Esti un Dumnezeu trist.

Viitoare femei

E greu sa traiesti in preajma apelor adanci si tulburi. Inevitabil vei fi rapus de adancimile acelea. Simti cum apa duhneste a hoit. Gandesti ca oricand ar putea sa se reverse duhoarea fluida asupra ta, asupra casei tale, a tuturor caselor din vale. Sa acopere treptat si casele din deal, si biserica si turla.

E greu sa traiesti in preajma unei viitoare femei. Te inteleg, caci sunt o apa adanca si tulbure si un calau marinimor si sensibil. Dau nastere asemeni unui creator pamantului din care va sunt voua construite baricadele de huma.

Cand esti aproape femeie preiei intuitia mamei tale, simtul acela subteran si genealogic al lumii, momentul facerii primordiale, dar nu te eliberezi inca de naivitate si har si fantezie.

Cand esti aproape femeie esti legiuitorul cel de temut a celor batrani si a celor imbatraniti inainte de vreme.

Candva

mi-e dor de Sprite, fantani, borderi, sireturi colorate, fuste cusute aiurea, ii, traiste, blugi evazati, bentite, tenisi, skateul lui Bruno, clatite, Sabaoani, prima tigara, prima bere, primul sarut, conversatiile interminabile-geniale-marcante cu M, Om bun, primele nopti pierdute cu o carte, primele lacrimi, primele acorduri de chitara dedicate mie, primele aspiratii, suvite impletite cu ata, sampon nuantator, metallica, bob marley, bob dylan, doza de emil-coma-ocs.

Eu nu scriu marturii despr idoli pe foi...

Eu nu scriu marturii despr idoli pe foi...
eu scriu despre stimuli transpusi in cuvant
stimuli ai mintii stransi
si constransi
stimuli ce mistuie apa.

Scriu despre un alt element primar.
Soptiri scriu
- soptiri de clestar-.

Cand ideea e Absurd,
imi spun ca as putea parafraza si o piatra
si-un sticlete
si-o pipa...

Imi spun...
Ca-as putea sa le fac noncuvant.

Ar fi frumos sa cant, sa pictez, sa scriu cu adevarat...

fara nota, culoare, litera...

Artemis.

caut un Om

caut un Om

nu port o lumanare si nu privesc prin multimi

dar caut un Om

un Om ce adoarme ascultand Pink Floyd

un Om intr-o lume bizara

un Om ce cunoaste si recunoaste ce-i Omul

caut un Om al freamatului

un Om detasat de nimic

un gnostic al propriului crez

un Om ce-i invata pe zei ce e Omul

de-as fi comtemporana lui Iisus l-as iubi

l-as boteza din fervoare

iar el si-ar depasi conditia sfintirii

si n-ar mai suge din lapte de san bisericesc

(de-as fi contemporana lui Iisus as gasi un Om

si poate l-as evoca si pe Krishna…)

caut un Om

repet obsedant

cautarea mea se confunda cu asteptarea

e statuara solitara mascata rece

maine peste o viata peste o lume

peste o alta tabla de sah

nici regele si nici regina n-au sa se pravale

si atunci

ma va gasi Omul

acum ma incred in semne…

de-ar navali nebun peste mine….

Exercitiu

fac un exercitiu socant de sinceritate
abrupt si sterp de lirism
insufletit de-un spirit contondent
ce zgarie vechiul invelis al sufletului meu

e vorba despre absurd
nascut la granita dintre om si lume
pe pragul dintre sinuciderea ca gand si fapta de sinucidere
in timpul dintre actiune si reactiune

absurdul e pruncul tuturor
fiul nascut din fecioare incestuase
din mamele noastre si din fiii lor
intr-un timp universal al descompunerilor

Intre doua guri de aer, ma opresc si mai mor...

Inger blond-albastriu...

Cand Tu e mai presus de un ideal Al Lor,
Cand tutun ravasit, fara scrum, fara foc,
Te desparte de-un joc al firescului,
Ei se ridica, ranjesc si te striga...
ca pe nadejdea in amor.

Ei iti canta cu voce rastita ruga Ta inchinata Tie
Ei te vor pentru jertfa, te vor amorfic si totusi viu!

Sa fiu! Da! Sa fiu!
Si nu prin martiriu!

Sa fiu! Pentru un "Tu" fara de "Ei".
sa fiu, sfinte "Tu"...
si sa nu mai scriu,

inger blond-albastriu...


http://www.youtube.com/watch?v=NuqwIINy4D0

Noaptea corbilor

Noaptea corbilor e-n noaptea lui ieri,
E moartea vremelnica a prelungirii amiezelor de toamna.
Zi de negru. Zi de tuci ce ascunde sub falduri insasi ziua.

E constiinta rasturnata a doua chipuri,
Reflexia verticata a grotescului teluric.
Suntem noi, deznodati din androgin, constienti de cadere-
Tu si Eu nesatui, invrajbind hieruvimi.

Ochean, palc de lumina din ceruri, vortex, clar-
-spre cei ce am fost si spre cei ce-am rapus.
Coruri , viori, basi imi apar-
agape de vorbe si pocale de amar.

"Stand, candva, in miez de noapte, istovit, furat de soapte..."

A fost o zi in care am numerotat fiecare clipa: in clipele pare am zambit, in clipele impare, stinghere, am fost si eu stinghera. A fost o zi in care mi-am dat seama ca nu-mi pot conjuga fiinta decat la diateza pasiva, fapt ce dovedeste ca sunt dependenta CEVA-ului, CINEVA-ului, ca nu am un crez vertical, ca nu SUNT complet, ca SUNT partial, ca EU SUN sau EU UNT sau EU NT sau T , dar cum tind sac red ca nu exista nuante, ci numai culori clare, gandesc la NU SUNT.Si poate prin asta, de fapt, gandesc la ADEVAR, caci poate NU SUNT ii este similar lui ADEVAR. A fost o zi in care mi-am dat seama ca eu tremor cand citesc din mine (…cand ma confront cu mine) Si ca atunci cand imi spun, fara sa analizez, cu mai mare placere ca sunt libera, atunci sunt sub jug. Sub jugul unui concept, al cuvantului, al anonimatului de care sunt inconjurata. A fost o zi in care mi-am spus ca imi sunteti dragi. Voi sunteti numiti de catre mine prieteni, iar eu sunt vazuta, ascultata si infranta tot de catre voi. Pasivitate verbala; subiectivitate accentuata in raport cu mine.(sau poate subiectivitatea acelor oameni coincide, iar asta o transforma in obietivitate colectiva). A fost o zi ce s-a incheiat. A fost o Diana care s-a incheiat si ea. Acum va scrie Diana zilei de ASTAZI ce a facut primul pas in viata. Incep de pe acum sa impart clipe. Prima clipa impara: m-a durut, am tipat. A doua para: am respirat, dulce aer. In cea de-a treia clipa sunt acum- se spune ca aceasta clipa adduce constiinta, se spune sa ea se dilate si merge in paralel cu celelalte clipe ale vietii, dureaza o viata a unei Diane minus doua clipe.

Mereu pierd sirul; n-am ajuns sa stiu cate clipe are o viata...

...mereu incerc. Chiar acum...
Diana

Innodata de mana…

Ma porti la brat spre un taram brazdat de corabii surde

-Nervi-mi se atrofiaza si dor de atata mutenie

si atata culoare difuza sub apa…-

Ma porti ca si cand as fi surzenia ta si amprenta de val…

ma porti innodata de mana…

Uneori uiti ca sunt acolo… nauc, ma cauti…

…ma mai agat de cate o idee de-a ta,

-in felul acesta opun rezistenta…

Si-ti amintesti atunci ca ma ai prinsa de mana;

ca m-am facut una cu pielea ta…

Sunt valul unei rochii ereditare pe care mi-a fost frica sa o port

…sau poate asa m-am obisnuit sa cred;

-n-am stiut niciodata ce sunt… asa cum nici tu nu ai stiut.

Doar cand imi infig valul, ce se face gheara in pielea ta,

…ma afli, ma vezi…si simti.

Sinead O'Connor-War

Until the philosophy,
Which holds one race superior
And another inferior,
Is finally and permanently
Discredited and abandoned,
Everywhere is war.

Until there is no longer first class
Or second class citizens of any nation.
Until the color of a man's skin,
Is of no more significance then
The color of his eyes,
I've got to say "war".

That until the basic human rights,
Are equally guaranteed to all,
Without regard to race,
I say "war"

Until that day the dream of lasting peace,
World-citizenship and the rule of
International morality will remain
Just a fleeting illusion to be pursued,
But never obtained.
And everywhere is war.

Until the ignoble and unhappy regime
Which holds all of us through,
Child-abuse, yeah, child-abuse yeah,
Sub-human bondage has been toppled,
Utterly destroyed,
Everywhere is war.

War in the east,
War in the west,
War up north,
War down south,
There is war,
And the rumors of war.

Until that day,
There is no continent,
Which will know peace.

Children, children.

Fight!

We find it necessary.
We know we will win.
We have confidence in the victory
Of good over evil

Fight the real enemy!

Keeper of the seven Keys

"Fiul risipitor"

Recitesc romanul lui Radu Tudoran dintr-o alta carte, dintr-o carte noua fara pete de liquor pe margini. Ploua cand am avut prima oara cartea in mana, el venise de la munte, nu-si desfacuse rucsacul, avea febra, mancam gutui coapte, blocul in care locuia era imbracat in schele, mobila era grea- scartaia, eu purtam uniforma pe sub geaca de piele, niciodata nu luam cu mine o umbrela... .

Salut acele vremuri.
Te salut.

M-am afiliat mereu ideilor abstracte. Si m-am zbatut in cadre de neinteles. Am jucat in hora la o nunta muta pana la crapatul zorilor si apoi m-am lasat invadata de zgomot, materializata prin zgomot.
Formele impure nu pot exista fara de zgomot: ura rahnest din pieptul pamantului: omul stramb a fost conceput sub geamat si s-a nascut in spasma propriului urlet, dalta a cioplit mereu imperfect piatra, iar piatra mereu a urlat, iar eu, inainte de a scrie, plang isteric si frang in minte hotare perfecte- reneg perfectiunea.

Zgomot- marca a pozitivismului.

Candva ai acordat chitara. Altcandva ai ciupit corzile. Acum imi amintesc acordurile... erau false, ipocrit de dulci. Erau electrizante, de o sonoritate rotunda intr-o perfecta regie, in timp ce eu eram lipsita de rosu pe buze, lipsida de fard.

Puteam...

Puteam avea aceeasi varsta

acelasi nume

de ne am fi deznodat simultan din

samanta aceluiasi nod gordian.

Eu mi-as fi amintit

Tu ti-ai fi imaginat

momentul nasterii mele.

Tu m-ai imaginat pe mine prunc,

Eu mi te-as fi amintit fecior.

Cat ne-am fi distrat contempland

Bolul aformal al noptii contopite cu ziua-n amor.

Te-as fi vazut nascandu-te, m-ai fi vazut nascandu-ma –

Printr-un vizor al Caii Lactee.

“Noaptea, lasciva, femeia, se incolacea pe gleznele zilei si-I suiera pe buze de pamant iubire.”

Te-as fi omorat, biet frate…

Te-as fi facut nebun-

-Jongleur menit sa distreaze zei perfizi-.

Dar n-a fost sa fie asa…

Nu-mi esti frate, nu-ti sunt sora… nu ne stim,

Desi ne cautam reciproc.

Desi aveam credinta intoarcerii noastre la nod.

Tu-mi vei fi iubitul

Imaginativ si nebun- actor in fata zeilor perfizi.

-iar eu, plebeea ta incoronata…-.

Unui actor…

Ma doare tabloul din perete fiindca se lasa de ani spanzurat intr-un cui si-n el inca mai palpita viata, pata de culoare nu s-a fluidizat, omul acela din lanuri mai are de strabatut multe spice pentru a cunoaste graul in adevaratul lui sens. Ma doare acea norma care-mi impune sa mor de ma invoiesc la a nu mai respire. Ma doare neputinta mea de a sedea atarnata fara suflu pentru un timp pentru ca mai apoi sa ma intorc la viata.
As vrea sa pun punct si sa incep un alt alineat uitand ultimul gand avut. Dar cum sa uit cand de fapt viitorul mi-l proiectez mereu facand apel la elemente ale trecutului…. Bine, atunci nu vreau sa uit. Vreau doar sa incep un nou alineat fiind impasibila in fata ultimului rand.

Ploile reci s-au inrudit cu ploile calde si-au dat nastere unor oameni frumosi carora le-au crescut barbi lungi ce s-au innodat intre ele. Astfel, oamenii frumosi s-au impiedicat si-au ajuns sa se calce unii pe altii pe capete. Din trupurile celor ce mureau, suvoaie de sange se involburau asupra calailor, in timp ce chipurile victimelor se iluminau. […]

"Iubirea isterica isi are ratiunea doar in imperative de stare, n-are nicio legatura cu devotiunea, cu consecventa, e o iubire fara constiinta."

1.
Schitul lui e pe platoul unui munte galben si prafos, un munte galben, mereu mai galben cu fiecare amurg,de parca cerul si-ar fi revarsat plictisul asupra acelui plai. El e tanar. Pielea-i pare sa indeplineasca un ritual ecleziastic cu fiecare fir de nisip pe care-l calca sau care i se aseaza la toga. Calugarul nu cunoaste femeia, dar candva a gandit ca trebuie sa fie asemeni nisipului pe care-l poate vedea: nemarginire care prinde forma, o forma de nedefinit purtand culoarea galben-aramie sub rasarit -parand ca zambeste- aa ce amurgul o picteaza contemplativa.
Isi explica aceste ganduri prin providente si rugaciune. Nu gandise ca tot ceea ce traise era teologie, ca pumnul de pamant era lid, cerul la fel... Defapt... Se proiectase pe sine sub trupul femeii conceptuaale, isi imblanzise liniile oblice ale chipului implinindu-si pomenii, arcuindu-si buzele intr-o reflexie in apele unei oglinzi din adancul Sinelui sau.

2.
E inca zi. N-are sa mai fie. Frange maini, arde si simte ca intr-o uvertura a spaimei demiurgic cantate in do si fa. Chilia lui e acum catedrala faramei de cenusa ce are sa fie in zori. Biet menestrel al luminilor de ceara, chipul ti se fluidizeaza, se descotoroseste de suba de piele, de zambetul si ochii ce-i purtai drept manta.
Norii s-au coborat. Corbul pluteste apasat de lumina aramie a unei singure stele.
Se simte miros de tamaie. O ultima providenta, poate. O femeie.

Am fost mama surogat a unei idei strambe. Am purtat in pantec dorul. Un an am purtat "ora de dor. ora de amor. ora adora". Am frematat cu plodul si prin el m-am invoit sa-i accept tatal ce nu ma iubea pe mine, ci femeia aceea nalucitoare, conceptuala, tacuta si nascatoare de idealuri. Biata de mine... mama surogat. Refugiu de trairi barbatesti dogoritoare, febrile, grotesti. Iar mie imi era dor... mi-l voiam rostind poeme in cadre difuze, pustii, cu mine alaturi privindu-l pioasa. Mi-l voiam implinit de barbatie si totusi copil. L-as fi putut naste chiar eu, m-as fi si dat. Ar fi fost pruncul unei fecioare, m-ar fi mantuit, m-ar fi numit mama... sau m-ar fi numit sfanta. Dar am sfidat retorica aceasta stramba, ce mie-mi servise ca religie, si-am ajuns sa fim tot doi atei cu idealuri paralele sau opuse. Ne-am deznodat din nodul unui an si-am luat acum viata ceas cu ceas sa ne-o tesalam babeste pe prisma amorului ranit. De fapt nu ar trebui sa pun in discutie " amorul ranit". Nu simt durere, oasele-mi nu se trosnesc, nu dogoraste departarea mea de acel om. Trairi opace si marunte. Atat. Si noaptea, ultima noapte ce mi-a stigmatizat chipul, fara dureri, facandu-l mai sters, mai vested. N-am incetat sa mai astept semne. Sa mai dorm cu telefonul sub perna. Sa ma mai intreb unde e. In burta mea freamata inabusit primul sarut, cafeaua tare, peretii de calciu ingalbeniti si sparti pe la colturi.
Nu mi-e cald. Nu mi-e frig. Nu. Mi-e bine.

Rar

Vreau sa fiu beata si orbita de-un fulger sub tenebre fluide.In noaptea asta am inima metalizata.Ploaia suna-n mine dogit, prelung, funest. Fiecare ghimpe de apa sapa in tample, pe brate, pe sani, caci Graalul de apa din Inalt s-a spart in aste vremi. Ma jerfesc apei, nu indur jugul.Azi vreau sa ma abat din calea salvarii. Sa ma inec. Sa traiesc providenta unei noi rastigniri christice, asta data sub ape.

Cadru in noapte

Clopote dogite, preavechi- precum esti,
rasuna preludiu al sfarsitului
cum mori, cum te zbati si cum inca slavesti
dogma fiirii, a rasaritului.


Iubite, e noapte, si-i teama
nutresti la bezna, ma infrunti si te infrunt
Tu-mi ceri sa ascult cantus mortifer, cantus nostrum.
Ascult.


Un abandon mut in pernele patului nostru.
doi fosti iubiti, doi clovni la curte.
Ce suntem oare si ce-am fost?
apari, te rog,
raspunde-n umbre.

The Hill

love is not a feeling. feelings change, love does not. love is a choice, love is a VERB.

am crezut ca am crescut

am crezut ca am crescut. ca m am facut una cu masca pe care de ceva timp o port.ce iluzii... ma simt descumpanita, copila anosta. n am acumulat nimic, doar am privit cu ochi critic totul dinafara. si nu mi am explicat insami nimic. am avut credinta in schimbarea mea, in ascensiune, in apropierea de ceva mult dorit. mi am insusit un dascal, i am dat ascultare si apoi mi am spus singura ca inteleg dogma lui. prostii!si uite cat de mica sunt. voocile prea ascutite imi fac rau.basii vibreaza prea tare, iar din mine se ramifica monstrii de spaima.
traversez amneze scurte. apoi revin la un sir anticipabil de evenimente. ceva ma impiedica sa mi acord un nume, sa ma asociez unui alt "ceva". nu sunt trista.nu sunt nici fericita. ma indepartez incetul de starea de "a fi". pentru momente scurte sunt " nu stiu"sau "lasa-ma. ma sperie oamenii care schimonosesc cuvantari alambicate in fata mea. ma sperie nefirescul lor.
in seara aceasta m a speriat un om printr o intrebare. n am stiut sa raspund. m a speriat felul in care mi urmarea fiecare gest. am crezut ca intru in pamant. pe toti zeii!!!pe Ra! in acel moment am traversat momentul amnezei. anamneza mi a daruit un raspuns.
ce masca perfida! rea! hilara! si sub ea ce se afla?! zbucium, regrete, liniste, acceptare. contrarii!nu ma mai simt bine n mine. sa dispar. sa ma transfigurez.
...sau poate am avut o zi proasta...
o alta zi pe care mi promit sa o razbun candva
cine sunt? ce stiu? cum sunt? de cine fug si spre ce....raspunde mi!
mi e groaza...
cafea.

christian woman

Linistea de lut- Structura mainilor tale.

Te vad din timp in timp disproportional mie, demiurgic si bun. Avida de linistea ta mi te dau toata. Si ma inhati. Ma insfaci cu coltii. Pari sa te lupti cu mine. Astepti sa curga sange... sange amestecat cu linistea ta. Sangele meu de om si Linistea ta de Domn.

Esti religie intoarsa.

Apoi esti prunc si eu fecioara. Te nasti din mine vanat si-ti prefaci mama-n tina. Iei apa din Marea cea mare si dai forma lucrului. Nascutule, ma nasti iar...

Esti religie intoarsa.

Te vad din timp in timp in crucea din perete si ochii tai imi par ochii unei femei ce-am fost. Atunci ma rog pioasa unui nu stiu ce absurd ce seamana cu mine. Ma rog din dorul de tine...

Esti religie intoarsa.

Primavara

Ma apasa ideea de cadere. De propria mea cadere generata de "fara rost" si inefabil. Sunt fractiuni de secunda in care am viziunea mainilor mele prelungite spre oameni, agatandu-se obsedant, lasciv, smintit de hainele lor, de glezne si solduri. Si simt disperare. Am reusit si sa-mi provoc singura astfel de imagini, devenind incarcerata in propriul meu macel... cat "fara rost" exprimat stangaci in cuvinte...

Decor

Hieruvini de pamant-
Regie de socluri din inalt osandite de prea multa lumina...

Cerurile se coboara din veac in veac
Si mai batrana sunt de cand ochiul meu vede Cerul mai Jos,
de parca-ar fi inchistat in defilee serpuite de pamant-
Pamant din belsug, Nimic din belsug, Nimic intru Totul
ca-n ziuna dinaintea Creatiei
Pamant- materie prima in asteptarea manufacturii- entitate divina.

Cobor numai trepte inapoia mea
nutrind o teama rece, parca desprinsa de mine,
deprinsa in a ucide, in clipa de pe urma ce poate fi Caderea-
inexistenta unei trepte.
Iluzii am avut. Iluzia unei trepte sigure, ce s-a dovedit subreda,
iluzia ca ma indrept spre ceva...

O insula am avut
Atlantida neinghizita de hauri.
am avut...

Mi-am purtat credinta la pas-
intre cer stramt si pamant miscator...

Fuga

"Zeii i-au invatat pe oameni sa se contemple pe ei insisi in spectacol, asa cum zeii se contempla pe ei insisi in imaginatia oamenilor"( "Scalda Dianei"-Pierre Klossovski)

Totul e fuga.
Alerg continuu.
Fara sens. Scop.
Pentru a ma opri in fata ta.
Pentru a-mi sprijini fuga intr-un cuvant
iar cuvantul pe umarul tau.

Cuvantul meu e mereu anticipabil.
Fuga mea a devenit statuara.
Dinamismul meu a luat forma unei pietre
Fara de dalta, fara de strigat-
maleabila doar la cuvant.
mereu un alt cuvant. si mereu anticipabil.

Paradoxul pietrei ma mana in fuga.

Fecioara-
piatra in care sta tintuita o sabie-
piedestal al unei cruci.
-a unei cruci si-a cuvintelor anticipabile.
Un rege Arthur.

-Arthur-
Singur cuvant.

O cruce fara piedestal.Lipsita de cuvant

...17 ani

noapte si cald. placut. noapte si cald si placut. eu. noapte si cald si placut si eu.

trag aer in piept pe furis. pentru o fractiune de secunda las garda jos. pentro o fractiune de secunda exista. e fractinea aceea in care greutatea bucatii de carne din mine este in balans, purtata fiind de pe un picior pe altul in timp ce alunec ca magnetizata pe role.
imi vin in minte versuri de-ale lui. candva am gandit ca prin incordarea scriiturii lui il iubesc. imi placea sa ma intreb cui scrie, sa dezleg ca intr-un joc de puzzle o imagine inteligibila dintr-un amalgam de semne mici si insignifiante luate in parte.
candva nu vedea decat o oglindire a lui, acum il vad pe el.

dor. fara pricina si fara sens. nu pot concepe ca am jucat si intr-un alt teatru. rolul in care ma aflu acum a fost candva ocupat de o actrita cu o alta carisma. pentru un timp rolul a fost vacant. canvda directorul teatrului a ponegrit podelele cu desantari. of...

e noapte. si dorul musca. dorul sangereaza. dorul se cere iubit. Defapt, iubesc sa sufar din dor. "Ma indragostesc de
personaje triste…cred ca iubesc tristetea lor mai mult ca pe ele."- Asentiment.

sunt absorbita de viata mea launtrica. Am stat in fata oglinzii mult pentru a incerca sa strabat foita de argint si sa vad strafundul apelor. apa vie. apa moarta. a apelor in ca ma scald. a apelor in care scald voit simtirile mele, in care le imbalsamez pentru ca ele sa devina vesnice.
De-mi acord ragaz, incep sa ma iubesc. Inexplicabil. Iubesc religvele lasate a felurite perioade din viata mea. Resimt o obsesie inaltatoare cand rasfoiesc caiete, jurnale de demult.
simulare de a retrai idei apuse. simulare a unui sine apus. a unui sine care, de ar si verbatizat, ar fi la mai mult ca perfect.
si de ma iubesc atat, cum de gasesc unghere pentru dor?

...trebuie sa scurg ulciorul de lacrimi

...sa scurg marea de dor.

15 martie

Primavara. Vant. Dor. Asteptare. Revedere. Cer crud. Verde crud. Dor de fumat o plaja intr-un chistoc. Dor de inhalat nisip.

"Oh, puncteaza cu-al tau foc,Soare, soare ...Corpul ce intreg ma doare,Sub al vremurilor joc."("Note de primavara"- Bacovia)

It means Serendipity?

La inceput a fost un hau imens
un gol
ca de foame.

Apoi a palpitat
un gol in doi
mi-a dat greturi.

Am vazut-o pe Eva
pe Eva din mine
-o ramificatie de grote, granit si bazalt intr-o caverna din mine.

O entitate fara reprezentari dezlocuia aerul
erau fasii lungi de pamant
- pareau retrospective gradate a ultimelor inhalari de aer proaspat in doi.

Absenta lui Adam M-a revelat Mie.
Prin El si fara de El n-as fi fost.
It means Serendipity?

Difuz

N-am sa mai ning in asta dimineata obrazul meu inrouratin alte veri de lacrimi si inghetat in ger.
Omit sa mai simt deziluzii si prunci ce se zbat si urla metalic asemeni unei piulite suspendate intr-un clopot dogit.
N-am sa mai mint si n-am sa mai am Adevar.
Voi face front comun cu mediocritata si nu voi muri...

Retorica murdara! Mincinoasa! Nu-mi pot propune nimic, nu pot atinge nimic! Nimic? Un nume anume, Mallarmei i-ar spune NMC. Eu nu-i spun nicicum. Dar resimt si redau uneori Nimicul. Definirea lui? Inexistenta a ceva existent.

