Dragule,
În noaptea asta scot condeiul sub lumina lunii şi pecetluiesc ce-am iubit, că doar aşa ne-a fost vorba, să ne scriem iubirea şi-apoi să o legăm în coperte poleite.
În noaptea asta scot condeiul sub lumina lunii şi pecetluiesc ce-am iubit, că doar aşa ne-a fost vorba, să ne scriem iubirea şi-apoi să o legăm în coperte poleite.
Vădit barocă, voi împleti iubirea de tine, revolta de tine, dorul de tine cu stima de sine, cu zborul de albine şi gemul de afine. Şi, cum despre amor nu poţi vorbi la timpul trecut- ar fi o blasfemie- pentru că tot purtătorul de chiloţi ştie că iubirea asta-i peste tot, că Domnul a dat, Domnul a luat, că iubirea asta-i Binele Suprem, Shamballa shambalelor, îţi voi spune tot ce simt!
Ah! Da' nu-i a bună, dragule! Mai bine mi-ai spune tu cu ce să încep! Cu prima plecare? Cu prima cafea? Cu schimbul de priviri? C-un sacou galben şi-o fustă de piele? Cu faţa plouată a unui bărbato-copil căruia i s-a cumpărăt jucăria mult-dorită? Cu oraşe-cetate sau cu peroane de gară şi minciuni cosmetizate?
Ce tentaţie narcotică resimt. Aş scrie -îmi umplu pămânii- despre tot amorul tău. (despre tot şi toate pentru toţi, din prea-plinul sufletului meu)
Vezi tu care îţi este scăparea... sunt eu deşteaptă şi mă prind când este cazul să introduc în basmul meu actantul următor: umorul.
Şi, na, unde-i vorba de umor e şi inteligenţă că nu-i treabă uşoară să te amuzi când ţi se mai înfige un piron drept în moalele capului. Şi nu-i floare la ureche să zâmbeşti politicos atunci când îţi vine să-i împungi pieptul omului din faţa ta cu pixul, telefonul, tigările, parfumul! Cu orice, în speranţa că îl doare! Şi spune, dragule, cum să scriu despre noi? Să spun că am fugit ca şoarele de pisică inversând mereu rolurile? Sau că ne-am iubit ca iepurii şi ne era călduţ şi bine şi aşa avea să ne mai fie în Veci?!
Şi, na, unde-i vorba de umor e şi inteligenţă că nu-i treabă uşoară să te amuzi când ţi se mai înfige un piron drept în moalele capului. Şi nu-i floare la ureche să zâmbeşti politicos atunci când îţi vine să-i împungi pieptul omului din faţa ta cu pixul, telefonul, tigările, parfumul! Cu orice, în speranţa că îl doare! Şi spune, dragule, cum să scriu despre noi? Să spun că am fugit ca şoarele de pisică inversând mereu rolurile? Sau că ne-am iubit ca iepurii şi ne era călduţ şi bine şi aşa avea să ne mai fie în Veci?!
Cu omorul e o trebă mai complicată. Că omorât mi-a fost timpul şi are să mai moară, pare-mi-se, că tot pe câmpiile unei iubiri voite roman mi-e mintea. Ştii cum îţi spuneam şi ţie: "Nu mi-au plăcut basmele când eram mică pentru că ştiam că urmează să le trăiesc." Rămâne să mă las adoptată de-un basm...Acum joc pasul pe loc într-o scenă din Frumoasa adormită.
Păcat acum că nu ştiam pe atunci că speciile literale suferă schimbări de la un curent la altul. Cum nici arta nu mai e ce-a fost, aşa s-a prostituat şi basmul (vorba avangardistului: "Jos arta, căci s-a prostituat!").
Dragul meu, aştept răspunsul!
Ce unde să încep să scriu despre noi?
Din coadă dă peşte sau din puţul aducerilor-aminte?
Prinţesa nu-ştiu-cărui basm,
Diana
Prinţesa nu-ştiu-cărui basm,
Diana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu