Despre cum se cumulează frustrări vorbeşte toată lumea. Fiecare scriere cu tente subiective are de-a face cu vreo frustrare personală, cu vreun pitic pe creier netratat cu medimente pentru hiperexcitaţii nervoase. Aşa că nici eu nu mă tot ţine departe de povestea asta îmbârligată a liţelor ce se ţes prin mintea mea.
Astăzi mă calcă pe nervi ignoranţa. O persoană care ignoră nu se poate respecta pe sine. O persoană care priveşte prin tine nu se vede pe sine. O persoana pentru care nu reprezinţi nici măcar o fiinţă grăitoare nu are dreptul sa vorbească.
- Mă gândeam mai demult că eşti receptat de aproapele tău în aceeşi măsură în care tu îl vezi. Poate este un exerciţiu cognitiv greşit, dar mă face sa cred că atitudinea mea, modul în care vorbesc, gesturile, mimica constituie o piedică. Singura piedică sunt însămi eu în interacţiunea cu ceilalţi. Cât despre cei care-mi sunt aproape- ei fac rabat de la regulă. Printr-o eroare a sorţii, lor li s-au îmbârligat sinapsele şi mă simpatizează, mă iubesc, mă apreciază.
Astăzi am nevoie de mai mulţi oameni cu minţi îmbârligate şi interes pentru ceea ce sunt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu