta. Zambetul tencuiala de latrina. 
Sunt dura?
Deloc!
Mi s-a revelat A(a)devarul. 
Atat.
Nothing more.
Nevermore.


Ce mi s-a intamplat? Nimic. Ce ma asteapta? Nimic. Dar de data aceasta un nimic numit Bac pentru care n-am invatat deloc, dar pentru care m-am indopat cu minciuni si cafele ...si lecitina.
Sa revenim la primul "nimic"din ecuatie. Am conspirat cu Universul pentru putina fericire. Am oferit pentru a primi. Am ascultat pentru a fi ascultata. Am zambit pentru a mi se zambi. M-am machiat, mi-am conturat ochii cu tus, mi-am pus rochie, mi-am indreptat parul, mi-am spus sa voi zambi o seara intreaga. I-am mintit pe ai mei. Am cautat patru ore printre rafturi de carti un motto-imbolt al starii de indragostire extatica.
Asta am facut! Reversul? Am realizat ca mi-e nepotrivita acea masca; ca-mi strange tamplele, ca-mi alungeste procustian si meschin tendoanele fiintei. Mi-am dat seama ca ma chinui jucand propria mea carte. Ca-mi atarn streangul de gat fara sens. Ca acum trebuie sa invat. Ca o iubire ca a lui T nu-mi va fi dat sa mai resimt.

Si-n plus, am mai facut ceva! Am adus un cearcan pe ochiul stang al unui prieten. Imi pare rau. Vei citi asta, stiu. 
Si-mi mai pare rau ca eu nu stiu cum sa respect acel dialog ideal lipsit de teologic, dar absolut logic. "Sa astepti oricant. Sa astepti orice. Sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent." Really?Totusi, gasesc o umbra de adevar experimentat candva: "Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist."


Jur ca-mi doresc sa-mi fie bine. Jur ca-mi doresc sa primesc flori. Sa mi se plateasca amaratul de suc pe care-l beau. Jur ca-mi doresc sa  fiu calina si blanda. Mi-as dori sa fiu simpla. Sa fiu foarte simpla. Sa gandesc liniar. Sa stiu ca ma simt atrasa de oameni simpli de-o teapa cu mine. Sa-mi mananc  zeama lunga din farfurie, sa-mi cumpar lac de unghii sidefat, tricou cu Mickey Mouse intr-o culoare electrica si sa-mi spun ca-s fericita. 

Habar n-am ce spun...
Cum am ajuns sa spun atatea... 
Mi-e frica de pierderi, mi-e frica mai mult ca niciodata de moarte. 
Ma domina incetul cu incetul frica...


Nu stiu cum sa termin...





miercuri, 6 iunie 2012

"prostii"

                Vreau sa fiu arhitecta clipei tale de fericire. Sa te vad destins, privind cald, cu bratele lasate domol sa alunece pe speteaza scaunului meu. Sa te privesc strengaseste cum te lupti cu sulurile de hartie glasata, cum fosnesti si indoiesti colturi, cum tai cu dintii bucatile de scoci. Sa ma intrebi la ce ma gandesc atunci cand ma surprinzi privindu-te.Sa-ti spun ca nu am nimic in minte. Si sa mint. Sa am, de fapt, proiectat pe retina tabloul scribului cu buze sangerii, sigiliu regal, penite imbibate avid in indigo si rosu. Sa te intreb la randu-mi ce iti trece prin minte. si sa-mi spui: "prostii". Sa fim copii, dezbracati de armuri implacabile si reci. Senini si sinceri. Sa sorbi din cana mea. Sa-mi para mai bun cafeaua ta.



                                                                                                                Diana

vineri, 25 mai 2012

Acum!

Acum!- e un imperativ. Acum trebuie sa arunc naibii pantofii astia scortosi si fandositi si sa port bocanci! Acum las naibii rochia asta incorsetata si ma acopar cu o ie vaporoasa. Ascult chitari sparte si... zau! daca-mi pasa ca voua eu nu va plac!
Acum imi traiesc naufragiul, acum fac ce simt, acum dezmint adevaruri.!

sâmbătă, 19 mai 2012

Ploi de vara...

Am intarziat o ora, doua, aproape trei sa scriu aceasta postare fiind ca simteam nevoia nebuna sa spun multe, dar nu-mi gaseam cuvintele. Nu reusesc nici acum, asteptarea nu a fost un remediu. Cu toate astea incerc...
 Observ treptat ca ploile de vara imi devin prietene: imi incarlionteaza parul, imi sterg tusul si ma fac sa-mi asum tenul imperfect, formele rubensiene si stangacia de a fi deseori "verde fatis". Ploile de vara ma fac sa caut alinare in brate juvenile si-n tigari de duzina. Ploile, tot ele, imi inhiba temerile si ma arunca in viata sub auspiciul asumarii si al frumusetii.
Cred cu tarie ca nu folosesc cuvinte mari. Vorbesc despre ceea ce simt asa cum imi vine mai comod sa o fac. Nu pot sa infirm ca m-am simtit fericita, ca-mi simt fruntea mai putin incercanata, gandurile destinse. Ca iluzia unei plaje si a marii nu m-a prins in mreje si ca nu-mi este acum ideal suprem.

Zambesc, dragilor...
zambesc...
:)

joi, 17 mai 2012

Fara armura

Un dans armonizat cu stropii de ploaie
- un tempo sacadat 
in care tu si eu sunt doar notiuni abstracte
iar absolutul sta pe buzele noastre.
 Ploua si-mi hranesc dorul de dragoste cu versuri si acorduri de chitara. Acum sunt eu, am renuntat pentru o seara la armura. Mi-am demachiat ochii conturati in negru, am imbracat o camasa cu guler rotund ce nu-mi lasa la vedere tatuajul, am renuntat la cerceii din urechi. Daca as fi stiut sa crosetez, cu siguranta as fi crosetat din nevoia de sentimente autentice, de actiuni pure care sa-mi imprime traiti frumoase si zambet. In ploaia aceasta mi te-as fi dorit aproape, sub aura unui romantic care a uitat pentru cateva ore ca este un ambitios, un orgolios, un egocentric. Am fi putut amandoi pentru o ora, pentru un timp, pentru o ploaie sa renuntam la viata noastra odioasa de arcasi legati la ochi in calea destinului. Si-am fi primit in schimb eternizarea clipei.
 Am fi putut sta fata in fata si ne-am fi deslusit mai intai geometria buzelor, a sprancenelor, a pometilor, apoi, treptat, a rostirii pentru ca in final  sa ajungem la suflet. Am fi gresit un calcul minor si apoi am fi luat socoteala de la capat privind mai atent in noi.
Am fi putut mima elementele primare. Aerul intretinand focul. Focul lasandu-se aparent stins de aer pentru ca mai apoi sa incendieze o lume.

S-a oprit ploaia.

Noapte buna, dragule.

joi, 3 mai 2012

Supliciu


Ma inabuse caldura, asteptarea, incertitudinea.

Ochii vostri hazi vad hieroglifierea ratiunii mele, dar nu o pot citi.
Buzele voastre murmura difuz blamari nascute din aversiunea fata de mine.
Fruntile vi se incretesc perfide si-n adancimile lor- litere arhetipale, vad o lacrima exponentiala a tot ceea ce am trait. Mi-am dorit putina fericire. Mint. Mi-am dorit multa fericire, asemeni oricaruia dintre voi. Nu stiu in ce proportie am primit-o.  Dar stiu ca am platit reversul fiecarui zambet, fiecarui sarut, fiecarei imbratisari.
Talerul inclina de partea supliciului.

vineri, 6 aprilie 2012

My deepest wish

Un dram din verva lui Plesu, cazuri sociale asemeni celor ale lui Alex Dima, sensibilitatea feminina a lui Alice Nastase Buciuta si verticalitatea lui Carmen Avram.

miercuri, 4 aprilie 2012

2 days ago

Sunt zile cand lichidele stravezii din pahare liliputane nu-si fac efectul, iodul salin nu se simte, iar lamaia nu e acra destul pentru a-ti inclesta gura. In acele zile ma imbat cu apa chioara pe care o beau cot la cot cu iubiti naluci de ceara.
Capul sus, domnisoara! O amagire-n plus si-un schimb de priviri nu au taisul cuvantului. Sunt semne schioape, nedefinite.
 Noapte buna vecinilor de vizazi care-si incalzesc shodou pe aragaz, langa geam si, din cand in cand, se imbratiseaza prelung... O sa le dea laptele in foc in felul asta...


luni, 19 martie 2012

23.55



Am fost o viata om-scut.
Si-am stiu sa-mi indeplinesc menirea.
Am stiut sa primesc cu demnitate lancii care adesea mi-au patruns pana-n maduva, pana-n nucleul fiintarii.
Mi-am purtat apoi rana sub alt scut si-am fost in ofensiva. Am capatat putere.
N-am iubit decat o data. -o singura lupta infranta- o singura reduta.

Cel mai mare viciu? Sinceritatea! Sunt naiv de sincera!
Punct vulnerabil? Cred uneori ca pot invinge "pe cont propriu" si ma insel.
Defect 1? Complic pana la abstractizare totul.
Defect 2? Ajung foarte greu sa iubesc. Iubesc foarte putini oameni. Dar ii iubesc pana la sacrificiu.
Dorinta? Sa fiu o pana. Sa las un semn: discret, estetic si vesnic.

luni, 12 martie 2012

Franturi de idei

In fiecare dimineata, cu aceeasi incapatanare apare soarele.
In fiecare seara, dispare.
Iar eu cu acelasi nesat ma indop lacoma cu idei pestilente,din zori si pana-n seara. Iar noapte nu dorm. Le rumeg pasional si de descos in mii de alte idei ramificate. Apoi incep o zi noua...
Simt nevoia sa ma tavalesc ca un snitel in pilitura de idei ce-o port cu mine. Sa ma umplu de imbracamintea- obsesie a ideii si apoi sa ma arunc in tuciul incins pentru a ma preface intr-un snitel autentic de culoarea uleiului incins.
Pisica-mea se agata de grinda casei de papusi din amintirea mea. Nu am amintiri clare din copilarie. Nu-mi amintesc copilaria. Nu am amintiri de cand stateam in Giurgiului. In prima mea amintire plang si musc din pumni. Vad spatele blocului in care locuiesc, unde acum imi parchez masina, intesat in pubele de gunoi si-l vad si pe unchimiu si Dacia albastra cu autenticul catelus de plus chinezesc al carui cap se misca in luneta, care imi spune ca in acel bloc voi locui. Dau sa fug, plang. Apoi mi-l amintesc pe strabunicul meu care-mi spunea basme in germana, cartofii prajiti cu branza rasa ai Maiei (strabunica) si, ca intr-un tablou al memoriei  vad cea mai frumoasa familie de nasi, adevarati parinti spirituali ai inocentei mele. (Ma trezesc din fantasme si gandesca la faptul ca inocenta mea s-a volatizat odata cu indepartarea imaginii lor.)
In gradinita aveam o personalitate de fier. Mi s-a erodat, coclit, ruginit cu timpul. Liceul i se atribuie obliteratia a ceea ce eram. Trebuie sa inchei degraba acest pasaj. Nu-i timp de regrete.
Mi s-a intamplat odata, sub efectul unei lecturi - Bestiar- Cortazar- sa-mi visez mainile, picioarele, hainele mancare de iepuri grasi, laniferi in timp ce corpu-mi era paralizat si- mi era imposibil sa fac vreun gest de impotrivire. Sunt prada ideilor contagioase. Imi sunt propria prada.

Seara buna!

vineri, 2 martie 2012

Habar n-am de mine

   Habar n-am de mine. Doar vertebrele care dor imi mai amintesc de forma mea, doar parul dezordonat pe care-l innod cu dintii pentru a auzi scasnetul in cutia de rezonanta ce-mi e gura. Doar fierbinteala resimtita a picioarelor si vinetiul translucid al mainii mele stangi.
   Habar n-am de mine...Cand imi deschid bratele simt lutul tau cum mi se frange pe corp ca un mulaj increat. Cand ma ridic pe varfuri, corpul mi se face de guma si se lasa absorbit de tine ca intr-un vortex. Cand incerc sa ma regasesc, ma pierd de casa, ma las condusa de vant pe strazi inguste, intortochiate, voit neatenta pentru a-mi fi imposibil sa gasesc drumul inapoi.
   Habar n-am de mine... In schimb, te-as recunoste pe tine dintre mii, chiar daca te-am vazut o singura data cu ochii, cu gura, cu trupul. Stiu ca ai parut de noduri de navod si ochii de mare si... mai stiu mirosul gutuilor coapte si-a nucilor in zahar. Parfumul coniacului din sticlutele rotunjite pe care le tineai in biblioteca printre carti... te-as recunoaste, desi, n-am habar de mine.
   Stii, mi-ar placea sa fiu pictata in timp ce beau potiuni dulce-ametitoare ce-mi fac ochii limpezi, sticlosi, patrunzatori. Sa fiu ancora-femeie aruncata de barbat in mare- ancora ce are sa opreasca corabia si timpul.
   Habar n-am. Imi place balansul lenes al barbiei tale. Esti proaspat barbierit. Maxilar lat, obraji usor supti, fruntea incrancenata. Amintirile nu si-au estompat contururile. Aveai o pata pe spate- spuneai ca-ti poarta noroc; si o galaxie de alunite.
Amintirile au cosmosul propriu.
Habar n-am de mine...


luni, 27 februarie 2012

Nu sunt facuta nici pentru a fi citita, nici pentru a fi placuta. Exist pentru a ma manifesta in forma mea cea mai pura, departe de constrangeri, departe de voi toti cei ce purtati in ochi judecata nedreapta, hula, mania. Traiesc pentru a-l cunoaste pe cel ce are sa-mi fie egalul intors si cu care voi refonda intregul. Mi-e dor, dragule, de poezie, de pasiune. As lua acum fraiele in maini si as soroci destinului calea pe care sa o apuce. As fi un despot luminat si crunt. Nu ai ridica privirea, nu ai indrazni sa fugi, caci ai sta inclestat in chelicerele mele, prins in propriile tale stangacii...

duminică, 26 februarie 2012

Frica primei nopti de primavara

O suma gaudica de frici, o miza prea mare: libertatea utopica de-mi despleti parul, de a-mi lasa bratele pe umerii Lui si capul sprijinit de tampla Cerului.

Aduna frica de lumina cu frica de a-mi tine mintea treaza, receptiva la fiecare vartej al dezolarii.
Aduna cel mai inalt sunet cu murmurul stins...
Pune la olalta frica de a privi moartea in ochi si frica de a ma privi prin ea. 

Un rezultat sunt eu. Un rezultat necalculat inca.

sâmbătă, 25 februarie 2012

Da-mi o tigara si posibilitatea de a nu te intelege



Mi-e teama ca gandesc in imagini si ca gandurile-imagini nu-mi pot fi sterse de implorari guturale sau de lacrimi, cu atat mai putin de amenintari.
Sunt vulnerabila dar ma autoeduc.
Caut compania oamenilor puternici, ma lipsesc de insi reflexivi si vadit cunoscatori de suflete, ma arunc din calea melodramelor caci traiesc una si imi este destul.
Ipocrizia cea mai mare: sa spui ca ierti! Niciodata nu o vei face, chiar ascet de-ai fi. E scris in mostenirea ta morala, a insului alienat, indepartat de conditia de sfant, alietat si aruncat in pacat.
Nu mai sunt om de doua zile. Am devenit un animal predominand instinctual diurn si in totalitate ideatic nocturn. Sunt prinsa intre contradictii monstruase si imperative hilare. 
Iubesc, urasc, ma revolt, succes, cadere, nevoie, constinta, fiinta, viata, moarte, viitor.
Nu pot defini nimic. Musc din perna.
Neftis ma priveste. Pisica asta are suflet. Asta simt. Asta vad.
Tremur spasmotic. Mi-e tema. Imi place cafeaua si intunericul. Vreau sa fumez. Si sa il intalnesc sa–l strang in brate desi prin asta mi-as calca masochist orgoliul in picioare si nu m-as mai putea in veci pretinde un om puternic.
Ma conving sau ma mint ca sunt numai tertipuri strigatele sale de ajutor spre a fi aproape de mine, de noi. 
E calaul fericirii mele.E cel ce m-a invatat sa plang, sa musca, sa urlu. E prima mea cadere de calciu. Prima noapte nedormita. 
De ce ma sperii continuu? De ce ma sperii iarasi? 
De de dracu nu am devenit imuna cu timpul? De ce dracu nu sunt cu adevarat asa cum ma pretind- putenica?
Imi frig tamplele. Sa tratez de depresie cu multa ciocolata si cafea. A naibii cadere. Al naibii mod de a iubi!
Sa frang pietre, sa ma doara, sa fac sa-l doara! Simt nevoia sa ies sa alerg, sa trantesc usa... sa fug spre mine pentru a ajunge la esenta. Si, poate, la intelegere. Da-mi Doamne, farama de intelegere, de posibilitate de decriptare a tot ce mi se intampla. Suferinta eterna ori pasagera- ce o fi?! Nu ma inrobii, Doamne, acestor amintiri negre, nu mi le inocula in constinta! Am un an greu. Foarte greu. M-am luptat cu iubiri-blestem, am invins, cred, m-am luptat cu propriile-mi limite...acum lupt cu fricile... Herculean indeplinesc munci initiatice, car jugururi initiatice... Imi vine in minte poliloghia literar-critica a lui Steihardt despre purificarea prin suferinta.... De-ar fi sa fie, sunt pe cale sa ajung beatificata...
Ce haos e in mintea mea. Soarta. A lupta cu soarta. Ce stiti voi?! Ce stiu eu?! Mi-e greu sa recunosc sa nu stiu care-mi va fi urmatorul pas. Ma vreau stapana pe situatie.Vreau sa-mi simt muschii incordandu-se ca atunci cand fac tractiuni. Vreau sa-mi vad vinele dilatate inraurindu-mi mainile stravezii. Vreau sa ma fac mai puternica, impenetrabila si frumoasa. Si sa inving. Sa am fericire.

Ma inec intr-o cafea mai neagra decat cerut in nopti fara luna...

22:25

gesturi absurde
rihtus de hienă
amintiri mai vechi decât mine strivesc.
Conştinţe.
-damnata mea conştinţă a ah-urilor şi a of-urilor mute.

Irişi lăptoşi în tâmple iluzorii 
îmi cer cu voci sumbre să le devin muză 
să le absolv de grotesc. 

eu le spun că mă tem.
ca e frig şi e vaiet şi hău în teluric. 
-nu pot să cobor printre ele.

Nu ma chemaţi în stăfundul fiinţei lumii 
Eu vreau
 ochi limpezi să văd
 voci suave sa cânt...

marți, 7 februarie 2012

Despre cufarul de scrisori de la tine, de la voi....

Nu data nicio scrisoare! Nu pastra nicio cartela de metrou! Niciun bilet!

Timpul e implacabil! Timpul doare! Nu-ti pot reciti scrisorile din cauza parsivitatii cu care le-ai dat un nume, le-ai dat o zi, o luna, un an din trecutul meu.

Sunt ganduri expirate. O scrisoare trebuie sa noteze o realitate,o stare absoluta, nu are nevoie de datare.

De la tine, de la voi n-am ganduri absolute.
De la tine, de la voi am relicvele fostelor iubiri.
Nu datez, dar ma semnez,
Diana

luni, 30 ianuarie 2012

Tragism. Echivoc.


Îmi spun că-mi doresc să trăiesc o viaţa frumoasă. Perfectă. Utopică. In care aspiraţiile să se identifice cu realitatea. Îmi spun că am să trăiesc libertatea absolută despre care, paradoxal, ştiu că este doar o noţiune ce sfidează demonstrabilul.Îmi spun că voi avea o relaţie matură, profundă, care îmi va oferi încredere şi stabilitate. De asemenea, mă mobilizez să învaţ, să-mi fructific capacitaţiile pentru ca mai apoi să mă bucur de ceea ce concep eu ca fiind fericire in linii largi.
Dum spiro, spero...
Şi... ce mă atrage cel mai mult în viaţa prin care paşesc?! Tragismul. Echivocul. Pretutindeni acest cuplet de drame îmi surescită raţiunea, mă fascinează prin inimaginabilele lor moduri de a se propaga în lume.
Am iubit mereu personajele triste. Încă de mică, când mi se citeau poveşti.
...
Mai nou mi se întamplă să privesc perfect detaşată încărcătura dramatică a vieţii mele, fără nicio tresărire...implacabil. Mai mult, franghii nebănuite mă atrag spre nuclee de tragism si echivoc, ca într-un tunel spre adâncul meu.
Am citit acum vreo doi ani Ernesto Sabato la insistenţa unei profe care gândea asemănator felului în care şi eu gândeam pe atunci. N-am acordat carţii (Eroi si morminte)atenţie extraordinară, dar am încă citate într-o agenda şi imagini arhivate în minte. Acum simt ceea ce era transpus prin carte. Acum simt că sunt rezultatul unor fantasme, a unor gânduri. Ceea ce vezi tu ca fiind Eu e o reflexie. Şi cad apoi, prin tunel, în lumea mea.
(Mi s-a facut un chef nebun de cartea respectivă. Maine dau fuga la bibliotecă să mi-o iau.)