Simpla retorica... . Si eu ma invart, ca un copil sarac in jurul unei brutarii de mahala, cand pornesc spre a vorbi despre noi doi... .
Cine sunt? Nascuta la granita mamei cu tatal, a dorului de zbor cu teama de a nu-mi depasi conditia. Nascuta la granita dintre Arghezi si Bacovia, in spatiul lor din Sud de Bucuresti, cu strazi ba prea pline, ba pustiite de puzderii de umanoizi manjiti in saracia strazii.
El? E lut si apoi e omul... El e cel ce rade, cel ce scrie, cel ce sufera, injura si deplange... .Ochiul lui m-a nascut ca mit. Ochiului ii datorez existenta ochiului meu. Ochiul meu e in prelungire ochiului lui- Simt adesea funiile ce ne leaga. Suntem doi batrani ce plutim pe doua barci ce se poarta impreuna-n unduirea valurilor. Barca mea se inlantuie cu barca Lui prin aceeasi parama. Avem in navod acelasi peste-gigant ce va hrani mii de guri. Ne va hrani si pe noi cu speranta sau cu iluzie. Cand el adoarme, sleit de puteri, drag barca lui aproape si sar fara zgomot alaturi. Il descant, ii alung cu buzele mele sarea si iodul ce s-au facut una cu pielea... . Ii spun atunci puternic cum il iubesc, avand credinta ca ma aude. ...Cand ma intorc in barca mea, brusc mi-e dor. Dar stiu ca suntem purtati pe Cale de acelasi navod in care sa zbate un peste-gigant ce va hranii mii de guri, stiu ca barcile noastre sunt legate cu o parama groasa, iar gatul lui a purtat buzele mele, urechea lui a auzit soaptele mele... .

Acum ma gandesc ca acel timp in care-l stiu dormind imi reveleaza orizonturi mai largi.
Dorul de El imi da ca solda Iubirea de El.

Mi-e dor...

Nu se vrea a fi poem

Soarele e fitilul de foc din buza unei pipe
iar eu firimitura de tutun ce ma las maruntita in mainile stramosilor mei.
De-as fi vreo firimitura de tutun mai rebela, m-as strecura printre degete, poate-as zbura, poate-as cadea...
-M-as salva oricum de la incinerarea intr-un corn aristocratic pentru tutun.

Am sa ard! Funingini am sa ard cu imaginea unei mari gri
pe umeri,
pe pleoape.
Am sa ard!

Aici e un abandonul firii, abandonul Meu, in fata destinului, in fata dentinului Meu.

Iubirii de barbat...

Se macina oasele a doua universuri-femeie.
Voluptate. Pacat.
Umbre de rochii ereditare sub cupola Bisericii cu doi enoriasi.

Doua ogive intrepatrunse in forme perfecte-
Conglomerari de contrarii, dureri- amalgam-
Biserica a doua femei, biserica a unui singur altar.

Lacas ce te nasti fara voie din oricare fiica a Evei,
Priveste-ti preotesele- mama, sotie
si pune-le inelul pe deget.

Lacas ce te nasti din pacat,
Priveste-ti cupolele inalte
Ce au cladit temelie iubirii lor de barbat.

In lipsa lui Adam

S-a oprit totul.
Sau m-am oprit in tot.
Gamba dreapta mi-a ramas suspendata-n coapsa.

Bratul mut.

Doar ochiul, ca un resort suspendat in invizibil se mai poarta-n balans
in nuditatea bizara de-o perfectiune sacra.

Sa fie o privire profana ce insfaca suflete?
Si cum as putea sa nu ma las absorbita de esteticul acesta nimicitor?
De-mi vei acoperi ochii, voi vedea cu sufletul…un zbucium ce mistuie.
…Tu, om nebun…nu te sfii de trupul gol ce aveai sa-l porti fara podoabe…
De nu iubeai o Eva ratacita careia sa-I privesti cu jing goliciunea
Si sa afunzi demoni virili in Dansa,
Iar Ea sa-I sperie, sa-I exorcizeze cu o unduire avida de foc in buze
…in trup…

Adame…Ti-e teama?
…Adame, ai pieit…?

Abstruse Frame

S-a coborat blestem.
S-a intrupat.
Si sade de-a dreapta mea.
Utopie.
Siroaie- rugini vascoase prin vene si artere dilatate de alcooli.
Prin palme ceanura se scurge - descantesc pe umeri spasmotici, prea albi

E-un veac al inmarmuririi noastre.
Si are sa vina un veac al negarii.
Apoi un altul al renegarii.

-Cunosc intinerariul
Nu, nu l-am strabatut cu Vergilius,
dar il cunosc si ma cunoaste.