Ruletistul e prototipul insului ce sfidează moartea afundându-se încetul cu încetul în ea. El se hrăneşte cu sentimentul aproprierii morţii, cu acel cumul de emoţii ce se transformă în adrenalină şi se reprezintă ca un vârf de tensiune pe un monitor cardologic.
Muschi încordaţi, pleoape brăzdate, frison, tremur. Teamă? Nu, nu teamă! Căci el e impostorul-actor ce-şi joacă rolul sub ochii privitorului care se tratează la rându-i de moarte privind. Poate chiar identificându-se.
Să fentezi moartea prin ochii privitorilor e un fapt explicabil atunci când există 1 din 6 şanse să scapi şi tu joci rolul de jongler al hazardului. Dar când şansa e nulă, iar hazardul îşi schimbă temporar legile pentru a-ţi contempla triumful în faţa morţii, atunci, şi numai atunci, ţi-ai dus la bun sfâşit rolul. Şi apoi te întrebi- care a fost rolul? Am jucat drept sfidător suprem, drept nebunul norocos, m-am luptat, oare, cu o himeră sau am fost ratatul damnat menit să vă distreze?
Răspunsul e trist- Sunt creaţia unui impostor de scriitor. N-am murit prin glonţul celui ce m-a jefuit, ci prin "transcrierea" mea în cuvinte. Sunt un adevăr fundamental intrat adânc în conştiinţa prezentului.
" Mi se pare acum simplu, primitiv şi în acelaşi timp genial de simplu:
Ruletistul miza împotriva lui.
Cînd îşi ducea pistolul la tîmplă, el se dedubla. Voinţa i se întorcea împotrivă şi-l condamna la moarte. De fiecare dată era convins cu toata fiinţa sa că va muri. De aici,cred, expresia de groază nemărginită care îi apărea pe faţă. Ghinionul său fiind însă total, nu putea decît să eşueze întotdeauna în intenţia de a se sinucide. "
O seara bună, dragilor,
Diana
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu