marți, 4 februarie 2014

Mă bate o idee pe la 3 noaptea

Mă bate o idee dar nu ştiu în ce formă să o expun.

Se făcea că într-o iarnă ce debuta cu întarziere după sfintele goliri de rafturi din magazine, într-o ţară din Balcani, pe capii ţării îi apucă schimbarea. De parcă ar fi făcut curăţenie generală de ochii soacrei sau ar fi fost presaţi de timp ca fata bătrână la măritat, dragii de ei se întâlniră şi se sfătuiră să schimbe Codul Penal, Constituţia, că, doar, codurile de ninsori şi viscol făceau ca trenul.

Na, şi oamenii se împiedicau pe stradă, peste noapte, de foşti deţinuţi de te miri ce soi ales. Violatori, hoţi, proxeneţi, corupţi, şantajişti se înfrăţeau cu oamenii curaţi şi propagau credinţa dreaptă a zăbrelelor din penitenciar. Întemeiau familii, făceau copii, îi îmbrăcau (te miri din ce bani) şi îi învăţau de-ale vieţii. Recidivarea le stătea ca o ispită în ceafă şi grăia nu numai pentru ei, ci pentru toţi cei ce îi întâlneau. "Ia uite-l, măi, pe Maricel, a violat-o el pe fata lui Nea Gheorghe, dar uite ce fălos este. Nu l-a chinuit închisoarea. Ba, chiar, l-a întremat, că nu avea tac-su bani de trei mese pe zi să-i dea flăcăului. Şi bine i-a făcut fătucii ăleia că a făcut-o muiere că era urâtă, săraca, n-o lua nimeni."

Vorba unui bun prieten (al cărui nume nu îl spun, de-a dracu' ce sunt!!!), dacă nu aveau bani de puşcării puteu să facă parteneriat public-privat. Dar, neh, exista riscul ca în acest fel să se ispăşească de prostie şi nu dă bine.

Şi constituţia e cu ţiplă pe coperte, principiu nou şi ţară veche. Ce ne facem_ Îi ţinem pe unii mai mult pe la pârnaie în stadiu preventiv, îi excluem pe alţii de pe scena politică (Avocatul Poporului), că doar au mţnă liberă să măsluiască pe alte părţi, mai o virgulă, mai un punct, mai au Avocat al Poporului în vreo mie de alineate.

Şi aşa trăim un boom de schimbăride parcă s-ar prefigura vreo nouă intrare în vreo UE sau mai ştiu eu ce drăcovenie. Hai, pa!

Niciun comentariu: