Ma doare tabloul din perete fiindca se lasa de ani spanzurat intr-un cui si-n el inca mai palpita viata, pata de culoare nu s-a fluidizat, omul acela din lanuri mai are de strabatut multe spice pentru a cunoaste graul in adevaratul lui sens. Ma doare acea norma care-mi impune sa mor de ma invoiesc la a nu mai respire. Ma doare neputinta mea de a sedea atarnata fara suflu pentru un timp pentru ca mai apoi sa ma intorc la viata.
As vrea sa pun punct si sa incep un alt alineat uitand ultimul gand avut. Dar cum sa uit cand de fapt viitorul mi-l proiectez mereu facand apel la elemente ale trecutului…. Bine, atunci nu vreau sa uit. Vreau doar sa incep un nou alineat fiind impasibila in fata ultimului rand.

Ploile reci s-au inrudit cu ploile calde si-au dat nastere unor oameni frumosi carora le-au crescut barbi lungi ce s-au innodat intre ele. Astfel, oamenii frumosi s-au impiedicat si-au ajuns sa se calce unii pe altii pe capete. Din trupurile celor ce mureau, suvoaie de sange se involburau asupra calailor, in timp ce chipurile victimelor se iluminau. […]