miercuri, 25 ianuarie 2012

17 trandafiri- O amintire

17 trandafiri- O amintire
o culoare pentru fiecare stimul
alb pentru Cişmigiu
violet pentru Metal Bunker
galben pentru limonadă
orange pentru a ta scrisoare
gri pentru un glonţ
verde pentru folk la CCS
indigo pentru biletul scris la metrou
crem pentru dimineţi la pescuit
turcuaz pentru ginul meu tonic
kaki pentru Kaki
ciclam pentru o rochie mai scurtă
şi negru pentru tuşul de ochi
grena pentru un Lucky fumat in fugă pe geam
maro pentru uniforma gardianului care ne vedea mereu cand ne intalneam
roz pentru că eram îmbujorată
albastru pentru că era senin şi eram sinceri
roşu pentru Mathilda.

Si restul e numai Chopin si tacere...



Fiecare zapada evoca o iubire apusa, un pian si tacere...

vineri, 20 ianuarie 2012

20.01.2011În amintirea puiului injectat cu cerneală-Avangarda

Plasticieni ai extincţiei materiei,
Amputăm moartea din viaţă
Şi-o facem cuvânt.

Artere de cerneală pulsează în măduva cuvântului.

sâmbătă, 14 ianuarie 2012


E un binecuvantat avantaj de-a fi intruna in anturajul femeilor, afli un alfabet nou, pur, inocent si totodata suav-indecent, un alfabet cu litere prelinse-n meandre infinit delicate, litere buclate melodios spre ceva promis, oprit totusi
Emil Brumaru

Ruletistul- Mircea Cartarescu



Ruletistul e prototipul insului ce sfidează moartea afundându-se încetul cu încetul în ea. El se hrăneşte cu sentimentul aproprierii morţii, cu acel cumul de emoţii ce se transformă în adrenalină şi se reprezintă ca un vârf de tensiune pe un monitor cardologic.
Muschi încordaţi, pleoape brăzdate, frison, tremur. Teamă? Nu, nu teamă! Căci el e impostorul-actor ce-şi joacă rolul sub ochii privitorului care se tratează la rându-i de moarte privind. Poate chiar identificându-se.
Să fentezi moartea prin ochii privitorilor e un fapt explicabil atunci când există 1 din 6 şanse să scapi şi tu joci rolul de jongler al hazardului. Dar când şansa e nulă, iar hazardul îşi schimbă temporar legile pentru a-ţi contempla triumful în faţa morţii, atunci, şi numai atunci, ţi-ai dus la bun sfâşit rolul. Şi apoi te întrebi- care a fost rolul? Am jucat drept sfidător suprem, drept nebunul norocos, m-am luptat, oare, cu o himeră sau am fost ratatul damnat menit să vă distreze?
Răspunsul e trist- Sunt creaţia unui impostor de scriitor. N-am murit prin glonţul celui ce m-a jefuit, ci prin "transcrierea" mea în cuvinte. Sunt un adevăr fundamental intrat adânc în conştiinţa prezentului.


" Mi se pare acum simplu, primitiv şi în acelaşi timp genial de simplu:
Ruletistul miza împotriva lui.
Cînd îşi ducea pistolul la tîmplă, el se dedubla. Voinţa i se întorcea împotrivă şi-l condamna la moarte. De fiecare dată era convins cu toata fiinţa sa că va muri. De aici,cred, expresia de groază nemărginită care îi apărea pe faţă. Ghinionul său fiind însă total, nu putea decît să eşueze întotdeauna în intenţia de a se sinucide. "




O seara bună, dragilor,
Diana




.