Frica

Era un peron de amurguri intre el
si crinolina mea prea tantosa
...si fumul tigarii lui- prea dens,
altfel ne-am fi sarutat.

Era un marfar duhnind a carburant,
sine soioase si copii de tara galagiosi si murdari.
cantau cu totii un tango bizar,
iar nou nu indrazneam sa ne incepem dansul,
noi nu stiam sa ne purtam pasii printre sine si fum si crinolina mea...


El era un nebun
purta pijama vargata si duhnea a carburant.
nu intelegeam prea bine. imi spunea ca a muri sub arsita soarelui e un dar, ca nu-i e dat oricui sa moara in lumina
mai ales in lumina aceea de aur.

Eu ii spuneam ca-mi este greu sa ascult. Ii spuneam ca din moment in moment trenul meu trebuia sa soseasca si n-as fi vrut ca pana atunci sa vorbesc in van cu unul ca el, cu un necunoscut. Ii spuneam ca-mi este oricum greu sa-i disting cuvintele, ca ele se impletesc cu muzica copiilor si nu stiu cui apartin de fapt. I-am spus si despre urletul surd ce era tintuit in mine, de tempoul sacadat al clipelor ce ma desparteau de ceea ce am sa fiu...

-Ceea ce ai sa fi... Ce ai sa fi?
- O femeie purtand crinolina, o femeie in tren. Indreptandu-ma spre...
- Trenurile sunt o stare.
- Esti un nebun.
-Te numesti Rachela.
- Esti un nebun...
- Asta nu schimba nimic. Rachela asteptand trenul... Fiica Soarelui, cumul de sanse, destin, asteptand pretextul de a trai... Biata frumusete, tu nu vezi ca spre acest peron te-a purtat un alt tren.
- Esti nostim domnule... nostim...
- Rachela, stearpa de frumoasa... fara mine.
Spunand acestea, nebunul porni spre marfar lasand in urma sa o umbra.