E racoare.
Vad cum pielea mi se imbroboneaza si devine treptat translucida. Oja grena contrasteaza avangardist cu nuanta mainii- Ce observatie denaturata. Ce-mi pasa mie?! E noapte. Mi se pare ca aud telefonul vibrand pe birou. De ce as cobori din pat? -Niciun ecou de gand.
Revin: ma sperie aspectul pielii mele. Poate ca ar trebui sa ma incalzesc. As putea sa trag o patura. Punctele astea dubioase trebuie sa aiba un algoritm. Se incranceneaza la orice stimul care nu le este pe plac si ma imbraca pe mine intr-o textura rugoasa.
Ce incearca sa spuna de fapt? Ce-ti spune trupul meu atunci cand noi nu ne vorbim? Ce-ti spun eu? Eu imi inghit cuvintele. Dar pielea mea a initiat o noua comunicare. Se autodesluseste: se desprinde de mine ca magnetizata de o alta forta si se infioara. E palida si translucida. Eu cred ca-i e dor de tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu