luni, 3 martie 2014

Această postare conţine plasare de produse

Îmi pomezesc obrajii şi mă fandosesc mai ceva ca o vasilcă împodobită de Anul Nou. Fac rabat involuntar de la bun gust şi mă decorez cu toate gablonţurile din casă. Îmi exersez meticulozitatea făcând apel la tuş şi la creion de buze, iar roşul acela de sânge tot nu-mi pare destul de ostentativ, Nu mă lepăd de eşec cu kilu' de fond de ten, da' nici nu-mi accept să nu încerc. Mai c-un toc, mai c-un umăr gol poate-poate primesc obedienţa sorţii şi-mi apare sub ochi vreo urmă de fericire. Nu vând ambalaj, ci conţinut în poleială lucioasă.

Înainte de a ieşi din casă mă descotorosesc de prea-multul sclipicios, nu de alta, da-i prea de tot şi mi-e să nu orbesc privitorul. Mă simt la petrecerile din ultimul timp ca într-un spot cu plasare de produse. Produsul are o legătură tangenţială cu producţia şi, dacă e chiar ca nuca-n perete, se trage cumva de păr scenariul şi se face cumva încât să fie "din acelaşi film".

Sunt invitată de prieteni ce îşi îndeplinesc cu dedicare rolul de retaileri pentru fericire până în clipa dinaintea tranzacţiei. Mă prezintă ca pe o prinţesă abia încoronată, mă descriu făcând apel la cifre mai ceva ca la cumpărarea unui miel de Paşti şi mă dojenesc cu vădită făţărnicie. Eu las de-o parte fanfaronada de puicuţă plăsticoasă şi pretind valori. Şi aici apare nefericirea. Renaşte ca păsărea Phoenix din cenuşa nefericirilor anterioare. Că, doar, mi-am jurat să nu mai calc în străchini şi să nu mă mai mulţumesc cu puţin. Vrea şă mă simt protejată, motivată, antrenată şi înţeleasă în schimbul dedicării mele. Nu îmi pun în galantar atuurile dacă ştiu că piaţa e frecventată de lichele, aşa cum, nici când eram mică, nu îmi scoteam jucăriile în faţa blocului dacă ştiam că nu vor ieşi copii manieraţi, frumoşi şi apretaţi la joacă.

Şi cum m-am deprins cu jocurile variabilelor la bursa de fericire, aştept să se mizeze mai mult pe-o cafea şi-un suflet învelit în poleială lucioasă.

Să fie cu noroc!

Niciun comentariu: