Bomboanele nu sunt leac pentru răbdare.

De răbdare nu trebuie să abuzezi. Dacă prostia, naivitatea, logica sunt ţinte precise în atacul tău, iată că răbdarea îmi joacă feste. Acum şi mereu. Aşa că, acţionează. Nu sunt o fană a dulcegăriilor masculine, a textelor sofisticate rostite pe voci virile, dar îmi vine în minte un articol citit pe fugă pe blogul lui Radu Constantinescu, care spunea cam aşa: când tu nu îndrăzneşti să-i spui ce simţi faci loc altuia să o facă. 

Şi e adevărat. 

Parfumurile dulci, florile, dulciurile sunt adjuvanţi respectabili într-o relaţie de cuplu roditoare, dar nu sunt de ajuns. Oricât de multe Raffaello mi-ai îndesa pe gât, tot laşitatea şi imprecizia mă vor face să aleg altceva. Aparent mai bun penru mine. Care să-mi satisfacă dorinţe mai adânci şi mai conforme cu condiţia mea decât o tonă de glucide. Nu funcţionez pe tiparul femeii americane din filme. Nu îmi vindec frustrările cu kilogramul de îngheţată cu topping de caramel şi alune de pădure. Am spus că aleg altceva aparent mai bun pentru că nu de puţine ori am gândit că voi, toţi bărbaţii care ţineţi umbră acestul pământ, sunteţi o apă şi-un pământ. (Nu neg că şi noi, femeile, avem un tipar pe care îl urmărim cu stricteţe, un tipar cizelat, pe alocuri, de cultură, valori şi societate.)

Am învăţat să sancţionez fiecare persoană fără valori pe care am întâlnit-o în ultima perioadă. M-am deprins cu abilitatea de a spune verde-făţiş ceea ce îmi place şi ceea ce nu. Am greşit pe alocuri, dar sunt împăcată cu mine. Ieri, un prieten mi-a repetat a mia oară că greşesc pentru că analizez mult prea mult, dar nu pot funcţiona altfel. Dacă nu despic firul în patru, nu sunt împăcată şi, conform ideilor mele, dacă aş funcţiona alfel, mi-aş juca norocul prosteşte, legată la ochi. Neh, nu-i de mine jocul ăsta. Spuneam că ghicesc valorile oamenilor şi, mai presus de atât, le apreciez conform sistemului meu de referinţe. Nu judec fervoarea, nu judecat atât de promt, pe cât s-ar aştepta mulţi, lipsa de fidelitate, nu judec lipsa filantropiei. Dar judec cu vehemenţă minciuna. Dacă mă minţi, devii monocrom instantaneu. Şi nu vad nimic dincolo de baricada construită din minciună. 

Nu sunt perfectă, nici nu vreau, nici nu pot. Şi nici autosuficientă nu îmi sunt. Prin urmare, aştept ca metehnele mele să fie tolerate de metehnele lui, iar relaţia noastră să nu aibă bomboanele pe post de sedativ.

Pentru că bomboanele nu sunt leac pentru răbdare.