Sunt in stand by... suspendata de-o franghie deasupra sortii si indopata constant cu deziluziile si scepticismul celor care ma inconjoasa. Ma simt ca in copilarie cand nu eram lasata sa pun mana pe obiecte ascutite pentru ca m-as fi putut rani. Diferenta? Acum nu am voie sa-mi iau viata in maini din cauza neincrederii lor in mine, a credintei lor ca jucaria aceasta fragila care este viata mea s-ar putea sfarama la orice actiune de-a mea.
Rezolvarea? Jucaria sa ramana neatinsa pe un raft sau, si mai bine, sa fie manuita, chipurile cu iscusinta, de unul dintre ei...
-Pentru ca ei stiu mai bine mereu ce este cuvenit sa se intample..
In toata situatia asta, mie nu mi se da ragazul unei revolte. Daca ma impotrivesc si bat cu pumnii in piept ca lucrurile nu stau cum le vad ei, ca eu stiu mai bine ce simt, cum simt, ce fac si cum fac mi se spune ca am o reactie violenta cand dau ochi in ochi cu adevarul. Mi se spune ca prin aceasta imi demasc vulnerabilitatea sau, mai pe romaneste, ca ma simt cu musca pe caciula. De asemenea, mi se spune ca toata lumea se realizeaza, isi gaseste un loc, in timp ce eu ma surclasez pe zi ce trece...
Si toate acestea alimenteaza dramul de neincredere in propriile forte de astazi si teama de maine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu