A fost o zi in care am numerotat fiecare clipa: in clipele pare am zambit, in clipele impare, stinghere, am fost si eu stinghera. A fost o zi in care mi-am dat seama ca nu-mi pot conjuga fiinta decat la diateza pasiva, fapt ce dovedeste ca sunt dependenta CEVA-ului, CINEVA-ului, ca nu am un crez vertical, ca nu SUNT complet, ca SUNT partial, ca EU SUN sau EU UNT sau EU NT sau T , dar cum tind sac red ca nu exista nuante, ci numai culori clare, gandesc la NU SUNT.Si poate prin asta, de fapt, gandesc la ADEVAR, caci poate NU SUNT ii este similar lui ADEVAR. A fost o zi in care mi-am dat seama ca eu tremor cand citesc din mine (…cand ma confront cu mine) Si ca atunci cand imi spun, fara sa analizez, cu mai mare placere ca sunt libera, atunci sunt sub jug. Sub jugul unui concept, al cuvantului, al anonimatului de care sunt inconjurata. A fost o zi in care mi-am spus ca imi sunteti dragi. Voi sunteti numiti de catre mine prieteni, iar eu sunt vazuta, ascultata si infranta tot de catre voi. Pasivitate verbala; subiectivitate accentuata in raport cu mine.(sau poate subiectivitatea acelor oameni coincide, iar asta o transforma in obietivitate colectiva). A fost o zi ce s-a incheiat. A fost o Diana care s-a incheiat si ea. Acum va scrie Diana zilei de ASTAZI ce a facut primul pas in viata. Incep de pe acum sa impart clipe. Prima clipa impara: m-a durut, am tipat. A doua para: am respirat, dulce aer. In cea de-a treia clipa sunt acum- se spune ca aceasta clipa adduce constiinta, se spune sa ea se dilate si merge in paralel cu celelalte clipe ale vietii, dureaza o viata a unei Diane minus doua clipe.

Mereu pierd sirul; n-am ajuns sa stiu cate clipe are o viata...

...mereu incerc. Chiar acum...
Diana