Am intarziat o ora, doua, aproape trei sa scriu aceasta postare fiind ca simteam nevoia nebuna sa spun multe, dar nu-mi gaseam cuvintele. Nu reusesc nici acum, asteptarea nu a fost un remediu. Cu toate astea incerc...
Observ treptat ca ploile de vara imi devin prietene: imi incarlionteaza parul, imi sterg tusul si ma fac sa-mi asum tenul imperfect, formele rubensiene si stangacia de a fi deseori "verde fatis". Ploile de vara ma fac sa caut alinare in brate juvenile si-n tigari de duzina. Ploile, tot ele, imi inhiba temerile si ma arunca in viata sub auspiciul asumarii si al frumusetii.
Cred cu tarie ca nu folosesc cuvinte mari. Vorbesc despre ceea ce simt asa cum imi vine mai comod sa o fac. Nu pot sa infirm ca m-am simtit fericita, ca-mi simt fruntea mai putin incercanata, gandurile destinse. Ca iluzia unei plaje si a marii nu m-a prins in mreje si ca nu-mi este acum ideal suprem.
Zambesc, dragilor...
zambesc...
:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu