miercuri, 19 martie 2014

Oaza mea de duh

E un duh pentru fiecare dintre noi în primăveri. E o înviere absconsă pe care doar cei iniţiaţi o pot numi. Oaza mea de duh este în serile de primăvară în care mă încăpăţânez să nu port eşarfă, iar vântul, vântul îmi dezmiardă părul, urechile, clavicula. Să îi dau un nume nebuniei acesteia ce îmi îmbrobonează pielea ar fi o greşeală pe care nu mi-aş putea-o asuma. Să o numesc sensibilitate sau dor ar însemna să îi restrâng universul de definire. Poate, dacă i-aş spune iubire, aş fi pe aproape, dar aleg să nu o numesc.

Primăvara şuieră aiuristic prin mine. Sunt revoltă înnobilată cu har. Mi-e vântul părinte şi verdele spirit...
Jur, nicicând n-am să mor!


Niciun comentariu: