Cand sunt fericita ideile vin si pleaca cu rapiditate din mine spre mine incat nu le pot reprezenta grafia pe foi. Asa ca nu pot scrie despre ceea ce traiesc, despre ceea ce simt, despre mine, despre el, despre voi.
DEVIN pe zi ce trece o alta, sper eu, mai buna, mai frumoasa, mai iscusita in munca ei, mai inteleapta, dar nu si mai putin idealista. Port acum o alta rochie- mai cambrata, mai decoltata, caci imi regasesc trupul si gandul similare cu ale unui femei. E o rochie ereditara purtata de strabunica, bunica, mama si transmisa mie.
Am crescut Mama, am crescut Mico, am crescut Maia. Va iubesc!
Strabunica mea a fost o femeie moderna, desteapta, descurcareata. A batut Europa si America la picior si se poate bucura sa spuna ca si-a facut prieteni pretutindeni. Mi-e greu sa spun ca a gasit iubirea sau s-a lasat gasita e ea. Avea 16 ani cand strabunicul meu i-a spus primul "Te iubesc!" si i-a daruit primul sal de mohair. E o poveste vie stabunica mea pe care o iubesc enorm si care ina poarta blazonul unei femei frumoase, destepte si iubite.
Bunica mea a fost o femeie superba: buze groase, carnoase, ochi verzi mari creionati, par negru purtat mereu tapat, pantofi inalti, sacouri scurte ce-i cambrau talia. O frumusete de femeie! Genul de frumusete exuberanta si rafinata in fata careia nu ridica orice barbat ochii. Frumusetea care facea sa roseasca si cel mai stapan de sine barbat. Un caracter de fier si o alintata a sortii in anii tineretii.
Mama mea e o femeie care intoarce multe priviri. Spre deosebire de bunica, ea a fost o mignona, semanand mult cu femeile din familia tatalui ei. O romantica fara pereche, o luptatoare si... o invingatoare. Cu un corp superb, antrenat de o ambitie de fier, cu privire copilaroasa si umor caustic mama fenteaza anii si ma face sa fiu mandra ca-i sunt fiica. ( Si sa-mi doresc sa ajung asemeni ei.)
Eu am privirea mamei mele, dar forme mari, pline, mostenite de la tata. Imi spuneam ca e un contrast prea mare intre ceea ce sunt eu pe interior si ceea ce simt. Nu-mi permit prea multe gingasii si-mi reprim adeseaza sa imi exteriosizez latura ludica tocmai pentru ca mi-e teama ca nu fiu ridicola. In mintea mea, jocul nu e atributul unei fete ce adesea nu si-a recunoscut dramul de frumusete. Cu toate acestea, am ochi expresivi, am zambet frumos si stiu sa ma erijez intr-o invingatoare. Nu sunt o frumusete. Dar stiu sa-mi accentuez atuurile. Stiu ca nicidata frumusetea adevarata nu se va purta la brat cu prostia si nici nu va privi "muritorii" de pe catalige de 15cm. Stiu ca vraja feminitatii mostenite din familie s-a volatizat pana la mine, dar sper ca un dram din frumusetea lor sa renasca candva in mine.
Frumusetea nu defileaza pe poante si nu e stindardul fericirii!
De ce ma priviti prin vapori de alcool