Un dans armonizat cu stropii de ploaie
- un tempo sacadat
in care tu si eu sunt doar notiuni abstracte
iar absolutul sta pe buzele noastre.
Ploua si-mi hranesc dorul de dragoste cu versuri si acorduri de chitara. Acum sunt eu, am renuntat pentru o seara la armura. Mi-am demachiat ochii conturati in negru, am imbracat o camasa cu guler rotund ce nu-mi lasa la vedere tatuajul, am renuntat la cerceii din urechi. Daca as fi stiut sa crosetez, cu siguranta as fi crosetat din nevoia de sentimente autentice, de actiuni pure care sa-mi imprime traiti frumoase si zambet. In ploaia aceasta mi te-as fi dorit aproape, sub aura unui romantic care a uitat pentru cateva ore ca este un ambitios, un orgolios, un egocentric. Am fi putut amandoi pentru o ora, pentru un timp, pentru o ploaie sa renuntam la viata noastra odioasa de arcasi legati la ochi in calea destinului. Si-am fi primit in schimb eternizarea clipei.Am fi putut sta fata in fata si ne-am fi deslusit mai intai geometria buzelor, a sprancenelor, a pometilor, apoi, treptat, a rostirii pentru ca in final sa ajungem la suflet. Am fi gresit un calcul minor si apoi am fi luat socoteala de la capat privind mai atent in noi.
Am fi putut mima elementele primare. Aerul intretinand focul. Focul lasandu-se aparent stins de aer pentru ca mai apoi sa incendieze o lume.
S-a oprit ploaia.
Noapte buna, dragule.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu