17 trandafiri- O amintire

17 trandafiri- O amintire
o culoare pentru fiecare stimul
alb pentru Cişmigiu
violet pentru Metal Bunker
galben pentru limonadă
orange pentru a ta scrisoare
gri pentru un glonţ
verde pentru folk la CCS
indigo pentru biletul scris la metrou
crem pentru dimineţi la pescuit
turcuaz pentru ginul meu tonic
kaki pentru Kaki
ciclam pentru o rochie mai scurtă
şi negru pentru tuşul de ochi
grena pentru un Lucky fumat in fugă pe geam
maro pentru uniforma gardianului care ne vedea mereu cand ne intalneam
roz pentru că eram îmbujorată
albastru pentru că era senin şi eram sinceri
roşu pentru Mathilda.

Si restul e numai Chopin si tacere...

Fiecare zapada evoca o iubire apusa, un pian si tacere...

20.01.2011În amintirea puiului injectat cu cerneală-Avangarda

Plasticieni ai extincţiei materiei,
Amputăm moartea din viaţă
Şi-o facem cuvânt.

Artere de cerneală pulsează în măduva cuvântului.

E un binecuvantat avantaj de-a fi intruna in anturajul femeilor, afli un alfabet nou, pur, inocent si totodata suav-indecent, un alfabet cu litere prelinse-n meandre infinit delicate, litere buclate melodios spre ceva promis, oprit totusi

Emil Brumaru

Ruletistul- Mircea Cartarescu

Ruletistul e prototipul insului ce sfidează moartea afundându-se încetul cu încetul în ea. El se hrăneşte cu sentimentul aproprierii morţii, cu acel cumul de emoţii ce se transformă în adrenalină şi se reprezintă ca un vârf de tensiune pe un monitor cardologic.
Muschi încordaţi, pleoape brăzdate, frison, tremur. Teamă? Nu, nu teamă! Căci el e impostorul-actor ce-şi joacă rolul sub ochii privitorului care se tratează la rându-i de moarte privind. Poate chiar identificându-se.
Să fentezi moartea prin ochii privitorilor e un fapt explicabil atunci când există 1 din 6 şanse să scapi şi tu joci rolul de jongler al hazardului. Dar când şansa e nulă, iar hazardul îşi schimbă temporar legile pentru a-ţi contempla triumful în faţa morţii, atunci, şi numai atunci, ţi-ai dus la bun sfâşit rolul. Şi apoi te întrebi- care a fost rolul? Am jucat drept sfidător suprem, drept nebunul norocos, m-am luptat, oare, cu o himeră sau am fost ratatul damnat menit să vă distreze?
Răspunsul e trist- Sunt creaţia unui impostor de scriitor. N-am murit prin glonţul celui ce m-a jefuit, ci prin "transcrierea" mea în cuvinte. Sunt un adevăr fundamental intrat adânc în conştiinţa prezentului.


" Mi se pare acum simplu, primitiv şi în acelaşi timp genial de simplu:
Ruletistul miza împotriva lui.
Cînd îşi ducea pistolul la tîmplă, el se dedubla. Voinţa i se întorcea împotrivă şi-l condamna la moarte. De fiecare dată era convins cu toata fiinţa sa că va muri. De aici,cred, expresia de groază nemărginită care îi apărea pe faţă. Ghinionul său fiind însă total, nu putea decît să eşueze întotdeauna în intenţia de a se sinucide. "




O seara bună, dragilor,
Diana




.

Umilinta nu e o virtute!

Pentru că eu sînt cea dintîi şi cea de pe urmă
Eu sînt cea venerată şi cea dispreţuită
Eu sînt prostituata şi sfîntă
Eu sînt soţia şi fecioara
Eu sînt mama şi fiica
Eu sînt braţele mamei mele
Eu sînt cea stearpă şi numeroşi sînt copiii mei
Eu sînt cea căsătorită şi fata bătrînă
Eu sînt cea care aduce pe lume şi
cea care nicicînd n-a zămislit
Eu sînt alinarea durerilor naşterii
Eu sînt soţia şi soţul
Eu am fost bărbatul care m-a crescut
Eu sînt mama tatălui meu
Sînt sora soţului meu
Şi el e copilul meu respins
Poartă-mi totdeauna respect
Pentru că eu sînt cea scandaloasă şi cea magnifică

Imn către Isis, sec. al III-lea sau al IV-lea (?),
descoperit la Nag Hammadi

Poate asta e destinul insului in egala masura pasional si sensibil....

Ma judec!Nu sunt ceea ce mi-am dorit sa fiu. N-am devenit ce mi-am propus. Mi-am dovedit-o. Si... singura ramasita de bunatate, de smerenie, de sinceritate sta acum numai in remuscari. Imi pare rau pentru am incurcat borcanele de valori. Si, ca efect, multe borcane s-au ciobit. Prietenia s-a spart si, ca o substanta vascoasa, sta acum prelinsa la picioarele meu. Efortul meu de a o aduna, de a umple un nou borcan cu acea licoare e o truda sisifica si ma intreb continuu daca voi reusi.
Imi dau acum seama ca sunt disperata. Cred ca am sunat jumatate din lista de contacte, oameni cu care n-am mai vorbit de ani, doar pentru a ii intreba ce mai fac, cum se mai simt. Dupa weekendul care tocmai a trecut am ramas numai o suma infinita de temeri. Mi-e teama de viitor, de oamenii de jur-imprejurul meu, ma analizez, imi sunt propriul regizor pe scena vietii. E alogic. Scena vietii mele a devenit o barna. Pasesc cu temerea ca as putea in orice clipa sa cad. Si traiesc un paradox: publicul,oamenii cum reusesc sa ma priveasca cu atat de mare atentie, sa ma analizeze atata timp cat ei se afla acolo jos, in public, in timp ce eu sunt pe barna nu ma cunosc si, poate,sunt inferiori mie.
Viata mea e un teatru stramb. Acum, aici, eu nu mai sunt actorul menit sa distreze zei perfizi, eu imi traiesc pedeapsa.
Poate asta e destinul insului in egala masura pasional si sensibil. Vulgaritatile mele au in fundament sensibilitate, dar ce stiti voi, observatori absenti a vietilor voastre. Uitati ca la randul vostru aveti un rol de jucat si va focalizati privirile numai asupra mea. Voi judecati! Ma judecati! Pe mine! Eu! eu! eu. ...
Mi se sting expresiile. Exclamatia mi-a devenit verb mut, suflu inghitit.
Nu vreau iubire! Vreau prietenie! Caldura! Nu foc, caldura. Craciun.

... De-ar fi doar asta!!! Mi se zice continuu de catre profesori de romana, oameni pregatiti, in masura, ca sunt bombastica, alambicata, ca trabuie sa simplific putin modul in care gandesc pentru a ma face pe deplin inteleasa. Cred ca observatia asta se aplica si in cazut vietii mele sociale. Am nevoie sa vorbesc cu cineva. Cu cineva care sa-mi ofere noi perspective... E un strigat!... MUT
Vreau sa ma vad la facultate, sa termin odata cu bacul, sa am timp de mine, sa citesc o carte, sa-mi fac mascuta cu struguri pentru fata, sa fumez o tigara fara sa fiu nevoita sa ma gandesc la ceva anume...
....
ciudat!...a trecut...
chiar in clipa ce a trecut... am simtit fericire:)

Vocea umana

Drama mea spusa in mii de alte cuvinte.
Theos, uita-te in biblioteca.
Ai sa vezi cartea mea, un inel,
amintirea...


"Vocea umana" in mine. E toata literatura, sensul si non+sensul in povestea noastra.

Am o satisfactie nebuna cand oamenii pe care ii estimez mult deasupra mea gresesc, in timp ce eu nu. Ceva imi spune ca imi sta in putere sa ii privesc de la egal la egal.