Sunt fericita si iubesc acum cald. Fara flacari, fara jar, dar adanc. Altfel. Agapic.
Am invatat o lectie pe care nu o pot enunta, dar am invatat-o bine. Am invatat ca ceasca de cafea si tigara impartita cu tine trebuiau altfel iubite. Am invatat ca revolta nu face bine si ca la nervi ne cresc inimi gigantice impietrite. Inimi care nu mai pulseaza sange, ci venin. Am invatat ca dorul e un capitol de pret al vietii si ca prefata fiecarei carti trebuie citita cu scrupulozitate chiar daca te dor ochii si ti se incercaneaza.
Nu stiu daca se numeste nostalgie. Simt ca ar trebui, parca, sa spun "Multumesc!" pentru ceea ce simt acum. Sa multumesc unei urme de rimel curs si unui creion tocit pe hartie. Tuturor cartilor citite si tututot chistoacelor de tigara. Tuturor cafenelelor si parcurilor in care ne-am tinut de mana. Sa-i multumesc muntelui si marii. Si unei parti din noi. Acelei parti comune din noi.
Vreau sa prelungesc la nesfarsit aceasta stare. Ma imbata si ma vrajeste cum nicio alta stare nu a reusit vreodata. Sa inchid ochii atunci cand lumina ma apasa si sa continui sa vad, sa gandesc si tu sa auzi ce-ti spun, sa simti, desi departe, ce simt eu. - O minune.
O minune ce sper sa dureze mai mult de trei zile,
mai mult decat toate minunile pamantului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu