Nu e osânda prea grea...

Ştiu ce îmi doresc mai mult decât oricând. Să muncesc fără a-mi ţine ochii lipiţi de ceas şi să aţipesc într-un tîrziu în strânsoarea unor braţe calde înnebunite de iubirea de mine. Îmi doresc preţuire şi vers. Vers ce vibrează dincolo de cearcăn, dincolo de lacrima din colţul ochiului, dincolo de zgomot şi cotidianul abrutizat. Nu sunt o sensibilă şi nu trăiesc într-o lume utopică paralelă celeia pe care toţi o cunoaşteţi prea bine. Vreau să trăiesc cu nebunie fiecare palmă luată pe nedrept din partea vieţii. Nu mă dau în lături în a lupta cu angoasa chipurilor ce mă înconjoară. Nu mi-e frică de necunoscut. Dar ştiu că aş fi pe deplin fericită având îmbrăţişarea lui.

Viaţa de dincolo de pragul casei nu este o joacă. Dacă ţi-ai permit vreodată să o consideri aşa, bucură-te! Mergi pe stradă înfrumueţându-te cu zâmbetul naiv, încă. Cumpără-ţi tone de stilleto şi de farduri şi descoperă-ţi farmecul. Mai încolo, când ţi se va revela adevărata luptă, îţi va fi mai greu. Acum, îmbrăţişează cu dedicare orizontul şi fă-ţi-l prieten. Trăieşte cu bucurie liniştea dinaintea furtunii. Căci va veni, negreşit, furtuna. Nu sta în gardă! Îţi vei obosi umerii dinainte de a simţi jugul. Şi, de ce ţi-ai încreţi de pe acum, fără rost, fruntea?!

Eu trăiesc dorul unui refugiu acum. Şi îi ştiu prea bine forma şi chipul. Ca pe o morgană îl vad când şi când în faţa mea. Când, voluntar, mai fac un pas, dispare. Apoi, apare şi îmi sedează, parcă, dorul. Frumos spunea Ionel Teodoreanu Mi-e dor de mine cu sufletul altuia. Frumos şi atât de adevărat. Eu port cu mine acel suflet. L-am agăţat dintre mii de alte suflete şi mii de alte cafele menite să dezgroape eu-urile în căutare de a fi completate. Mi-e dor de regăsirea chinestezică a acelui suflet. Să prindă trup şi să mă iubească prin întreg trupul. Să mă bucure cu mâinile, cu gura, cu ochii. Şi, apoi, să se decorporalizeze şi să mă lase să-l port în tăcere. Da, Suflete! Asta îmi doresc. Să te port şi să te iubesc în tăcere.

Nu e osânda prea grea. O pot duce. Dar am nevoie de un refugiu...