fragment de stare

Iti seman prea mult. Anonimul nu a avut constiinta proportiei cand am aparut eu si m-a facut sa-ti seman prea mult. Prea mult plumb pe un singur taler. Dezechilibru.
Si tocmai de aceea, ca intr-un pasaj din Ernesto Sabato, iti spun ca te urasc caci  afara e vara torida si trotoarele-s prafoase.
De dimineata,  iti spun "te iubesc", iar tu vei fi demult plecat.
Ca-ntr-un pasaj livresc, te reneg si apoi ma supun torturii de a o fi facut-o.

Good night!

Mi-e dor de-un nume de _ _ _dor.

...fericire de iunie/ divagari

Empatia este una dintre minciunile colosale pe care parintii le folosesc pentru a-si determina copiii ba sa manance tot ce este in farfurie, ba sa nu se teama cand le cade o masea. E un fel de Mos Craciun, Baba Cloanta sau Zana Maseluta a oamenilor mari sau cam asa ceva...

E un mit devenit religie pentru naivii care vad in cel din dreapta lor un prieten. Ma amuz zeflemitor de propriul meu handicap, acela de a crede in empatie. 

Dragilor, dati-va jos masca! Faceti asta cu totii! Apoi, faceti cunostinta! Priviti-va contururile iregulare, colturile ciobite, cearcanele adanci, paloare cadaverica, celulita, vergeturile, oasele ce va ies disgratios din pielea stravezie, alunitele pamantii-constelatii peste constelatii-, degetele de la picioare lungi si subtiri parca menite sa se infiga in pamant. Priviti-va asa! Apoi, veniti si spuneti-mi daca va mai iubiti! Va rog...

 

Cordialitatea e un drog. Dulce la inceput, molipsitor de dulce. Apoi, e cucuta. Zambetul tencuiala de latrina. 

Sunt dura?

Deloc!

Mi s-a revelat A(a)devarul. 

Atat.

Nothing more.

Nevermore.

Ce mi s-a intamplat? Nimic. Ce ma asteapta? Nimic. Dar de data aceasta un nimic numit Bac pentru care n-am invatat deloc, dar pentru care m-am indopat cu minciuni si cafele ...si lecitina.

Sa revenim la primul "nimic"din ecuatie. Am conspirat cu Universul pentru putina fericire. Am oferit pentru a primi. Am ascultat pentru a fi ascultata. Am zambit pentru a mi se zambi. M-am machiat, mi-am conturat ochii cu tus, mi-am pus rochie, mi-am indreptat parul, mi-am spus sa voi zambi o seara intreaga. I-am mintit pe ai mei. Am cautat patru ore printre rafturi de carti un motto-imbolt al starii de indragostire extatica.

Asta am facut! Reversul? Am realizat ca mi-e nepotrivita acea masca; ca-mi strange tamplele, ca-mi alungeste procustian si meschin tendoanele fiintei. Mi-am dat seama ca ma chinui jucand propria mea carte. Ca-mi atarn streangul de gat fara sens. Ca acum trebuie sa invat. Ca o iubire ca a lui T nu-mi va fi dat sa mai resimt.

Si-n plus, am mai facut ceva! Am adus un cearcan pe ochiul stang al unui prieten. Imi pare rau. Vei citi asta, stiu. 

Si-mi mai pare rau ca eu nu stiu cum sa respect acel dialog ideal lipsit de teologic, dar absolut logic. "Sa astepti oricant. Sa astepti orice. Sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent." Really?Totusi, gasesc o umbra de adevar experimentat candva: "Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist."

Jur ca-mi doresc sa-mi fie bine. Jur ca-mi doresc sa primesc flori. Sa mi se plateasca amaratul de suc pe care-l beau. Jur ca-mi doresc sa  fiu calina si blanda. Mi-as dori sa fiu simpla. Sa fiu foarte simpla. Sa gandesc liniar. Sa stiu ca ma simt atrasa de oameni simpli de-o teapa cu mine. Sa-mi mananc  zeama lunga din farfurie, sa-mi cumpar lac de unghii sidefat, tricou cu Mickey Mouse intr-o culoare electrica si sa-mi spun ca-s fericita. 

Habar n-am ce spun...

Cum am ajuns sa spun atatea... 

Mi-e frica de pierderi, mi-e frica mai mult ca niciodata de moarte. 

Ma domina incetul cu incetul frica...

Nu stiu cum sa termin...

"prostii"

                Vreau sa fiu arhitecta clipei tale de fericire. Sa te vad destins, privind cald, cu bratele lasate domol sa alunece pe speteaza scaunului meu. Sa te privesc strengaseste cum te lupti cu sulurile de hartie glasata, cum fosnesti si indoiesti colturi, cum tai cu dintii bucatile de scoci. Sa ma intrebi la ce ma gandesc atunci cand ma surprinzi privindu-te.Sa-ti spun ca nu am nimic in minte. Si sa mint. Sa am, de fapt, proiectat pe retina tabloul scribului cu buze sangerii, sigiliu regal, penite imbibate avid in indigo si rosu. Sa te intreb la randu-mi ce iti trece prin minte. si sa-mi spui: "prostii". Sa fim copii, dezbracati de armuri implacabile si reci. Senini si sinceri. Sa sorbi din cana mea. Sa-mi para mai bun cafeaua ta.

                                                                                                                Diana

Show must go on!

Acum!

Acum!- e un imperativ. Acum trebuie sa arunc naibii pantofii astia scortosi si fandositi si sa port bocanci! Acum las naibii rochia asta incorsetata si ma acopar cu o ie vaporoasa. Ascult chitari sparte si... zau! daca-mi pasa ca voua eu nu va plac!
Acum imi traiesc naufragiul, acum fac ce simt, acum dezmint adevaruri.!

Ploi de vara...

Am intarziat o ora, doua, aproape trei sa scriu aceasta postare fiind ca simteam nevoia nebuna sa spun multe, dar nu-mi gaseam cuvintele. Nu reusesc nici acum, asteptarea nu a fost un remediu. Cu toate astea incerc...
 Observ treptat ca ploile de vara imi devin prietene: imi incarlionteaza parul, imi sterg tusul si ma fac sa-mi asum tenul imperfect, formele rubensiene si stangacia de a fi deseori "verde fatis". Ploile de vara ma fac sa caut alinare in brate juvenile si-n tigari de duzina. Ploile, tot ele, imi inhiba temerile si ma arunca in viata sub auspiciul asumarii si al frumusetii.
Cred cu tarie ca nu folosesc cuvinte mari. Vorbesc despre ceea ce simt asa cum imi vine mai comod sa o fac. Nu pot sa infirm ca m-am simtit fericita, ca-mi simt fruntea mai putin incercanata, gandurile destinse. Ca iluzia unei plaje si a marii nu m-a prins in mreje si ca nu-mi este acum ideal suprem.

Zambesc, dragilor...
zambesc...
:)

Fara armura

Un dans armonizat cu stropii de ploaie

- un tempo sacadat 

in care tu si eu sunt doar notiuni abstracte

iar absolutul sta pe buzele noastre.

 Ploua si-mi hranesc dorul de dragoste cu versuri si acorduri de chitara. Acum sunt eu, am renuntat pentru o seara la armura. Mi-am demachiat ochii conturati in negru, am imbracat o camasa cu guler rotund ce nu-mi lasa la vedere tatuajul, am renuntat la cerceii din urechi. Daca as fi stiut sa crosetez, cu siguranta as fi crosetat din nevoia de sentimente autentice, de actiuni pure care sa-mi imprime traiti frumoase si zambet. In ploaia aceasta mi te-as fi dorit aproape, sub aura unui romantic care a uitat pentru cateva ore ca este un ambitios, un orgolios, un egocentric. Am fi putut amandoi pentru o ora, pentru un timp, pentru o ploaie sa renuntam la viata noastra odioasa de arcasi legati la ochi in calea destinului. Si-am fi primit in schimb eternizarea clipei.
 Am fi putut sta fata in fata si ne-am fi deslusit mai intai geometria buzelor, a sprancenelor, a pometilor, apoi, treptat, a rostirii pentru ca in final  sa ajungem la suflet. Am fi gresit un calcul minor si apoi am fi luat socoteala de la capat privind mai atent in noi.
Am fi putut mima elementele primare. Aerul intretinand focul. Focul lasandu-se aparent stins de aer pentru ca mai apoi sa incendieze o lume.

S-a oprit ploaia.

Noapte buna, dragule.

I promise...

If you make me suffer, i kill you!!!
 :*

Supliciu

Ma inabuse caldura, asteptarea, incertitudinea.

Ochii vostri hazi vad hieroglifierea ratiunii mele, dar nu o pot citi.

Buzele voastre murmura difuz blamari nascute din aversiunea fata de mine.

Fruntile vi se incretesc perfide si-n adancimile lor- litere arhetipale, vad o lacrima exponentiala a tot ceea ce am trait. Mi-am dorit putina fericire. Mint. Mi-am dorit multa fericire, asemeni oricaruia dintre voi. Nu stiu in ce proportie am primit-o.  Dar stiu ca am platit reversul fiecarui zambet, fiecarui sarut, fiecarei imbratisari.

Talerul inclina de partea supliciului.